2.7 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Locuitorii din zona Centru vor să zboare de la Sibiu spre Paris, Barcelona, Roma la preţuri până în 150 de euro

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Potrivit rezultatelor obţinute în urma chestionării locuitorilor din zona Centru (Sibiu, Alba, Hunedoara, Braşov, Vâlcea Mureş şi Gorj), destinaţia spre care cei mai mulţi şi-ar dori să zboare direct de la Sibiu este Paris. Din cele 3300 de persoane care au răspuns la întrebarea “Spre ce destinaţii noi consideraţi că ar trebui să se introducă rute permanente non-stop de la Aeroportul Internaţional Sibiu?”, 1230 au ales Parisul, 1024 Barcelona, 811 Roma şi 573 Amsterdamul, cu menţiunea că fiecare persoană putea oferi mai multe variante de răspuns. 

În ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă,  persoanele care au ales să răspundă chestionarului si-ar dori să zboare în sezonul turistic, cu curse tip charter, spre Grecia (46%), Turcia (16%), Spania (15%), Dubai (5%) şi alte destinaţii (18%). 

Cei mai mulţi dintre respondenţi (67%) îşi doresc să plătescă pentru un bilet de avion între 50 şi maxim 150 de euro, 8% până în 50 de euro, 21% ar da până în 300 de euro şi doar 4% ar fi dispuşi să plătească mai mult de 300 de euro. 

Chestionarul lansat de reprezentanţii Aeroportului Internaţional de la Sibiu, intitulat “Noile aripi din Sibiu”,  a urmărit identificarea destinaţiilor preferate de către locuitorii din aria de acoperire a zonei Centru, în contextul în care în următorii doi ani de zile aeroportul are la dispoziţie fonduri de ajutor de stat, primite de la Comisia Europeană, pentru deschiderea de noi curse. Prima cursă, spre Londra (Luton) a fost inaugurată sâmbătă, 14 iunie, iar pe site-ul aeroportului a fost deja lansată licitaţia pentru destinaţia Dortmund.  

Chestionarul lansat a urmărit, de asemenea, şi identificarea aspectelor relaţionate cu decizia deschiderii de noi curse aeriene (bugetul alocat pentru achiziţionarea biletelor de avion, scopul călătoriilor şamd). Chestionarul a fost distribuit între 14 Aprilie 2014 şi 10 Iunie 2014 pe reţelele sociale ale Aeroportului Internaţional Sibiu (Facebook, Twitter, Instagram). 

Chestionarul a fost distribuit alături de un mesaj puternic -“Companiile aeriene vor să vă audă! Schimbarea înseamnă implicare”- pentru a se reuşi implicarea comunităţii în completarea chestionarului. Rezultatele studiului vor fi distribuite tuturor companiilor aeriene interesate să opereze de pe Aeroportul Internaţional Sibiu şi pot fi văzute aici http://www.sibiuairport.ro/noutati/rezultate-finale-.html-. 

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

RAPORTOR LOCAL. “Anghel Saligny” va ridica județul

Primarii din județul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu s-au mișcat bine în ceea ce privește depunerea proiectelor în programul...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect