Acum citesti:
Joi – termen pentru depunerea amendamentelor la proiectele de modificare a statutului magistraților și a legii ANI
Intreg articolul 3 minute de lectura

Joi – termen pentru depunerea amendamentelor la proiectele de modificare a statutului magistraților și a legii ANI

Senatul a fost sesizat luni, în calitate de Cameră decizională, cu proiectul de modificare a statutului judecătorilor și procurorilor și proiectul de modificare a legii ANI, termenul de depunere a amendamentelor fiind stabilit pentru joi, urmând ca rapoartele comisiilor sesizate să fie finalizate până luni, 18 decembrie, transmite Agerpres.  “Senatul a fost sesizat, astăzi, în calitate de Cameră decizională, cu două proiecte de legi care au fost votate la Camera Deputaților. Este procedura uzuală și, sigur, în calitate de președinte al Senatului am convocat Biroul permanent pentru a stabili pentru cele două legi termenele de depunere a amendamentelor și de prezentare a raportului final. Pentru ambele legi, termenul de depunere a amendamentelor a fost stabilit pentru joi, 14 decembrie, ora 9,00, iar depunerea raportului — luni, 18 decembrie”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după ședința Bp.

‘Vicepreședintele Senatului Mihai Goțiu (USR) a criticat modul de convocare a Biroului permanent de luni seară. “Abuzul de putere continuă la minut. Tocmai am ieșit dintr-o ședință a Biroului permanent care încalcă cel puțin două prevederi ale Regulamentului. În primul rând, art. 85, alineat 1: ‘proiectul programului de activitate pentru săptămâna următoare este supus spre adoptare Senatului și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți’. La plen s-a supus la vot un program de lucru pe această săptămână, care nu are inclusă această ședință a Bp. O a doua prevedere încălcată este art. 37, alin. l, care prevede că o convocare este însoțită de o propunere de ordine de zi. (…) În momentul în care s-a făcut această convocare ni s-a transmis doar un SMS, cu aproximativ 20 — 25 de minute înainte, fără a se spune ce e pe ordinea de zi. Poate că unora li se par detalii minore. Din punctul meu de vedere arată doar faptul că puterea e pur și simplu dispusă să calce în picioare orice regulă a parlamentarismului, a democrației, care prevede dezbatere, respectarea unor reguli și legi”, a declarat Mihai Goțiu.
Plenul Camerei Deputaților a dat undă verde luni încetării unor interdicții pentru parlamentari, prin aprobarea propunerii legislative pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii 144/2007 privind înființarea și funcționarea ANI, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. De asemenea, deputații au dat luni vot final la proiectul privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.