Acum citesti:
Rovana Plumb: Targetul pentru 2018 privind fondurile europene este de 2 miliarde de euro
Intreg articolul 2 minute de lectura

Rovana Plumb: Targetul pentru 2018 privind fondurile europene este de 2 miliarde de euro

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi-a propus pentru 2018 atragerea unor fonduri europene de două miliarde de euro, bani care vor merge în principal către domeniile prioritare din programul de guvernare, scrie Agerpres.

“(Targetul) este de două miliarde de euro. Nu intră aici zona administrată de Ministerul Agriculturii, respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi plăţile directe. (…) Alocarea de bani pe care noi o vom face anul acesta va merge cu prioritate către domeniile care reprezintă priorităţi prin măsurile propuse prin programul de guvernare. O să meargă spre educaţie, spre sănătate, spre piaţa muncii, spre mediul de afaceri, unde, pe lângă aceste fonduri europene structurale şi de investiţii, avem şi alte instrumente. Dar, referindu-mă la fondurile europene structurale şi de investiţii, mediul de afaceri, care este coloana vertebrală a economiei, va primi sprijin în continuare pe toate domeniile, plecând de la cercetare-inovare şi până la dezvoltarea capacităţilor de producţie. Deja acele acele linii au fost deschise. Şi, desigur, (vor merge) pe zona de asistenţă socială. Conform regulamentelor şi viziunii pe care au avut-o la nivel european, fondul social european are o alocare de 4,5 miliarde euro, din care 23% pentru zona de asistenţă socială, în sens constructiv, nu asistenţă socială în scopul de a ajuta cu bani. Când mă refer la asistenţă socială, mă refer la dezinstituţionalizarea copiilor, a persoanelor vârstnice sau a persoanelor cu dizabilităţi, pentru că mergem către o tranziţie de servicii sociale la nivelul fiecărui cetăţean”, a declarat Rovana Plumb, marţi seara, la Realitatea TV.

Acesta a exemplificat prin faptul că miercuri va fi aprobat un ghid care a fost în consultare, dedicat domeniului educaţiei, care se îndreaptă spre era digitalizării “şi vom avea un sistem informatic de care vor beneficia peste 1 milion de copii şi peste 70.000 cadre didactice”.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.