fbpx
Acum citesti:
Angajatii fac greva, conducerea ii anunta ca nu le da nimic…
Intreg articolul 3 minute de lectura

Angajatii fac greva, conducerea ii anunta ca nu le da nimic…

Mai bine de 20 de angajati ai Sectiei de Boli Infectioase din cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu au protestat joi intre orele 10.00 si 12.00 in curtea unitatii medicale in care isi desfasoara activitartea. Oamenii se simt nedreptatiti financiar si spun ca in cazul lor legea nu se aplica asa cum trebuie. Mai exact, cei care isi desfasoara activitatea in aceasta sectie ar trebui sa primeasca un spor de 20% pentru ca lucreaza in compartimentul de infectioase si sporul de 85% pentru ca lucreaza cu pacienti care sunt suspecti sau sunt infectati cu HIV/SIDA. Legea spune insa ca nu pot fi acordate doua sporuri concomitent asa ca se ia in calcul sporul cel mai mare. Numai ca sporul cel mai mare nu se acorda pe intreaga luna ci doar pe orele in care lucreaza efectiv in zona celor cu HIV/SIDA.

“Motivul este aplicarea defectuoasa a Ordonantei de Urgenta 153 din 2018 cu privire la sporurile pentru conditii deosebite de munca. Ne aflam intr-un sector de activitate de boli infectioase, inauntru existand si 5 paturi bolnavii de HIV/SIDA, bolnavi care vin si se trateaza aici.

Sectorul de activitate nu poate primi prin lege doua sporuri cumulat si atunci se alege sporul cel mai mare. Sporul cel mai mare este pentru HIV/SIDA, de 85%. Oamenii acestia primesc un spor de 20% insa acesti 20% sunt pentru ca lucreaza intr-o sectie de infectioase. Cand se fac calculele si se ia sporul cel mai mare, se ia in calcul cel de HIV/SIDA in functie de cate ore are lucrate in acest sector fiecare. Sporul de HIV/SIDA il anuleaza pe cel de 20%. Asa ajung oamenii sa ia doar sporul pe orele lucrate in zona de HIV/SIDA. E o tiganie. Riscul este maxim de imbolnavire pentru ca toti angajatii trec prin rotatie pe acolo.”, spune sindicalistul Dan Pirnoiu.

Replica celor de la Spitalul de Pediatrie nu a intarziat sa apara. Conducerea unitatii medicale spune ca respecta dreptul angajatilor de a protesta insa greva nu are fundament legal.

“Din punct de vedere legal, solicitarea nu este fundamentata deoarece sporul cerut este deja acordat respectand reglementarile legale.(..) Cuantumul sporurilor a fost stabilit in baza criteriilor prevazute de lege, reevaluandu-se minutios riscurile efective la care sunt expusi salariatii Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu si tinandu-se cont de masurile de prevenire a riscurilor care s-au intreprins la nivelul spitalului si care au condus la diminuarea riscurilor.”, explica dr. Stelian Banciu, managerul Spitalului de Pediatrie.

Nemultumiti de raspunsul primit sindicalistii spun ca nu vor renunta la proteste si ca vor merge mai departe inclusicv pana la greva generala pe timp nelimitat.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.