Acum citesti:
6 medieșeni au mers la Adăpostul de Noapte
Intreg articolul 2 minute de lectura

6 medieșeni au mers la Adăpostul de Noapte

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Mediaș au pregătit Adăpostul de Noapte pentru perioada sezonului rece. Adăpostul, situat pe strada Luncii, este deschis atât pentru persoanele fără adăpost cât şi pentru cei care locuiesc în adăposturi improvizate şi în locuinţe fără încălzire. În noaptea de joi spre vineri, un număr de 6 medieșeni au apelat la serviciile Adăpostului de Noapte.

Cei care merg la Adăpostul de Noapte vor beneficia de toate serviciile sociale care se impun în aceste cazuri, respectiv servicii de deparazitare, un ceai fierbinte şi un pat curat. De asemenea, în zilele cu temperaturi extrem de scăzute, adăpostul va fi deschis și în timpul zilei, urmând ca locurile să fie suplimentate.

Adăpostul de Noapte funcționează zilnic de la ora 19 pană la ora 7, iar pe perdioada de ger, programul adăpostului de noapte se prelungeşte, acesta funcționând 24 din 24 de ore. Beneficiarii acestui serviciu sunt persoanele fără adăpost, fără sprijin familial, fără surse de venituri şi aflate în stare precară de sănătate fizică sau psihică.

Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Sociale sunt pregătiţi pentru a interveni în vederea identificării, preluării şi cazării persoanelor fără adăpost în cazul în care vor primi o atenţionare de vreme geroasă. Capacitatea adăpostului de noapte este de 15 locuri și beneficiază de toate serviciile sociale care se impun în aceste cazuri.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.