5.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Zăpada poate aduce amenzi de 1.500 de lei

Cele mai citite

Medieșenii sunt avertizați de către Poliția Locală asupra obligației pe care o au de a-și curăța zăpada din fața locuințelor personale. Lucrătorii Poliției Locale spun că medieșenii trebuie să îndepărteze zăpada căzută din fața locuințelor, însă fără a bloca alte căi de acces.
Potrivit prevederilor unei hotărâri a Consiliului Local, aruncarea zăpezii din curţi proprietate personală pe căile publice de acces, parcarea autovehiculelor, în această perioadă, astfel încât să fie stânjenită funcţionarea utilajelor de deszăpezire şi totodată necurăţarea zăpezii imediat după depunere şi a gheţii de pe trotuarele din faţa imobilelor pe care le deţin sau le administrează, constituie contravenţii care se sancţionează cu amendă de la 300 lei până la 500 lei pentru persoane fizice şi respectiv cu 1.000 lei până la 1.500 lei pentru persoane juridice.
În toată această perioadă agenţii Poliţiei Locale Mediaş vor desfăşura acţiuni de verificare a modului de respectare a obligaţiilor cetăţenilor, iar acolo unde se constată încălcări ale prevederilor în vigoare, vor lua măsurile legale care se impun.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Fetiță de 7 ani, lovită pe o trecere de pietoni din Cisnădie

O fetiță de 7 ani a fost rănită, miercuri seara, într-un accident rutier produs în Cisnădie, pe strada Grigore...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect