fbpx
Acum citesti:
Peste 1.500 de intervenții pentru SMURD Copșa Mică în 2018
Intreg articolul 1 minute de lectura

Peste 1.500 de intervenții pentru SMURD Copșa Mică în 2018

2018 a fost un an plin pentru membrii echipajului SMURD Copşa Mică. Asistenţii medicali şi paramedicii au intervenit la 1.540 de cazuri în 6 comune şi Copşa Mică, cele mai multe intervenții fiind înregistrate în Copșa Mică, Axente Sever și Tîrnava.

În 2018, asistenții și paramedicii SMURD din Copșa Mică au participat la diferite cursuri de prim ajutor, unii dintre membrii echipajului SMURD din oraș au absolvit școala postliceală sanitară sau au urmat diferite module de pregătire.

Tot pe parcursul anului trecut, asistenții SMURD Copșa Mică au participat la școlile generale din comunele deservite la diferite activități, cum ar fi cursurile de prim ajutor pentru elevii din cele 7 comune.

La sfârșitul anului trecut, SMURD Copșa Mică a primit o ambulanță nouă de tip B2, care este folosită pentru acordarea primului ajutor calificat sau pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Echipajul SMURD de la Copşa Mică deserveşte oraşul Copşa Mică şi comunele Axente Sever, Şeica Mare, Micăsasa, Şeica Mică, Valea Viilor şi Târnava.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.