fbpx
Acum citesti:
Mediașul ar putea rămâne fără transport public de călători
Intreg articolul 4 minute de lectura

Mediașul ar putea rămâne fără transport public de călători

Operatorul de transport din Mediaș, Meditur, este într-o veritabilă situație de criză după ce la ședința extraordinară a Consiliului Local de marți după amiaza nu a fost votat proiectul privind contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public.

Aleșii locali ai Partidului Social Democrat fie nu au votat, fie s-au abținut, astfel încât proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi.Conducerea Meditur a oraganizat miercuri dimineața o conferință de presă ș a încercat să explice care este situația în acest moment. Vechiul contract de delegare a gestiunii expiră miercuri, 9 ianuarie, iar de joi, 10 ianuarie, mijloacele de transport în comun ar putea să nu mai iasă pe trasee din simplul motiv că nu există un contract nou.

Responsabilii operatorului de transport de călători din Mediaș afirmă că sunt puși în situația de a nu mai putea presta transport public începand chiar de joi. Aceștia mai afirmă că necunoașterea materialului supus la vot este cu atât mai gravă cu cât este vorba despre un proiect care a mai fost supus la vot și în anul 2017 și care a fost aprobatla vremea respectivă. Ulterior, în urma obținerii avizului de la Consiliul Concurentei din 17 decembrie 2018 acest proiect al contractului a necesitat reaporobarea formei acestuia cu modificările solicitate de Consiliul Concurenței.

“Acesta este motivul pentru care a fost supus din nou la vot în cadrul Consiliului Local. Cu atât mai mult, obținerea acestui aviz de la Consiliul Concurenței garantează că forma Proiectului de Contract respectă atât legislația naționala cât și cea europeană în domeniul transporturilor publice”, spune Ovidiu Popa,directorul Meditur.

Conducerea Meditur a explicat și de ce societatea este în acest moment aproape de a nu mai putea executa transport public de călători.

“Potrivit legislației naționale, identic cu transportul și în alte localități, în baza contractului de transport Primăria Mediaș acordă diferențe de tarif la titlurile de călătorie pentru călătorii societății, ori fără aceste diferențe societatea nu poate funcționa. În cazul în care respectivul contract de delegare a gestiunii nu va fi aprobat, Meditur ar trebui să circule la prețurile integrale de transport, lucru care ar lovi în călători.

În aceste condiții, pensionarii care în prezent au gratuitate la transportul public de călători vor trebui să își achite abonamentul integral, la fel ca orice călător, iar elevii nu vor mai putea beneficia de prevederile legii învățământului și se vor vedea nevoiți să își achite integral costul abonamentelor. În ceea ce privește abonamentele elevilor, Primăria Mediaș suportă costul acestora. De asemenea, prețul unui abonamentul nominal lunar va costa 76,96 lei și nu 45 de lei cât era stabilit până miercuri. În sfârșit, o călătorie ar putea costa 3,12 lei și nu 2 lei asa, cum este valabil începând cu data de 1 ianuarie 2019″, a mai adăugat directorul Meditur Mediaș.

O consecință directă a neadoptării respectivul contract de delegare a gestiunii operatorului de transport din municipiul Mediaș se referă la fondurile europene nerambursabile în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, în cadrul Proiectului pentru Modernizarea, Reabilitatrea si Extinderea liniilor de transport electric, proiect depus de Municipiul Mediaș spre finanțare pe structura operatorului Meditur, care se află într-o fază destul de avansată în ceea ce privește aprobarea spre finanțare și care astfel este pus sub semnul întrebării.

Conducerea Meditur Mediaș, împreună cu Consiliul de Administrație al societății, primarul Mediașului și specialiști din cadrul administrației locale se vor întâlni de urgență pentru a găsi soluțiile necesare astfel încât activitatea de transport public de călători să nu fie oprită.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.