fbpx
Acum citesti:
Sală de sport pentru elevii Școlii Gimnaziale Bathory Istvan din Mediaș
Intreg articolul 2 minute de lectura

Sală de sport pentru elevii Școlii Gimnaziale Bathory Istvan din Mediaș

Un corp de clădire al Școlii Gimnaziale Bathory Istvan din municipiul Mediaș a fost refăcut și transformat în sală de sport. Unitatea de învățământ medieșeană nu dispunea de o sală de sport, iar în urmă cu doi ani, aleșii locali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede reabilitarea unui corp de clădire anexă al școlii și amenajarea unei săli de sport.

 

În raportul care a însoțit proiectul de hotărâre este stipulat faptul că școala nu dispune de sală de sport, iar orele de educație fizică se desfășoară cu mare dificultate pe timp nefavorabil, în condiții improprii pe holurile școlii sau în sălile de clasă, fiind perturbate celelalte ore de curs.

Pentru că unitatea de învățământ este amplasată în imediata apropiere a cetății medievale și a Mănăstirii Franciscane care adăpostește și Muzeul Municipal din oraș nu este posibilă construcția unei săli de sport. În acest sens, reamenajarea unei construcții anexă în suprafață de 42 de metri pătrați a asigurat condiții minimale pentru realizarea pregătirii fizice generale a elevilor.

Printre lucrările care au fost executate s-au numărat refacerea acoperișului, refacerea zidurilor și a tencuielilor, realizarea izolației termice, executarea zugrăvelilor interioare și exterioare și reabilitarea instalațiilor termice. Sala de sport a fost finalizată la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de peste 203.000 lei, fonduri care au fost asigurate de la bugetul local al municipiului Mediaș.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.