fbpx
Acum citesti:
Primăria Sibiu estimează un buget mai mare decât în 2018
Intreg articolul 2 minute de lectura

Primăria Sibiu estimează un buget mai mare decât în 2018

Reprezentanţii municipalităţii sibiene lucrează intens la proiectul de buget pentru anul în curs. Au fost alocaţi bani pentru investiţii însă şi sume pentru a acoperi cheltuielile de funcţionare. Legat de cele din urmă, Astrid Fodor, şefa administraţiei locale, spune că 2019 vine cu un buget mai consistent decât cel de anul trecut însă şi cu mai multe cheltuieli.

“Bugetul va fi mai mare decât cel de anul trecut. Banii vor merge pe investiţii, pe funcţionare, pentru că şi cheltuielile de funcţionare vor creşte. Salubritatea, la nivelul la care o facem, creşte cheltuielile, deszăpezirea este mai scumpă, s-a intrat şi pe străzile laterale cu măturatul străzilor, iluminatul public- vrem să îl modernizăm, nu vrem să mai stăm cu iluminatul acesta…toate acestea sunt cheltuieli mai mari.”, a declarat Astrid Fodor.

La momentul de faţă nu se pot face însă foarte multe pentru că este nevoie de aprobarea bugetului la nivel naţional. Activitatea administraţiei locale sibiene nu este blocată însă absenţa unui buget aprobat loveşte fix în zonele aducătoare de vizibilitate oraşului şi, implicit, de turişti.

„Este o situaţie dificilă pentru Agenda Culturală, Agenda Sportivă şi Agenda  Comunitară pentru că cele 3 gende depind de aprobarea bugetului iar pentru noi sunt foarte importante. Acolo chiar suntem vocali pentru că sunt importante pentru Sibiu aceste evenimente si, acolo  sunt nişte proceduri de respectat şi după aprobarea bugetului. Nu putem da drumul agentelor într-o zi, două. Acolo vom fi afectaţi.”, a mai spus Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Bugetul se află acum la CCR. Ulterior va ajunge pe masa Preşedinelui pentru promulgare. După aprobarea bugetului se va şti cu siguranţă şi câţi bani se întorc la Sibiu din cotele defalcate.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.