fbpx
Acum citesti:
Controale pentru prevenirea incendiilor de vegetație
Intreg articolul 4 minute de lectura

Controale pentru prevenirea incendiilor de vegetație

Începând cu data de 15 martie, pe teritoriul județului Sibiu se vor desfășura controale pentru prevenirea arderilor de vegetație uscată. Prefectul Adela Muntean a emis un Ordin al Prefectului pentru constituirea Comisiei mixte de control, din care fac parte specialiști ai Comisariatului Județean Sibiu al Gărzii Naționale de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu

La nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, vor face parte din comisie președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență (primarul) și șeful poliției locale sau șeful de post. Comisia de control își va desfășura activitatea în perioada 15 martie – 15 noiembrie 2019. Aceasta va prezenta, lunar, rapoarte de informare către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, privind măsurile întreprinse.

Măsuri de prevenire şi apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru igienizarea curților/ anexelor gospodărești și arderea vegetației uscate în județul Sibiu. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Nu se admite utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 metri faţă de materiale sau substanţe combustibile (hârtie, lemn, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.), fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

În cazul nerespectării prevederilor legale, cetăţenii sunt pasibili de următoarele sancţiuni contravenţionale:

– amendă de la 1.000 la 2.500 de lei: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi – art. 1 pct. 3 litera „r” din HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor;

– amendă de la 1.000 la 2.500 de lei: amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi – art. 1 pct.3 litera „r” din HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor;

– amendă de la 2.501 la 5.000 de lei: inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora – art. 44 pct. III litera „a” din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

– amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoanele juridice: obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă – art. 96 alin. (1) pct. 9 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.