fbpx
Acum citesti:
Au reînceput lucrările la străzile din cartierul Moșnei
Intreg articolul 1 minute de lectura

Au reînceput lucrările la străzile din cartierul Moșnei

De luni au reînceput lucrările la străzile din cartierul Moșnei, investiție demarată în cursul anului trecut de administrația medieșeană. Este vorba de două pachete de șapte, respectiv trei străzi, iar lucrările de investiții vizează reabilitarea sistemului rutier, a trotuarelor dar și realizarea canalizării pluviale.

În primul pachet sunt incluse străzile Stejarului, Oituz, Carpenului, Fântânii, Morii de Scoarță, Arinului și Frasinului, iar valoarea lucrărilor este de 10,5 milioane de lei. În cel de-al doilea pachet cu o valoare de 3,6 milioane de lei sunt incluse străzile Ulmului, Șerpuită, Piatra Craiului. Investiția este cea mai mare din fonduri de la bugetul local derulată în ultimii ani și se va realiza până la sfârșitul acestui an.

În cartierul Vasia vor continua în acest an lucrările pe străzile Castanilor, Toma Ionescu, Octavian Goga și George Topârceanu. Tot în 2019 va începe reabilitarea străzilor Michael Weiss, I.C. Brătianu și Virgil Madgearu, investiție estimată la peste 6,6 milioane de lei.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.