Connect with us

Administrație

Medicii de familie nu mai vor să elibereze concedii medicale

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

,,Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu îngrijorare instaurarea unui regim de teroare promovat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi susţinut de unele case de asigurări judeţene, în relaţia acestora cu medicii de familie� se arată într-un comunicat transmis luni pe adresa redacţiei. Reprezentanţii celor două organizaţii consideră că recentele reglementări privind concediile medicale instituie, pe lângă restrângerea numărului de zile de concediu medical care poate fi acordat de către medicii de familie, o serie de măsuri poliţieneşti de verificare atât a medicului prescriptor, cât şi a pacientului bolnav. Mai mult, aceste modificări trebuiau să fie cuprinse într-un act adiţional de modificare şi completare a convenţiei de eliberare de concedii medicale între cabinetele de medicină de familie şi casele de asigurări, lucru care s-a întâmplat din vina caselor judeţene, care nu au conceput documentele necesare, susţin reprezentanţii FNPMF şi SNMF. Ei spun că, deşi metodologia de control trebuia publicată în Monitorul Oficial în termenul precizat în ordinul iniţial, aceasta nu a fost elaborată încă. Cu toate acestea, casele de asigurări au pornit controlul, medicii sunt verificaţi în ceea ce priveşte eliberarea acestor concedii medicale şi sunt amendaţi cu sume fabuloase, care depăşesc deseori valorile veniturilor totale lunare ale cabinetelor de medicină de familie pentru adeverinţe de salariat eliberate greşit sau incomplet de către angajatori, fără respectarea modelului tipărit în Monitorul Oficial. Reprezentanţii medicilor de familie afirmă că, în anumite situaţii, controalele au vizat şi perioade anterioare, neacoperite de recenta ordonanţă, la care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în aceasta, în dispreţul principiului neretroactivităţii actelor legislative. Medicii de familie sunt decişi să ia în considerare rezilierea convenţiilor de eliberare de concedii medicale încheiate cu casele de asigurări, dacă această politică păguboasă de a aduce bani cu orice preţ la buget nu va înceta. (L.N.)

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *