15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Reabilitare din temelii la internatul Colegiului Tehnic Mediensis

Cele mai citite

Internatul Colegiului Tehnic „Mediensis” Mediaș va fi reabilitat. Clădirea respectivă are o vechime de peste 35 de ani, iar ultima reabilitare majoră a avut loc în anul 1999 cu ocazia desfășurării în municipiul de pe Târnava Mare a Jocurilor Internaționale ale Elevilor.
Potrivit inițiatorilor proiectului de reabilitare a imobilului, la un moment dat fiind singurul internat funcțional din oraș, nu s-a mai putut răspunde solicitărilor de cazare primite din partea elevilor din cauza uzurii avanste.
Reprezentanții municipalității mai susțin că necesitatea realizării investiției rezultă din faptul că internatul are un nivel avansat de uzură care nu permite a fi locuit și a existenței a numeroase cereri de cazare atât în timpul anului școlar din partea elevilor cât și pe perioada vacanțelor.
Prin proiectul întocmit se prevăd unele lucrări la acoperișul clădirii, finisaje interioare pe toate suprafețele de tavan și pereți, pardoseli noi, înlocuirea ușilor și ferestrelor și vor fi realizate instalații noi de încălzire, inclusiv centrală termică proprie, instalații de ventilare, instalații sanitare, electrice, de semnalizare la incendiu, iar camerele vor fi dotae cu mobilier nou. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 8,5 milioane de lei.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect