12.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

Proiectul Ținutului Secuiesc a trecut, tacit, de Camera Deputaților

Cele mai citite

Proiectul prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în România a trecut, tacit, de Camera Deputaților. Conform inițiativei legislative, limbile maghiară şi română vor fi folosite în instituţiile publice de cetăţenii domiciliaţi în Ţinut.
Guvernul nu susține adoptarea măsurii legislative. De asemenea, a primit avize negative de la Consiliul Economic și Social (CES) și de la Consiliul Legislativ. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților s-au exprimat împotriva adoptării.
Deputații Comisiei de Administrație semnalează că proiectul nu ține seama de dispozițiile din chiar debutul Legii fundamentale a statului, potrivit cărora ”România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil ”.
Termenul până la care trebuia dezbătută și votată inițiativa, 25 martie, a trecut, iar parlamentarii au constatat adoptarea tacită în plenul de pe 23 aprilie. Inițiatori sunt deputații UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza.
“Statul unitar constituie o singură formațiune statală, este el însuși, și numai el, subiect de drept internațional, presupune o unică ordine juridică bazată pe o singură Constituție și un singur sistem de organizare prin care se exercită cele trei puteri fundamentale – legislativă, executivă şi judecătorească, populația sa având o singură cetățenie.
Legiuitorul constituant a stabilit că România este nu doar un stat unitar, ci și indivizibil, în sensul că el nu poate fi segmentat, nu poate face obiectul unei divizări, totale sau parțiale, cu regimuri juridice diferite”, arată raportul de respingere al Comisiei.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Peste 18.000 de persoane din Sibiu au buletinele expirate

La finalul lunii februarie 2024, în Registrul național pentru evidența persoanelor, au fost înregistrate 18.630 de persoane cu acte...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect