1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Conflict între Primăria Sibiu și Consiliul Local, cu privire la reprezentarea în conducerea Tursib

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

O parte a consilierilor locali din Sibiu acuză Primăria Sibiu că nu le mai permite să facă parte din Consiliul de Administrație al companiei de transport local, TURSIB SA. Primăria a schimbat structura acționarilor Turisb, pentru a se conforma noului Cod Adminsitrativ, dar fără să anunțe acest lucru public.

Consilierii locali din Sibiu ai USR susțin că au încercat să ocupe poziții în Consiliul de Adminsitrație al Tursib SA, știind că acționarul unic al companie este Consiliul Local Sibiu. Demersurile lor s-au lovit de opoziția Primăriei Sibiu, care le-a transmis că Tursib SA aparține UAT Sibiu, și nu Consiliului Local, potrivit noilor prevederi ale Codului Administrativ.
„Recent o parte a consilierilor locali au întreprins demersuri pentru ocuparea pozițiilor în Consiliul de Administrație Tursib S.A. prin concursuri transparente și bazate pe competențe. Ca răspuns la aceste demersuri am primit ieri din partea Primăriei Municipiului Sibiu o adresă prin care suntem informați că, în urma unor modificări efectuate la Registrul Comerțului”.
Într-adevăr, răspunsul transmis de Primăria Sibiu confirmă schimbarea juridică de acționar: „Vă informăm pe acestă cale că noile realități juridice cuprinse în Codul administrativ au stat la baza unor actualizări de date instituționale. Astfel, raportat la perspectiva constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Metropolitan Sibiu, a Zonei Metropolitane Sibiu, precum și a uniformizării, respectiv a conformării practicii de aplicare a Codului administrativ, Societatea Tursib SA a procedat la actualizarea datelor la Registrul Comerțului”, precizează Primăria Sibiu în răspunsul trimis consilierilor.
„În noul context juridic, Consiliul Local Sibiu nu mai are calitatea de reprezentant al acționarului în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea menționată anterior”, se arată în documentul semnat de Astrid Fodor, primar, Dorin Nistor, secretar general, și Ioana Leca, Adminsitrator public.
Codul Administrativ al României (adoptat prin OUG 57 din 2019) a adus schimbări majore de paradigmă și prevede la articolul 95 că (1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. (2) Unitățile administrativ-teritoriale, precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. (3) Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. Aceste modificări sunt aduse ca argument de Primăria Sibiu în modificarea făcută la nivelul acționarilor Tursib SA. În același timp, consilierii susțin că nu au fost informați despre aceste modificări, în mod transparent.
Pe de altă parte, chiar dacă UAT devine în mod legal acționar în Consiliul de Administrație al Turisb SA, același Cod Administrativ stabilește la art. 129, aliniat (3), litera d), referitor la atribuțiile Consiliului Local, că „exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți sau regii autonome, în condițiile legii”.
Consilierii vor clarificări în acest moment cu privire la modificările de acționariat făcute. „Solicităm pe aceasta cale, doamnei primar Astrid Fodor clarificări cu privire la întregul demers realizat, fără ca membrii Consiliului Local și Adunarea Generală a Acționarilor Tursib să fie informați prealabil pe această speță și considerăm că această acțiune are grave vicii de procedură și transparență”, au transmis consilierii USR primăriei.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect