1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Mesajele autorităților locale cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

În februarie 1991, ONU stabilește ca ziua de 1 octombrie să fie dedicată persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 46/91 cu titlul „Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Cu această ocazie, o parte dintre autoritățile sibiene au transmis mesajul lor pentru vârstnicii județului.
dorel_aldea006

„La data de 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În această zi de omagiu pentru cei vârstnici doresc să îi compar pe aceştia cu arborii care continuă să facă fructe. Aceste fructe de iubire necondiţionată, de înţelepciune, modestie, simţ civic şi respect faţă de muncă.
Atunci când ai un vârstnic în apropierea ta este ca şi cum ai un bunic întelept în casă. Şi pentru toate acestea doresc să le mulţumesc!
Astăzi, după Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt 600 milioane de persoane cu vârste mai mari de 60 de ani, iar în următorii zece ani se prognozează dublarea numărului. De aici şi însemnătatea momentului. Totodată doresc să îi asigur că priceperea şi energia noastră vor fi orientate şi în continuare pentru a vă fi sprijin atunci când veţi avea nevoie. Adresez tuturor calde urări de sănătate, linişte şi bucurii alături de cei dragi. LA MULŢI ANI!”

[autor] DOREL ALDEA, DIRECTOR EXECUTIV, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu [/autor]
Ioan-Cindrea-CJ-Sibiu

„Sărbătorim pe 1 octombrie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o aniversare relativ recentă, dar cu o semnificație deosebită. Ne îndreptăm atenția și gândurile, mai mult decât o facem de obicei, spre cei trecuți de prima tinerețe, părinți, bunici, unchi, mătuși sau vecinii de scară. Oricum, oamenii sunt valoroși, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii, ne putem aminti și de vorba înțeleaptă care spune că ,,acel om care nu are un bătrân lângă el, trebuie neapărat să îşi cumpere unul!”.
Desigur că s-au spus, se spun şi se vor spune multe despre diferenţele şi conflictele între generaţii însă, mai presus de toate, există un liant între forța tinereţii şi înțelepciunea bătrâneţii. Iar acest liant, în viziunea Organizației Națiunilor Unite se cheamă ”solidaritatea între generații”. Pentru că noi, cei activi, trebuie să ne preocupăm permanent de creșterea, sau măcar de asigurarea calității vieții pentru persoanele în vârstă, alături de respectarea drepturilor lor, pentru ca ei să poată trăi în demnitate. Un trai demn după ani și ani în care au muncit, ne-au crescut, ne-au educat.
Așa că trebuie în fiecare clipă să arătăm prețuire și respect pentru vârstnici, să le cerem sfatul, să le acordăm atenție sau pur și simplu să stăm de vorbă cu ei. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, transmit pe această cale multă sănătate şi linişte tuturor celor trecuţi de prima tinereţe.”

[autor] Ioan Cindrea, Președintele Consiliului Județean Sibiu [/autor]
sitterli

„Sărbătorim, la 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Este o zi dedicată tuturor celor care au construit şi dezvoltat, cu mari eforturi, comunitatea în care trăim astăzi. Pentru fiecare dintre noi, este un prilej de a-i sărbători pe părinţii şi bunicii noştri, cei care ne-au dat viaţă, ne-au ocrotit şi au contribuit cu dragoste la tot ceea ce suntem noi astăzi.
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este prilejul de a le transmite tuturor celor care trăiesc vârsta înţelepciunii sentimentele noastre de dragoste, recunoşţinţă şi respect.
În numele Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu, le urez tuturor persoanelor vârstnice o viaţă senină, cu multă sănătate, linişte şi bucurii alături de cei dragi! La Mulţi Ani!”

[autor] Ovidiu Sitterli, Prefectul Judeţului Sibiu [/autor]

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect