Connect with us

Administrație

Debut de an şcolar cu şantiere în lucru

Diana Stancovici

Publicat

pe

scoli site
Bannet continental 29 aprilie

În municipiul Sibiu funcţionează opt creşe, 23 de grădiniţe, 18 şcoli generale şi 17 licee şi colegii, fiind administrate de serviciul public specializat din subordinea Consiliului Local Sibiu. La majoritatea s-au efectuat, pe durata verii, diferite lucrări, în principal de igienizare a spaţiilor, dar şi unele investiţii complexe. Din păcate, unele şantiere nu sunt finalizate nici astăzi, iar lucrările vor continua şi după prima zi din noul an şcolar.

Potrivit unui raport recent al Primăriei Sibiu, în câteva dintre unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ lucrările nu vor fi încheiate în 14 septembrie. În această situaţie sunt grădiniţele 20 şi 43, Şcoala Regina Maria şi Colegiul Tehnic Energetic.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei Sibiu anunţă că la alte unităţi de învăţământ abia acum au început lucrări sau vor începe în perioada imediat următoare. În această situaţie sunt Şcoala I.L. Caragiale, unde se modernizează terenul de sport, Liceul Onosifor Ghibu unde se reface instalaţia termică, Grădiniţa 16 unde se lucrează la instalaţia electrică, Grădiniţa 15, unde se amenajează canalul colector şi Grădiniţa 18, unde se execută instalaţia de gaz.
„Lucrările nu vor afecta orele de curs”, susţin reprezentanţii Primăriei Sibiu, explicând că cea mai mare parte a lucrărilor se va desfășura după-amiaza.
La Grădiniţa 43, de exemplu, se reface instalaţia electrică, termenul de finalizare a lucrării fiind 1 octombrie. În unitate se lucrează de zor şi toată lumea speră că termenul va fi devansat. Unitatea însă va funcţiona la capacitate redusă.

Potrivit reprezentanţilor grădiniţei, începând de luni, se va apela, practic, la bună-voinţa părinţilor, astfel încât cei care au cu cine lăsa micuţii să-i ţină acasă până la închiderea şantierului. Grădiniţa va fi deschisă şi se vor organiza cursuri pentru copiii care efectiv nu au cu cine sta.
La Colegiul Energetic unde s-a refăcut instalaţia termică, lucrările sunt finalizate în proporţie de 95 la sută. Instalaţia veche din 1972, anul deschiderii unităţii de învăţământ, era depăşită şi a fost complet schimbată.

„Aveam centrală nouă, a fost schimbată în urmă cu câţiva ani, dar caloriferele erau colmatate rău de tot. În fiecare an desfundam la ele, dar centrala se bloca, aveam foarte multe probleme. Instalaţia trebuia schimbată şi mă bucur că s-a efectuat lucrarea”, spune Sorin Dan Volosciuc, directorul unităţii.
Acesta apreciază că în cursul primei săptămâni de şcoală lucrările vor fi încheiate, iar ceea ce mai este de efectuat nu încurcă actul educaţional.
„Cel mai mult aceasta lucrare ne-a încurcat la curăţenie. Acum nu mai sunt lucrări decât la subsol, acolo unde elevii nu au acces. Cred că marţi, miercuri aceste lucrări se vor încheia. După aceea vor mai trebui făcute probe şi recepţia lucrării, dar acestea se pot face şi după-amiaza”, mai spune managerul unităţii.

La Liceul Onosifor Ghibu lucrările au început în 5 septembrie, iar termenul de finalizare este 1 noiembrie. Directoarea unităţii, Dorina Cismaş, spune că este foarte mulţumită de cum au lucrat muncitorii firmei de construcţii, dar şi proprii angajaţi.
„Ne confruntăm cu o situaţie care nu este chiar plăcută nici pentru elevi, nici pentru părinţi, nici pentru profesori, dar lucrările au început doar în 5 septembrie. Oamenii ăştia au lucrat într-un ritm…Cea mai mare parte a lucrării va fi finalizată înainte de începutul anului şcolar. Avem două corpuri de clădire, într-unul dintre ele lurările sunt gata, se vor continua în cel de-al doilea, în anexe şi alte zone. Aşa vom avea un început de an şcolar cât de cât normal”, a declarat Dorina Cismaş.

De săptămâna viitoare, muncitorii au fost chemaţi de la ora 14.00 pentru finalizarea lucrărilor. Până atunci, majoritatea elevilor încheie cursurile. Vor mai avea ore, elevii claselor V-VI cu predare în limba germană, însă clasele în care învaţă aceştia au fost terminate.
Inspectorul şcolar general Ştefan Firu, spune că „va fi uşor deranjant” pentru cei care trebuie să meargă la unităţile unde lucrările nu au fost complet încheiate, dar „mai bine aşa decât să nu facem lucrările”.

„E foarte neplăcut că începem anul şcolar cu şantiere. Eu vorbesc foarte des cu Simona Pop (directorul Serviciului Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat din cadrul Primăriei Sibiu – n.r), ne sfătuim. Ea face din timp licitaţiile, dar se fac contestaţii şi până se rezolvă toate, lucrurile se întârzie. O să fie uşor deranjant, dar în maxim trei săptămâni se vor încheia toate lucrările. Nu e o problemă foarte mare pentru că prima săptămână – cu deschidere, orar, schimbat de orar, transfer de personal – e, ca să zicem aşa, cam pierdută”, a declarat Ştefan Firu.
La cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ însă pregătirile pentru noul an şcolar au fost realizate, iar copiii pot intra cu bucurie în sălile de clasă. Potrivit aceluiaşi raport al Primăriei Sibiu, municipalitatea a alocat în acest an o sumă totală de 6.276.833,63 lei pentru lucrări de reparaţii şi modernizare a clădirilor în care funcţionează unităţile de învăţământ din oraş.

Ştefan Firu a precizat că nici mişcările de personal nu au fost complet încheiate, iar situaţia clară nu se va şti decât după prima săptămână de şcoală.
„Nu ştim exact cum stau lucrurile încă şi nu vom şti decât după ce începe şcoala. Poate fi un coleg care are câteva ore la Poplaca, de exemplu, care află că mai există câteva ore la Hoghilag. Fie alege să-şi completeze norma cu acele ore, fie rămâne cu cât este încadrat, iar la Hoghilag angajăm pe altcineva”, mai spune Ştefan Firu.

Acesta afirmă că toate şcolile din judeţ au autorizaţie sanitară de funcţionare sau aviz sanitar de funcţionare, care se emite temporar pentru unităţile de învăţământ care nu pot asigura toalete în incinta şcolii sau apă curentă.
„Pentru cele care au toaleta în curte s-a constatat că există foarte uşor posibilitatea de a se sparge unul dintre zidurile exterioare şi să se construiască grupuri sociale. Acolo unde însă nu există reţea curentă de apă, singura soluţie este fosa septică, iar din discuţiile pe care le-am avut cu primarii toţi vor încerca să rezolve problema”, a mai declarat Ştefan Firu.

În anul şcolar 2015 – 2016 peste 63.500 de elevi vor intra în clase în cele 336 de unităţi şcolare din judeţ.
Structura anului şcolar a fost modificată de către Ministerul Educaţiei Naţionale în data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, nu două cum a fost în ultimii ani.

CASETA
STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2015/2016
Semestrul I
14 septembrie 2015 –  18 decembrie 2015 – cursuri
31 octombrie – 8 noiembrie 2015 – vacanţă pentru copiii de la grădiniţă şi din clasele pregătitoare – a IV-a
19 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016 – vacanţa de iarnă( cu o săptămână mai mult decât în 2014/2015)
11 ianuarie 2016 – 5 februarie 2016 – cursuri
6 februarie 2016 –  14 februarie 2016 – vacanţă intersemestrială

Semestrul al II-lea
15 februarie 2016 –  22 aprilie 2016 -cursuri
23 aprilie 2016 –  3 mai 2016 – vacanţa de primăvară
4 mai 2016 –  24 iunie 2016 – cursuri
25 iunie 2016 – 11 septembrie 2016 – vacanţa de vară
Săptămâna Şcoala Altfel are loc în săptămâna 18-22 aprilie 2016

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *