Connect with us

Administrație

Vox Artis – primul concurs internaţional de canto din Sibiu

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Filarmonica de Stat Sibiu în colaborare cu ArtCor Artists Agency (Vienna) organizează în perioada 25-29 septembrie 2011 primul concurs internaţional de canto din Sibiu.

„Am propus, şi sperăm să reuşim cu bine, acest concurs internaţional de interpretare muzicală Filarmonicii de Stat Sibiu. Vrem să dezvoltăm în viitor acest concurs în mai multe direcţii. Am invitat în juriu oameni de mare valoare şi foarte importanţi în lumea artistică şi în special a operei, persoane care să poată ajuta mai departe tinerii cântăreţi din România şi străinătate care vor fi prezenţi la concursul de la Sibiu. Avem şi o serie de premii de la câteva instituţii partenere fiindcă ştim că pentru un tânăr artist la început de carieră este foarte bine să primească un premiu în bani dar este şi mai important şi mai folositor când acest tânăr artist este invitat la o filarmonică de stat, la o operă unde să să îşi desfăşoare o activitate artistică” a declarat Dr. Theodore Coresi director Vienna Opera Companz şi membru în juriul concursului de canto de la Sibiu. La concurs sunt admişi concurenţi de toate naţionalităţile, în vârstă de până la 40 ani (bărbaţi) şi 38 ani (femeile). Candidaţii trebuie să prezinte un repertoriu alcătuit din 6 arii de operă în cel puţin trei limbi diferite, din literatura muzicală a secolelor 18, 19 şi 20. înscrierile se fac on-line pe adresa office@artcor.org, cu menţiunea „pentru Concursul internaţional Vox Artis”, pe adresa poştală ArtCor Artists Agency, Meissnergasse 5/1/1, 1220 Wien, sau la nr. fax +43 1 958 79 40, până la data de 1 septembrie 2011. Mai multe detalii despre condiţiile de participare la concurs se pot găsi pe site-ul Filarmonicii de Stat Sibiu, www.filarmonicasibiu.ro.

Se vor acorda trei premii în bani precum şi o serie de premii speciale oferite de o serie de instituţii de profil din ţară şi străinătate.

Premiul I – 2 000 €
Premiul II – 1 500 €
Premiul III – 1 000 €

Premiul Operei Naţionale Bucureşti, oferit de dl. director Cătălin Ionescu Arbore – participarea într-un
spectacol/recital de operă în stagiunea 2011/2012
Premiul Operei Braşov, oferit de dl. director, Dr. Cristian Mihailescu – participarea într-un spectacol de
opera în stagiunea 2011/2012
Premiul Filarmonicii de Stat Sibiu – oferit de dl. director prof. Ioan Bojin, un concert cu orchestră în
cadrul Festivalului Artei Lirice, în stagiunea 2012/2013
Premiul Filarmonicii Mihail Jora Bacău – oferit de dl. director Pavel Ionescu un concert/recital în cadrul
stagiunii 2011/2012.
Premiul “Opernsänger Studio” Wien – o bursă de studiu de 3 luni la Viena
Premiul “Opera Nights” – un spectacol de opera, oferit de dl. Dr. Theodore Coresi, director artistic al
Festivalului Opera Nights – Castelul Corvinilor Hunedoara.

Juriu

Preşedintele juriului:
Sergio PELLEGRINI – Preşedinte & Director artistic Orchestra Teatro Regio di Parma

Uwe DRECHSEL – Director general – Teatrul Hof, Germania
Dr. Cristian MIHĂILESCU – Director General – Opera Braşov
Prof. Georgeta STOLERIU – Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti
Dr. Adrian HOLLAENDER – Agenţia de impresariat artistic Calix – Hollaender – Viena
Mag. Volker PIEFKE – CICADA-CON – Agentur & Management Berlin
Costin POPA – critic muzical, Redactor-şef, Revista MELOS – Bucureşti
Dr. Branka RADOVIC – Director General -Teatrul de Opera şi Balet – Constanţa
Dr. Theodore CORESI – ArtCor Artists Agency – Viena

 

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *