Connect with us

Administrație

Fără colectare selectivă a deşeurilor în 2013

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

gunoi
Bannet continental 29 aprilie

Sibienii mai au de aşteptat încă cel puţin un an până ce vor avea posibilitatea să colecteze selectiv deşeurile menajere. Asta pentru că proiectul „Sistem pentru managementul integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu” a bătut pasul pe loc în 2012. Dacă iniţial termenul limită era programat pentru august 2013, acum, autorităţile au prelungit finalizarea proiectului până la sfârşitul lunii decembrie.

 

Conducerea  Consiliului Judeţean susţine că a încearcat în ultimele luni să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor apărute în urma  intrării în insolvenţă a unuia dintre firmele ce au format asocierea care a câştigat licitaţiile pentru derularea proiectului (în speţă închiderea unor gropi de gunoi din judeţ şi construcţia unor staţii de compostare). „Eu am preluat acest proiect când era implementat în proporţie de 5 la sută, când de fapt trebuia să fie pus în practică în proporţie de 50 la sută. Suntem foarte aproape de a găsi o soluţie în acest caz, în sensul că cealaltă firmă din asociere va deveni lider de proiect. Problemele sunt pe cale să se rezolve, iar proiectul să-şi urmeze cursul firesc”, spune Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean. 

De altfel, în 2013, CJ a alocat o sumă de 51,5 milioane de lei pentru acest proiect, de 6 ori mai mare faţă de cea din 2012, care a fost de 8,7 milioane de lei. Suma alocată în 2013 pentru acest proiect reprezintă aproape 16 la sută din bugetul pe 2013 al Consiliului Judeţean.

Valoarea proiectului, fără TVA, este de 22.682.591 euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de  16.053.714 euro. Obiectivul este de a implementa un sistem de management integrat al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ. Proiectul îşi propune achiziţia echipamentelor de colectare, cuprinzând containere şi unităţi de compostare în gospodării, construirea unei linii de sortare cu o capacitate de 20.000 t/an şi a două staţii de compostare cu capacităţi de 15.000 t/an şi 7.000 t/an, închiderea şi reabilitarea a 5 depozite urbane neconforme, măsuri de creştere a gradului de conştientizare a publicului în vederea reducerii cantităţii de deşeuri, separarea materialelor reciclabile la sursă, precum şi asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor. Toţi locuitorii judeţului Sibiu ar urma să beneficieze de acest proiect, întrucât din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Eco Sibiu” fac parte toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. 

 

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *