4.1 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Prim-ministrul landului Hessen, în vizită la Primăria Sibiu

Cele mai citite

Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu, a primit sâmbătă, 4 iunie, vizita unei delegații condusă de prim-ministrul landului Hessen din Germania, domnul Volker Bouffier.
Din delegație au făcut parte președintele Parlamentului acestui land, domnul Norbert Kartmann și alți politicieni și oameni de administrație germani.
„Vizita a fost una onorantă și importantă pentru oraș, o ocazie foarte bună de a prezenta atuurile Sibiului în scopul atragerii de noi investitori și formării de noi legături. Am discutat despre mediul economic și despre relația pe care comunitatea a format-o cu investitorii existenți, o colaborare benefică pentru ambele părți”, a declarat Astrid Fodor. „În ceea ce privește resursa umană, am arătat preocuparea noastră pentru a forma forță de muncă bine calificată, pe de o parte prin învățământul în sistem dual pe care dorim să îl extindem, pe de altă parte învățământul tehnic universitar care generează în fiecare an promoții de peste 900 de absolvenți în diverse specializări. Am atins în discuții și învățământul în limba germană, foarte bine reprezentat în Sibiu, dar și teme de politică internă și locală”, a adăugat primarul.
Consulul Germaniei la Sibiu, doamna Judith Urban și deputatul Ovidiu Ganț au însoțit oaspeții în această întrevedere.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cât vom plăti pentru un litru de benzină și motorină de la 1 ianuarie 2025

Vom plăti mai mult pentru un litru de benzină și motorină din prima zi a anului viitor după scumpirea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect