Connect with us

Cultura

Aleea Celebrităților din Sibiu s-a îmbogățit cu șapte stele

Avatar

Publicat

pe

Sibiul are șapte noi stele pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății, tot atâtea personalități ale teatrului internațional fiind distinse cu această distincție simbolică. Gala festivă din Sala Thalia, ce a avut loc ca de obicei în cadrul FITS, a fost urmată de ceremonia dezvelirii celor șapte plăci.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a oferit noi stele pe Aleea Celebrităților celor șapte personalități internaționale care au fost prezente la Sibiu în acest an, cu statut de invitați speciali. Vizibil emoționați, Denis O’Hare, Jan Lauwers, Israel Galván, Akram Khan, Helmut Stürmer, Charlotte Rampling și Yoshi Oida au privit cum numele lor va rămâne în istoria orașului Sibiu, pe Aleea Celebrităților. Momentul în care Charlotte Rampling a primit steaua de pe Aleea Celebrităților a fost întâmpinat cu un ropot de aplauze de către publicul prezent, în semn de apreciere față de întreaga sa carieră.

PUBLICITATE

,,Este un moment atât de frumos când putem contempla un drum care s-a creat între primul teatru din estul și centrul Europei construit de la 1788 și următorul teatru care sperăm să fie construit cât mai devreme. Este un moment în care această comunitate, acest oraș, care nu a fost niciodată cucerit, își deschide porțile pentru cei mai importanți artiști din lume. Vor fi trei stele acordate pentru anul trecut, pentru că festivalul nu s-a oprit anul trecut, și alte patru pentru acest an”, a transmis Constantin Chiriac, președintele FITS.

Denis O’Hare este un actor, cântăreț și autor american de origine irlandeză, în vârstă de 59 de ani, foarte cunoscut pe plan internațional, pentru filme precum ,,Take Me Out”, ,,True Blood”, ,,American Horror Story” și ,,The Proposal”. A câștigat o mulțime de premii, printre care ,,Tony” – pentru cea mai bună interpretare a unui actor într-o piesă de teatru și premiul ,,Drama Desk Award 2005” – pentru un actor remarcabil într-un musical.

Jan Lauwers este un artist în vârstă de 64 de ani din Belgia, care este cunoscut pentru modul ușor de a se transpune în diferite medii. Pe acesta îl putem vedea în filme precum ,,Goldfish Game” și ,,De Laatste Vriend”.

Israel Galvan Reyes este un dansator spaniol de flamenco și coregraf, în vârstă de 48 de ani. A crescut într-o familie de dansatori, iar acum a devenit o celebritate în flamenco datorită pașilor săi de dans cu mișcări complicate ale picioarelor. Arta sa este un fel de flamenco avangardist, pentru asta primind mai multe premii de-a lungul anilor. În cariera sa acesta a primit 29 de premii, printre care “Medalla de Andalucía”, “National Dance Awards”, “Bessie Award” și “Gran Prix de la Danse”.

Akram Khan este un dansator și coregraf născut în Anglia, care și-a început cariera la vârsta de 7 ani. A câștigat până acum premii precum ,,Male Dancer la Prix Benois de la Danse”, ,, Best Modern Choreography la The Critics’ Circle National Dance Awards” și ,, Distinguished Artist Award de la International Society for the Performing Arts”.

Helmut Stürmer, în vârstă de 79 de ani,  este un scenograf român de teatru și film și, totodată, o personalitate marcantă a scenografiei internaționale. Câteva filme cu scenografia semnată de Helmut Stürmer sunt “Nunta de piatră”, “Duhul aurului” și “Rătăcire”. Este autorul scenografiei din celebra punere în scenă “Faust” a Teatrului Național Radu Stanca, regizată de Silviu Purcărete.

Charlotte Rampling, în vârstă de 75 de ani, este o actriță, model și cântăreață din Anglia, care și-a început cariera la vârsta de 14 ani. Pe Charlotte o putem vedea în filme precum ,,Red Sparrow”, ,,45 Years”, ,,Dexter” și ,,Immortal”.

Yoshi Oida este un actor, director și scriitor născut în Japonia. Acesta a câștigat de-a lungul timpului câteva premii importante ca “Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, France”, “Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres, France” și “Commandeur de l’Ordre des Arts et Lettres, France”.

PUBLICITATE

Cultura

„Bucătăria transilvăneană”: „Die Siebenbürgische Küche”, de Elise Fröhlich, a fost tradusă în limba română de editura Bibliotecii Județene Astra Sibiu

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Una dintre cele mai căutate și apreciate cărți de bucate, care cuprinde rețete tradiționale, originale din Transilvania, a fost tradusă și editată în limba română. „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich va fi lansată în Sibiu, pe 20 septembrie.

Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” din Sibiu va găzdui pe 20 septembrie o importantă lansare de carte din domeniul culinar. Este vorba despre „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich, publicată de Editura Armanis a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în traducerea Ruxandrei Stănescu. Cartea este ediția în linba română a unei lucrări de o importanță semnificativă pentru gastronomia transilvăneană și, în mod particular, sibiană, ea fiind extrem de căutată de pasionații de bucătărie tradițională săsească și transilvană, cuprinzând rețete culinare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Cartea originală a apărut la 1897, cu numele „Die Siebenbürgische Küche: Ein Kochbuch für deutsche Frauen”, ea având un succes răsunător în rândul gospodinelor din Transilvania. Succesul a determinat o republicare, în 1910, într-o ediție revizuită, care se găsește în original și la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

cuprins bucataria transilvana original

Evenimentul de lansare va fi moderat de dr. Dan Nanu, cercetător la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cadrul Centrului de Cercetări „Andrei Oțetea”, și se va desfășura în curtea interioară a Centrului de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Str. Mitropoliei, nr. 30.

Proiectul traducerii și publicării acestui volum a fost inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și coordonat de dr. Silviu Borș, directorul instituției. Evenimentul de prezentare a cărții va fi însoțit de o experiență culinară inedită susținută de Chef Marius Rafa, bucătarul de pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu. Vor fi gătite o serie de preparate inspirate de carte, înnobilate de Feteasca Regală din vechea metropolă de vin a Transilvaniei – Mediaș.

Apariția volumului „Bucătăria transilvăneană” este finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România și al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, parteneri fiind Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Tipografia Honterus și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

Afis eveniment Bucataria transilvaneana

CITEȘTE MAI MULT

Cultura

Teatrul la sat ajunge în Marpod și Tălmăcel

Avatar

Publicat

pe

Joi, 16 septembrie, de la ora 12 în comuna Marpod și de la ora 15 în satul Tălmăcel, se va desfăşura proiectul cultural Teatru la sat, ediția a VI-a, organizat de Asociaţia ACT Sibiu.

Proiectul continuă, în acest an, cu spectacolul de teatru ,,Cei trei purceluși”, o poveste clasică, transpusă în scenă sub forma unei reprezentații interactive, cu actorii Alin Turcu, Andrei Drăgan, Cristian Iorda și Cătălin Haiducescu.

În cadrul proiectului, actorii vor susține de asemenea şi ateliere pentru elevii din aceste sate și comune incluse pe harta proiectului. Sesiuni de discuții în care copiii vor avea ocazia să înveţe, să discute, să interacţioneze atât cu actorii sibieni, cât şi între ei.

Ediţia din acest an, în contextul pandemiei Covid-19 va avea loc în aer liber, în curtea celor două școli gimnaziale din Marpod și Tălmăcel, unde vor participa elevii din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel. La spectacolul de teatru poate participa, de asemenea, întreaga comunitate locală. Se vor purta măşti de protecţie, păstrându-se, de asemenea, distanţa fizică şi toate regulile impuse de autorităţi.

Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin CNM Astra Sibiu, în parteneriat cu Primăria Marpod și Primăria Orașului Tălmaciu. Teatru la sat se adresează atât copiilor, cât și părinților din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel.

Teatru la sat este un eveniment anual despre arta spectacolului pentru copii, al cărui scop este susţinerea şi promovarea educaţiei culturale în mediul rural.

CITEȘTE MAI MULT

Cultura

Astra Film continuă online

Publicitate

Publicat

pe

43 de titluri din selecția oficială pot fi vizionate online până în data de 19 septembrie

Iubitorii filmului care nu au apucat să vadă producțiile prezentate la Astra Film Festival, au ocazia să le vizioneze online, până în data de 19 septembrie 2021, ora 23:59. Vor fi disponibile 43 de titluri din selecția oficială, inlcusiv șapte dintre cele premiate la AFF2021. Publicul care a participat la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Festival a avut parte de aproximativ 200 de evenimente culturale, iar filmele disponibile la AFF Online sunt printre cele mai apreciate de spectatori. Multe dintre ele au fost urmate de îndelungi discuții cu realizatorii acestora, ceea ce reprezintă o caracteristică importantă a festivalului Astra Film Sibiu.

Prețul pentru vizionarea unui film este 15 lei, iar abonamentul care permite vizionarea tuturor celor 43 de filme costă 150 de lei, adică mai puțin de 3,5 lei un film. Platforma AFF Online poate fi accesată doar de pe teritoriul României prin browserele Google Chrome, Mozilla Firefox și Microsoft Edge. Filmele pot fi vizualizate online ori de câte ori dorește utilizatorul care a achiziționat biletul sau abonamentul, până la finalul AFF Online 2021. Pentru detalii despre programul AFF Online și bilete accesați https://www.astrafilm.ro/ro/filme-online

Pentru noi este o mare bucurie să putem oferi acces la filmele festivalului și celor care nu au putut veni la Sibiu în binecuvântata săptămână în care proiecțiile au fost prezentate în aer liber sau în săli de cinema, în marea majoritate a cazurilor în premieră mondială sau națională”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival

Printre cele 43 de filme disponibile pe platforma AFF Online se află șapte dintre cele premiate de juriile secțiunilor competiționale, astfel: Noi împotriva noastră (regia Andra Tarara – Cel mai bun documentar, Secțiunea România, premiu oferit de HBO), Nanu Tudor (regia Olga Lucovnicova – Cea mai bună regie, Secțiunea România, premiu oferit de Institutul Cultural Român), Spioni de ocazie (regia Oana Giurgiu – Mențiune specială, Secțiunea România), Pentru confortul și siguranța dumneavoastră (regia Frédéric Mainçon – Mențiune specială, Secțiunea Voci emergente ale documentarului), Senza Latte (regia Lidia Ilie – Cel mai bun documentar, secțiunea DocSchool, premiu oferit de ICR), Și apoi se lasă seara (regia Maja Novaković – Cel mai bun regizor, Secțiunea DocSchool, premiul oferit de Cinelabs România), respectiv Unde luminoase (regia Samuel N. Schwarz – Mențiune specială, Secțiunea DocSchool).

Organizatorii precizează că nu este permisă înregistrarea sau descărcarea filmelor puse la diszpoziție pe platforma AFF Online. Pentru alte informații despre condițiile utilizării platformei AFF Online, consultați https://www.astrafilm.ro/ro/termeni-si-conditii

Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală și de Est, Astra Film Festival este un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

Organizat de: Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film

Cu sprijinul: Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Uniunea Cineaștilor

Cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă   Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.  Sponsori: HBO, Cinelabs, Ursus, DPD România, NOD, Refresh

Parteneri media: TV5 Monde, Rock FM, Radio România Cultural, RFI România, Hotnews, News.ro, Newsweek, Spotmedia, Avantaje, Liternet, Cineuropa, Film New Europe, Movienews, All About Romanian Cinema, Films in frame, Turnul sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Capital cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Hermanstaedter Zeitung

Partener de comunicare: PiArt Vision

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE