Connect with us

Fapt Divers

Aproape 40.000 de persoane fizice s-au înscris la ”Rabla Clasic”; circa 6.000 au aplicat la ”Rabla Plus”

Avatar

Publicat

pe

Aproape 46.000 de persoane fizice s-au înscris, până în prezent, în programul “Rabla” din acest an, din care 5.995 au aplicat la “Rabla Plus”, arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), transmise miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în programul “Rabla Clasic” s-au înscris la producători/dealeri auto 39.659 de persoane fizice şi au fost achiziţionate 25.340 de autovehicule şi 175 de motociclete. În ceea ce priveşte persoanele juridice, AFM a publicat pe propria pagină de Internet o nouă listă conţinând 168 de dosare acceptate pentru 276 de autovehicule. De asemenea, a fost publicată o contestaţie pentru un autovehicul.

PUBLICITATE

Pe acest segment, au fost acceptate 1.290 de dosare pentru 2.129 de autovehicule şi 29 de contestaţii pentru 59 de autovehicule. În total, s-au înscris la producători/dealeri auto 1.073 de persoane juridice, acestea achiziţionând 522 de autovehicule. De asemenea, în programul “Rabla Plus” 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto 5.995 de persoane fizice, fiind cumpărate 1.178 de autovehicule noi (707 full electrice şi 471 electrice hibride) şi două motociclete electrice.

Pentru persoanele juridice au fost publicate pe site-ul AFM 112 dosare acceptate pentru 215 autovehicule electrice, dintre care 152 pur electrice şi 63 electrice hibride. Totodată, au fost publicate două contestaţii pentru două autovehicule electrice 100%.

La nivel general, la Rabla Plus au fost avizate favorabil 1.199 de dosare pentru 2.034 de autovehicule, dintre care 1.357 electrice, 674 electrice hibride şi trei motociclete electrice, precum şi 23 contestaţii pentru 49 autovehicule (30 autovehicule full electrice şi 19 electrice hibride). Până la ora actuală, s-au înscris la producători/dealeri auto 921 de persoane juridice şi au fost achiziţionate 492 autovehicule noi, dintre care 294 electrice şi 198 electrice hibride.

PUBLICITATE

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în cele două programe, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei. (AGERPRES)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

Weekend plin de şoferi băuţi în Sibiu şi judeţ

Avatar

Publicat

pe

A fost weekend-ul şoferilor băuţi, atât în municipiul Sibiu cât şi pe şoselele din judeţ. Mulţi conducători auto au fost prinşi la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, rezultatele indicate de aparatele alcooltest fiind în unele cazuri foarte mari.

În Tălmaciu, pe Drumul Comunal 61, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,05 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pe Drumul Judeţean 141B, în localitatea Șaroșu pe Târnave, un alt șofer a fost depistat conducând un autoturism și având un rezultat pozitiv pe etilometru. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Biertan, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, seria șoferilor descoperiţi sub influența alcoolului a continuat în municipiul Sibiu, pe Calea Dumbrăvii, unde un rășinărean în vârstă de 51 de ani a fost depistat la volan având o concentrație de 1,01 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Rășinari, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, un localnic în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul direcției de deplasarea și a intrat în coliziune ușoară cu un imobil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,88 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Pe Drumul Judeţean 105G, în localitatea Sadu, un alt conducător auto a fost depistat sub influența alcoolului. Testarea alcoolscopică a șoferului, localnic în vârstă de 56 de ani, a indicat o valoare de 0,65 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Un sibian băut a lovit 6 autoturisme parcate

Avatar

Publicat

pe

Un sibian băut a doborât toate recordurile de maşini lovite. Acesta a lovit două autoturisme pe o stradă din municipiu, nu a oprit, şi-a continuat plimbare, iar într-o intersecţia a mai lovit alte patru maşini.

Duminică, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Haiducului, un sibian în vârstă de 33 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit două autoturisme parcate. Bărbatul și-a continuat deplasarea, iar la intersecția cu strada Hipodromului a lovit alte patru autovehicule parcate.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a sibianului a rezultat într-o valoare de 1,11 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

“În urma celor constatate au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Recomandări de la ISU Sibiu pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

Avatar

Publicat

pe

Toamna și-a intrat în drepturi iar odată cu scăderea temperaturilor pe timp de noapte și dimineața este necesară folosirea mijloacelor de încălzire.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute și pentru a fi în siguranță în căminul propriu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a transmis câteva recomandări către locuitorii județului pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece.

Astfel, coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie, iar în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile.

Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului. Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile. Asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali. Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate.

Nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații. Lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat. Siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice. Aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent şi nu se lasă la îndemâna copiilor.

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE