Connect with us

Dezvoltare personală

Asociația „Copil Unicat”, sprijin pentru părinții copiilor cu probleme neuromotorii

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Asociația „Copil Unicat” s-a născut în toamna anului 2017, dintr-o experiență personală cu medicii și spitalele din România. O experiență dureroasă pe care doi părinți au trăit-o într-o Românie a secolului XXI și pe care mulți alți părinți o mai trăiesc încă. După ce copilul le-a fost diagnosticat, destul de târziu,  cu hemipareză spastică, pe partea stângă, au dat piept cu realitatea: șapte 7 ani de tratamente și dispozitive medicale făcute în România, fără rezultate majore și doi ani într-o clinică din Germania, cu rezultate uimitoare.

Asociația „Copil Unicat” are ca scop crearea de proiecte pentru a sprijini părinții care se trezesc în fața unui astfel de diagnostic. Ana Maria Dinu este președinta asociației și mama unui băiețel luptător, care astăzi este foarte aproape de a merge normal. Cel mai recent proiect se numește „Un diagnostic nu este o sentință” și se desfășoară în această lună la Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu. Prin intermediul acestuia, părinții care tocmai primesc un astfel de diagnostic și ajung să facă terapie în cadrul spitalului vor primi de la asociație tot sprijinul de care au nevoie, atât moral, cât și la nivel informativ.

PUBLICITATE

Proiectul asociației „Copil Unicat” se desfășoară până în 4 noiembrie, la Secția de Recuperare pentru Copii, din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu și are o misiune precisă. Aceea de a informa și de a spijini părinții în momentul în care primesc un diagnostic dur cu privire la copiii lor. Membrii asociației se vor asigura că înțeleg că nu sunt singuri, că există o comunitate din care pot face parte, vor primi informații legale și despre drepturile copiilor lor (certificat de handicap, CES, prelungire concediu de creștere a copilului), dar și variante de tratament și cum pot beneficia de el. Informările vor fi făcute pe fiecare copil în parte, în funcție de diagnosticul și de nevoile lui. Vor exista flyere și afișe.

„De foarte multe ori, în momentul în care părintele află diagnosticul copiilor, el este debusolat și nu-i vine să creadă că i se întâmplă lui. Este foarte greu să-ți aduni gândurile și să vezi ce este de făcut pe mai departe. Din păcate, nimeni nu-i ajută. Dacă medicii dau un diagnostic, îl dau și atât. În mare parte, în spitalele din România nu există consiliere și nu-ți spune nimeni ce ai de făcut. Știu foarte bine asta, pentru că am trecut prin așa ceva. După diagnostic, părinții trebuie să înceapă să caute ei informații. De cele mai multe ori nu li se dau informații complete și, mai ales, nu li se dau opțiuni. Este foarte greu, în acele momente, să te orientezi, să găsești tot ce-ți trebuie, să le pui cap la cap, să găsești mai multe variante din care să poți alege, nu să mergi pe una singură. Ei bine, asta vom face noi. Vom fi acolo să le oferim informațiile de care au nevoie, să-i consiliem, să-i îndrumăm. Din fericire, eu am găsit oameni care mi-au fost alături în acest fel și am văzut cât de mult contează. Bineînțele că fiecare părinte decide pentru copilul lui ce este mai potrivit, dar este corect să știe”, spune Ana Maria Dinu.

Șapte ani de tratament în România cu rezultate puține

PUBLICITATE

Potrivit informațiilor oferite asociației de către reprezentanții spitalului, la Sibiu, vin în fiecare lună aproximativ 40 de cazuri noi. O parte din acești copii sunt diagnosticați cu afecțiuni din spectrul paraliziilor cerebrale sau afecțiuni care pot avea ca rezultat diferite dizabilități. Cu astfel de diagnostice trebuie să se descurce părinții lor. O așa veste a primit și Ana Maria pentru băiețelul ei, care a fost diagnosticat, destul de târziu, cu o hemipareză spastică pe partea stângă.

Primele semne au apărut în timpul vieții intrauterine, între săptămânile 24 și 26 de sarcină. Ventriculomegalie a fost primul diagnostic.

„A fost o perioadă foarte stresantă pentru mine. Medicii din Sibiu îmi propuneau o întrerupere de sarcină, cei de la Cluj îmi spuneai că este prea mare ca să facem asta și oricum nu are nicio treabă. Drumurile și opiniile contrare m-au terminat. Până la naștere s-au egalizat ventriculii și nu a mai fost o problemă”, spune Ana Maria.

La naștere, băiatul a fost bine, însă, pe măsură ce creștea, părinții și-au dat seama că nu-și folosește mâna stângă. Au fost cu el la medicul de familie, dar doctorița le spunea de fiecare dată că băiatul este bine și că nu-și folosește mânuța pentru că este stângeaci. Avea să afle mai târziu că, de fapt, bebelușii sunt ambidextri. Nașa copilului este la rândul ei medic. Ea a fost cea care le-a recomandat părinților, când copilul avea șase luni, să meargă cu el la neurolog. Au ajuns destul de greu la un medic specialist, pentru că programările sunt la distanțe foarte mari de timp, iar acesta le-a pus diagnosticul dintr-o privire: hemipareză spastică, pe partea stângă.

PUBLICITATE

„Îmi amintesc că soțul meu s-a albit la față. Avea șapte luni jumate când a fost diagnosticat. Atunci am văzut și că nu sunt locuri suficiente în spitalele din România pentru copiii noștri. A mai durat încă o lună jumătate și multe telefoane și rugăminți până am ajuns la spitalul numărul trei. Băiatul avea atunci nouă luni deja. Doctorița ne-a spus că am ajuns târziu cu el și că șansele de recuperare au fost reduse. Nu vreți să știți ce am simțit în momentul în care mi s-a spus că am redus șansele de recuperare a propriului meu copil. Acela a fost momentul în care mi-am spus că nu există nimic pe lumea asta decât recuperarea lui și tot acela a fost momentul în care mi-am dat seama că eu nu cunosc nimic despre boala lui. Nu știam încotro să mă îndrept, de unde să încep și eram așa derutată. Primeam tot felul de sfaturi să fac orteza așa, să o fac altfel, nu putea să o poarte, îl rănea, mi se spunea că este normal să-l doară și să-l rănească. Au fost ani la rând cu tot felul de indicații și prescripții, să-i fac toxină botulinică, să-i mai fac una, prea multă toxină, de asta își duce piciorul în spate… nu mai găseam un capăt de ieșire. Abia când copilul nostru a împlinit șapte ani am început să aflam mai multe informații și încă mai aflăm. Am aflat ce drepturi are. Nu ți le spune nimeni. Și este foarte greu ca părinte să le afli, mai ales că ești și cu recuperarea copilului, costurile care schimbă, cu siguranță, dinamica familiei și unul dintre părinți trebuie să muncească mai mult. A fost extrem de greu”, își amintește Ana Maria.

Salvarea a venit de la alți părinți trecuți și ei prin așa ceva, care le-au dat mai multe alternative. Așa au ajuns să aleagă o clinică din Germania exact în momentul în care medicii români îi propuneau o lungire de tendon. Asta după șapte ani de la diagnostic.

Un copil minunat

La clinica din Germania a făcut o triplă intervenție chirurgicală, i s-a făcut o orteză perfectă, măsurată și remăsurată, creată exact pe piciorul băiatului. O orteză care nu-l rănea și nu-l jena și pe care a putut s-o poarte. Astăzi recuperarea este spectaculoasă, iar părinții au decis că trebuie să întoarcă ceea ce au primit ei și au creat asociația „Copil Unicat”. În cadrul acesteia, părinți care au copii cu astfel de probleme fac grupuri, discută, își împărtășesc experiențele și, cel mai important, se susțin.

PUBLICITATE

Unul din scopurile principale ale asociației este acela de a arăta că în spatele unui diagnostic de paralizie cerebrală infantilă (PCI) se află un copil minunat, inteligent și unicat. Sunt copii care au doar deficiențe neuro-motorii, copii cu intelect normal, pentru care este foarte greu să vadă cum sunt tratați de cei din jur, din cauza felului în care ei se pot mișca.

Ana Maria a decis să lupte pentru acești copii și părinții lor, în paralel cu propria luptă de a-și face propriul copil bine.

PUBLICITATE

Dezvoltare personală

Daniel Dines, cel mai bogat român: „E stupid să te chinui să strângi bani toată viața pentru o vacanță”

Avatar

Publicat

pe

„Am trăit în sărăcie la 20 de ani, am trăit ca un american de clasă medie, la Microsoft, după întoarcerea în România am trăit cu 2000 de dolari pe lună, în următorii 10 ani.” Aceasta este povestea pe scurt a lui Daniel Dines, omul care se află în spatele cele mai valoroase companii românești. Un interviu acordat publicației sifted.eu scoate la iveală un om normal, care a trecut prin multe, dar care are o pasiune imensă pentru ceea ce face.

Lecții de viață cu cel mai bogat român al momentului, așa ar putea să se numească interviul pe care l-a acordat Daniel Dines, cel care a fondat UiPath, companie de tehnologie evaluată acum pe piață la peste 20 de miliarde de dolari, jurnaliștilor de la sifted.eu. Un interviu nonconformist, în biroul din București, acolo unde un bucătar personal le-a adus celor doi, afaceristului și jurnalistului, mâncarea, pe masa la care lucrează Dines.

PUBLICITATE

„Nu merită să te chinui toată viața ca să strângi bani pentru o vacanță drăguță, ăsta e cel mai stupid lucru din lume”, spune Daniel Dines, încercând mai degrabă să-și caracterizeze propria viață, decât să dea sfaturi altora. Are doar 49 de ani, a înființat firma UiPath acum 15 ani și recunoaște că a avut parte de numeroase piedici în cariera sa. Nu puține au fost momentele în care a vrut să renunțe, dar a găsit resurse să meargă mai departe. De la sfârșitul anului trecut, Daniel Dines este catalogat drept cea mai bogată persoană din România, cu o avere netă estimată la circa 8 miliarde de dolari.

Chiar dacă mulți s-ar mândri cu un astfel de titlu, Dines spune că mai mult l-a dezavantajat. Asta s-a întâmplat în mare parte din cauza presei, care s-a concentrat doar pe noul său statut și pe UiPath, cea mai mare companie din România.

Pandemia i-a schimbat mult ritmul actual de viață: dacă înainte călătorea mult, acum majoritatea timpului îl petrece în România. Niciodată nu a stat mai mult de două săptămâni în același loc, călătorind pe marile continente și fiind surprins de pandemie chiar în New York.

PUBLICITATE

Dines a crescut în Onești, Bacău, unde spune că a trăit cele mai frumoase clipe din viața sa. Crescut mai mult de bunici, el a plecat la București în 1990, pentru a studia matematica și informatica. Realitatea României proaspăt ieșită din comunism l-a lovit pe Dines mai mult decât se aștepta. A fost surprins într-un mod neplăcut de modul în care se desfășurau cursurile „Am fost la câteva cursuri, a fost groaznic. Acești profesori comuniști, această atmosferă, nu vă puteți imagina cât de plictisitor a fost totul. Scriau doar formule pe tablă. A fost foarte neinspirat, așa că, după câteva săptămâni, nu m-am mai dus deloc. Mi-am luat diploma, dar practic am mers doar la examene”.

În 2000, a hotărât că e mai bine pentru el să se mute în Seattle și să lucreze la Microsoft. Chiar dacă mulți pleacă să-și împlinească visul american, Dines nu a plecat niciodată cu gândul de a se stabili în Statele Unite. După numai cinci ani, s-a întors în România cu planuri mari.

Cum a luat naștere UiPath

PUBLICITATE

UiPath s-a numit inițial DeskOver, dar a avut o ascensiune lentă la început. În ciuda experienței pe care o avea Dines și a faptului că știa cât de valoroase sunt serviciile lor, firma a început să crească abia începând cu 2012. Acum își dorește să facă din UiPath un fel de Google sau Facebook în România.

Anul 2012 a fost un veritabil punct de cotitură pentru Dines, când un manager de la Microsoft s-a mutat la Amazon și i-a oferit un job. A luat decizia de a lupta pentru propria firmă, iar în 2015 i-a schimbat numele în UiPath. Imediat după aceea, a primit prima rundă de finanțare, 1,6 milioane de dolari, de la Earlybird’s Digital East.

,,Mereu am avut o tehnologie bună și știam asta. După 10 ani fără noroc am dat peste cel mai mare noroc din lume. S-a simțit ca atunci când zbori pe spatele unui unicorn”, rememorează Dines momentele în care a cunoscut succesul.

PUBLICITATE

UiPath și România

Chiar dacă are birouri în peste 40 de țări și un sediu principal la New York, Dines nu a renunțat la România. O treime din angajații UiPath sunt români și își propune să facă din București un centru pentru talentele europene. „Cel puțin jumătate din oamenii alături de care am crescut au părăsit România”, explică Dines de ce este decis să facă mai mult pentru a-i păstra pe români în țară.

În opinia lui, românii sunt muncitori foarte buni, dar care nu sunt încă dispuși să își asume prea multe riscuri. Are și un exemplu bun pentru a-și susține punctul de vedere.

PUBLICITATE

,,Vicepreședintele nostru pe partea de inginerie din București lucra cu un tip pe care l-a rugat să vină la noi. Era anul 2017 – 2018. Tipul câștiga 2000 – 3000 de euro pe lună. N-a vrut să vină. Îți dai seama câți bani ar fi câștigat acest tip dacă s-ar fi alăturat UiPath? Dacă aș fi în locul lui, m-aș uita în oglindă în fiecare zi și m-aș întreba de ce am făcut asta”.

Daniel Dines are totuși o perspectivă foarte diferită asupra banilor. Filosofia sa de viață este una care se potrivește cu felul în care a crescut. „Am descoperit că cele mai bune lucruri pe care le poți cumpăra în această lume nu sunt bunurile. Este mentoratul și sfaturile unor oameni mari”.

Chiar dacă își plătește propriul bucătar, nu înseamnă că nu este un om simplu. Preferă tricourile sport, în detrimentul hainelor scumpe.

PUBLICITATE

Nici nu crede într-o dinastie în care să lase copiilor moștenire toți banii și vrea să doneze mare parte din averea sa. A înființat o fundație care ajută copiii defavorizați din România și crede că un astfel de act de caritate este ceva normal. Îl cataloghează ca fiind ,,o taxă care trebuie plătită”.

Altfel, este un om cât se poate de normal. „Îmi place mâncarea bună și să beau un vin bun sau whisky”, spune miliardarul român.

Daniel Dines a intrat oficial în topul miliardarilor lumii pe locul 346, depășindu-l pe celebrul George Soros.

PUBLICITATE

SURSA: sifted.eu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Tehnici și strategii de comunicare, explicate într-un webinar gratuit

Andra Marinescu

Publicat

pe

Clubul Petrecăreților Inteligenți din Sibiu îi invită pe sibieni și nu numai luni, 6 aprilie, de la ora 19.30, să participe la un webinar gratuit dedicat comunicării și vorbitului în public.
“Ai simțit vreodată că nu reușești să te faci înțeles? Ai simțit că în mintea ta mesajul este foarte clar, însă pentru ceilalți nu a avut sens? Ți s-a întâmplat să fii provocat să vorbești în fața oamenilor și să fii copleșit de emoții și frici? Dacă răspunsul este DA la vreuna dintre aceste întrebări, avem o veste bună pentru tine: aceste abilități se pot
dezvolta și îmbunătăți. Toate acestea nu țin de un talent înnăscut.Te invităm să participi la acest webinar pentru a primi răspunsuri la întrebările care te preocupă, pentru a afla cum poți să pui bazele relațiilor cu cei din jurul tău și pentru a afla strategii de îmbunătățire a discursului. Da, comunicarea înseamnă conectare, iar conectarea înseamnă influență. Află cum te poți conecta cu oamenii și cum poți avea un impact pozitiv asupra lor, înscriindu-te la webinar”, spun organizatorii.
Înscrierile se fac pe https://forms.gle/X5nF8wvr6kh3CZmF6.

CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși” sau atunci când copiii învață despre viață

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Rezultatele testelor PISA, o evaluare a învățământului din mai multe țări ale lumii, arată că în România patru din 10 elevi nu știu să folosească ceea ce învață în școală și în viața de zi cu zi. Ei se numesc analfabeți funcțional. Ei bine, în săptămâna în care au fost făcute publice aceste rezultate, am mers în localitatea Ruși, din comuna Slimnic, să cunosc zeci de cavaleri templieri curajoși care, pe lângă școală, se implică în proiecte frumoase și premiate, alături de doi dintre profesorii lor. Ultimul dintre proiectele acestor copii minunați este o grădină verde, o seră de legume pe care o cultivă și o îngrijesc. Când legumele vor fi gata, acestea vor merge către un restaurant din Sibiu. Povestea lor poate inspira orice cadru didactic, orice părinte și orice copil.

La Ruși am ajuns într-o după-amiază de marți, pe lumina roșiatică, difuză, a iernii care fugărește soarele mai devreme spre asfințit. Furați de peisaj, am cam trecut cu șapte kilometri de localitate și am fost nevoiți să ne întoarcem. „Bine că n-am realizat la Mediaș că Turnul Înclinat din Ruși a rămas mult în spatele nostru”, i-am spus zâmbind lui Ovidiu, fotograful nostru. Într-un final, am ajuns la destinație. Școla Gimnazială din Ruși este o structură a celei din Slimnic. O clădire simplă, cu pereți scorojiți și uitată undeva, în timp, de autorități, așa cum se întâmplă cu multe unități de învățământ din țara noastră. Dar nu de asta venisem. Ne-au întâmpinat cu mare bucurie cei doi profesori. Cosmin Simtion, profesor de istorie, și Bogdan Mira, profesor de română, iar povestea tinerilor cavaleri a început să curgă.

Aproximativ 40 de elevi din clasele gimnaziale sunt membri ai Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”. Practic, toți copiii claselor V-VIII ai structurii școlare și câțiva elevi de la Slimnic. Asociația face parte din rețeaua grupurilor GreenIMPACT, care, la rândul lor, sunt sub auspiciile Organizației „Noi Orizonturi” din Cluj și s-au înființat în februarie 2018. Copiii nu ajung din prima cavaleri. În clasa a V-a sunt scutieri și devin cavaleri din clasa a VI-a, dacă demonstrează că sunt vrednici de acest titlu. Ei sunt bine structurați și fiecare are misiunea lui în cadrul asociației. Există un stegar, un vistier și sunt împărțiți pe bresle, în funcție de materialele pe care le lucrează (piele, lemn sau textil). Scopul principal este unul cum nu se poate mai frumos: conservarea și promovarea patrimoniului local. „Pentru a face Turnul înclinat din Ruși cunoscut în lume”, așa cum a strigat tare Bogdan Tăvală, unul dintre cavaleri. Zâmbesc și acum, când scriu, pentru că mi-l amintesc. Un băiețel brunet, cu ochelari, în spatele cărora se ascundea o privire însuflețită de determinare. Atât de drag îmi era de dârzenia lui! Toți copiii – cavaleri fac parte voluntar din asociație. Garanție stă entuziasmul și implicarea lor. Pereții sărăcăcioși ai școlii sunt însuflețiți de zecile de diplome obținute de copii într-un timp relativ scurt prin toate proiectele la care au lucrat. Și multe dintre ele sunt încă în derulare.

Școala din Ruși este templul cavalerilor

„Ne dorim să facem în școală un muzeu”, spune profesorul de istorie și ne arată o mulțime de obiecte vechi de pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, expuse cu grijă, pe câteva rafturi. „Se va numi Obiceiuri și tradiții. Obiectele sunt aduse de copii. Fiecare dintre noi a adus ce a găsit mai vechi pe acasă. Le-am găsit prăfuite prin poduri, iar colegul meu s-a ocupat de restaurare. O să încercăm să facem rost de finanțare pentru vitrine, pentru manechine pe care să stea costumele populare și pentru renovare”, ne mai spune profesorul de istorie. Pe un alt raft stau la loc de cinste trofeele obținute de neînfricații cavaleri. Primul dintre ele a fost obținut la nici un an de la înființare. A fost pentru că au reușit să obțină avizele necesare pentru a pune un panou informativ și o săgeată de ghidare pentru turiști la Turnul înclinat din Ruși. Nu existau până în acel moment. Tot ei sunt cei care au obținut și „Diploma centenarului”. Cei doi profesori ne-au spus că a fost singura școală din județ care a obținut această distincție. Incursiunea în lumea creată de micii cavaleri și cei doi mentori ai lor a continuat cu o bibliotecă organizată de la zero în așa fel încât să fie accesibilă copiilor, cu spațiu de creare unde cavalerii dispun de materiale cum sunt pieile de animale, pene, lemn, ațe de toate culorile numai bune de meșterit, știți voi, chestii cavalerești, care mai apoi să fie duse și vândute în târguri. Sunt cavaleri în adevăratul sens al cuvântului. Au un blazon, tricouri personalizate, un statut, un jurământ și un tezaur. Cavalerii care poartă blazonul au misiuni importante. De exemplu, atunci când trei, patru copii îl poartă în pauzele școlare, au grijă ca ceilalți cavaleri să nu arunce nimic pe jos, în curtea școlii.

Cea mai mare bucurie a cavalerilor este că sunt susținuți în ceea ce fac. Directorul școlii, primăria și, nu în ultimul rând, comunitatea sunt alături de ei, iar când întâmpină greutăți sar în ajutor. Au alergat la Maratonul Internațional din Sibiu și au reușit crearea a două locuri de popas. Unul lângă turn și unul în dealul Veseudului.

„Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”

Momentul întâlnirii cu scutierii și cavalerii a fost unul deosebit. Când am intrat în clasă, meștereau de zor. Nu pentru că ar fi știut că venim să-i vedem, ci pentru că în 13 decembrie au „Gala cavalerilor”, la o pensiune din Slimnic și vor să pregătească daruri pentru invitați. Dascăli și părinți aș fi vrut să fie în spatele meu să vadă însuflețirea acelor copii simpli și frumoși dintr-o școală a unui sat sibian. Să vadă la un loc atâția ochi zâmbind și să audă atâtea glasuri povestind cu mândrie despre ceea ce fac. „Ne place foarte mult ceea ce facem”, „suntem uniți și lucrăm în echipă”, „pentru a face turnul cunoscut în lume”, „facem proiecte care ne plac și din care învățăm multe”, „avem o seră în care am plantat salată, salvie, busuioc, ardei, ceapă, țelină și o să le vindem la restaurant să facem bani cu care o să ne luăm mai multe materiale pentru ceea ce lucrăm noi”. Nu știam la care dintre ei să mă uit, când micul Bogdan a revenit cu hotarâre: „Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”. Am înțeles, acesta este scopul principal al Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”, că doar nu degeaba se numește așa.

Sera din proiect și „Casa Cavalerului”

Nu puteam pleca din Ruși fără să vedem sera despre care mi-au povestit atât. Face parte din proiectul „Sate și bucate”, iar o parte dintre produse vor merge către un restaurant din Sibiu. Ne-am îmbrăcat și am ieșit în curtea din spatele școlii. Sera se scălda în lumina soarelui aproape de apus, iar în fața ei sunt câteva băncuțe improvizate și viu colorate. Deasupra pământului puteam vedea verdele timid al frunzelor care străbat și ultimele straturi pentru a simți lumina, completat parcă de un expert al culorilor cu o culoare cărămizie a aleilor făcute de copii în seră. „Băncuțele din față tot voi le-ați vopsit?”, am întrebat-o pe una dintre fetele care mergea alături de mine. „Da, am avut o tabără de vară cu multe activități de genul acesta”, mi-a spus ea. În stânga mea trona o clădire rămasă în paragină, iar profesorul de istorie explică. „Trebuia să ajungă grup sanitar modern, dar n-au mai reușit să facă proiectul și acum este în paragină. Avem promisă o finanțare și noi vrem să o transformăm într-un pavilion multifuncțional în care să se facă și ore afară, să fie și atelier pentru cavaleri, dar și clubul lor, „Casa Cavalerului”.

„Norocul ține cu cei îndrăzneți”

„Copiii sunt dedicați. Așa îi simțim. Și sunt dornici de a învăța și a face și altceva. De a face și bine, nu doar rău, pentru că asociația noastră se bazează pe promovarea unor valori morale, care, în ultimul timp, s-au cam dus. Una dintre marile reușite, cel puțin din punct de vedere moral, este locul de popas din fața turnului. Au trecut două sau trei luni de când l-am construit și arată impecabil. Nimeni nu s-a atins de el. Nimic nu este scrijelit, nu găsim mizerie pe jos. Eu spun că s-a produs deja o schimbare, mică, dar importantă”, spune dascălul Bogdan Mirea.

Am închis ochii pentru câteva minute și am rememorat totul. Oricât aș vrea, nu am spațiu să vă vorbesc despte toate proiectele pe care acești doi dascăli de la Școala din Ruși le fac alături de elevii lor. Poate să amintesc câteva titluri: „Zece stejari, pentru zece provincii românești”, „Turnul Înclinat din Ruși-Ieșirea la Lumină”, „AVE” și cele despre care am scris mai sus. Altele sunt în derulare sau în stadiu de proiectare. „Sunt nerăbdător să vad ce mai facem și ce misiuni vor mai veni. Sper să le îndeplinim pe toate”, spunea unul dintre profesori. Le vor îndeplini cu siguranță pentru că fac asta cu drag. Într-un an de zile, meritul lor a fost recunoscut cu distincții la nivel județean și național, iar despre ceea ce fac s-a auzit și dincolo de ocean, în America.

„Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși” au înțeles că trebuie să se murdărească, să lucreze, să respire, să vadă cum este lumea din jurul lor ca să o perceapă. O să închei aici cu dictonul după care ei se ghidează: „Norocul ține cu cei îndrăzneți”.

IMG_6584
IMG_6585
IMG_6587
IMG_6590
IMG_6593
IMG_6595
IMG_6596
IMG_6615
IMG_6618
IMG_6630
IMG_6643

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE