Connect with us

Cultura

Au început înscrierile la Bursa de Spectacole de la Sibiu 2020

Andra Marinescu

Publicat

pe

Organizatorii Bursei de Spectacole de la Sibiu 2020 au anunțat că au început înscrierile pentru eveniment. Până în 29 februarie, sunt reduceri la taxa de participare.

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIV-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care are loc în perioada 15-20 iunie 2020, în cadrul FITS. Înscrierile rămân deschise până la data de 31 martie 2020, iar cei care se înregistrează până la data de 29 februarie 2020 beneficiază de o reducere la taxa de participare. Evenimentul, orgaizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, reprezintă o importantă rețea culturală, singura de gen din România, care se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente și instituții de stat.
“Cei interesați să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții naționali și internaționali sau să își prezinte activitatea în fața unui public de specialitate se pot înregistra prin completarea formularul, în limba română sau engleză, disponibil pe site-ul oficial al festivalului”, spun organizatorii.
„Festivaluri în dialog”, „Conferința Capitalelor Culturale Europene”, „Întâlniri cu mari coregrafi” și sesiunile de „Speed networking”, unele dintre cele mai căutate evenimente de la Bursa de Spectacole de la Sibiu, sunt organizate și pentru ediția din 2020.
“Bursa de Spectacole de la Sibiu este o ocazie de întâlnire a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, producători, organizatori de evenimente, finanțatori și promotori ai creațiilor artistice de calitate și, nu în ultimul rând, un bun prilej de explorare a posibilităților de cooperare și realizare a turneelor internaționale. Prin activitățile organizate – prezentări, conferințe, ateliere, întâlniri, activități de socializare – se creează oportunități de a cunoaște artiști locali și internaționali, de a promova producțiile proprii și de a extinde lista de contacte”, mai spun organizatorii Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Bursa de Spectacole de la Sibiu a reușit de-a lungul timpului să pună Sibiul și România pe harta celor mai importante burse de spectacole din lume, fiind unică în Centrul și Sud-Estul Europei. Valoarea culturală a Bursei este reflectată de colaborarea internațională și parteneriatele pe care le-a avut și le are cu cele mai importante burse sau rețele de artele spectacolului din lume, precum: CINARS (Canada), Tokyo Performing Arts Market (Japonia), Performing Arts Market Seoul (Coreea de Sud), Rideau (Canada), International Society for Performing Arts Hong Kong (Hong Kong), The Performing Arts Market in Singapore, Australian Performing Arts Market (Australia), Freiburg Bourse (Germania), Thun International Directory of Performing Arts Collections and Institutions (Elveția), Zurich Performing Arts (Elveția), La Red – asociația burselor din America Centrală și de Sud, Market for African Performing Arts Market (Abidjan, Coasta de Fildeș), Performing Arts Network of South Africa (Africa de Sud), Moscow International Performing Arts Market (Rusia), Western Alliance of Arts Administrators (WAAA, SUA), Northeast State Performing Arts Centre (SUA). Alpha Bank este partener al Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Potrivit TNRS, FITS 2020 are loc în perioada 12-21 iunie și se va desfășura sub genericul “Puterea de a crede”/ “Empowered”.

PUBLICITATE

Cultura

Constantin Chiriac, Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe Economice din Moldova: “Sunt onorat să mă alătur marilor personalități!”

Andra Marinescu

Publicat

pe

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național “Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe Economice din Moldova. Acesta a mărturisit că este onorat să se alăture, prin această distincție, marilor personalități ce contribuie la promovarea culturii și bunei colaborări între națiuni. Evenimentul gesyiv a avut loc ieri, fiind prezidat de rectorul ASEM, prof. univ. dr. habil. academician, Grigore Belostecinic, și în prezența reprezentanților Senatului ASEM și ai facultăților, a unor distinși invitați din mediul academic și cultural și, în calitate de oaspete de onoare, a lui Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Senatul Academiei de Studii Economice din Moldova a decis acordarea titlului onorific Doctor Honoris Causa lui Constantin Chiriac, prof. univ. dr. habil. al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în semn de recunoaștere publică a parcursului managerial, artistic și academic de excelență, dar și a meritelor deosebite în menținerea și dezvoltarea unor relații de colaborare cu Academia de Studii Economice din Moldova.
Potrivit reprezentaților Academiei, acordarea distincției nu este deloc întâmplătoare pentru o universitate economică, căci, prin toată activitatea desfășurată, Constantin Chiriac a contribuit direct la dezvoltarea publicului prin artă, dar și indirect la promovarea afacerilor și atracțiilor turistice românești.
„Actor și artist vizionar, o personalitate marcantă a culturii românești, având la activ mai bine de 70 de roluri. Fiind președintele Fundației Democrație prin Cultură, domnul Constantin Chiriac este un ambasador fidel al culturii românești. Pe parcursul anilor, a susținut zeci de recitaluri de poezie în toată lumea, inclusiv la Academia de Studii Economice din Moldova. Din 1998, urmează și cariera de cadru didactic la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. În anul 2007, obține titlul științific de Doctor în Teatru la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș. Profesorul Constantin Chiriac este inițiatorul Catedrei de Artă Teatrală, din cadrul Facultății de Litere şi Arte, și fondatorul Platformei Doctorale Internaționale în artele spectacolului și al managementului cultural din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Un aspect important al carierei profesorului Constantin Chiriac reprezintă activitatea managerială. Din ianuarie 2000 până în prezent, Domnia Sa deține funcția de Director General al Teatrului Național ”Radu Stanca”. Un rol major îl are domnul Constantin Chiriac în dezvoltarea artei teatrale și familiarizarea publicului larg cu cele mai excepționale reprezentații ale artiștilor din România și lume. Din 1993, cu implicarea și sub conducerea directorului general Constantin Chiriac, a fost lansat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate artelor spectacolului din România și Europa Centrală și de Est. Datorită competenței sale manageriale, artistice și academice, meritele Domnului Constantin Chiriac au fost recunoscute și apreciate la nivel național şi internațional prin acordarea a numeroase distincții, titluri onorifice și diplome”, este parte din “Laudatio”, rostit de conf. univ. dr. Angela Solcan, Şef Departament „Management şi Antreprenoriat”, Facultatea  Business şi Administrarea Afacerilor.

PUBLICITATE

Chiriac: “Întâlnirea cu frații artiștii de aici, cu gânditorii, m-a onorat…”

Constantin Chiriac a precizat că este onorat să primească această distincție.
„Sunt onorat să mă alătur, prin titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Academia de Studii Economice a Moldovei, marilor personalități care contribuie, prin activitatea lor neobosită, la promovarea culturii și bunei colaborări între națiuni, sub semnul excelenței. Întâlnirea cu frații artiști de aici, cu gânditorii, cu cei care sunt implicați în tot ceea ce înseamnă cercetarea și educația din Basarabia m-a onorat și sunt convins că proiectele pe care le gândim împreună vor prinde nu numai roade, dar vor da viață viitorului Chișinăului și al României, al relațiilor culturale și economice între cele două maluri de Prut, în dialog cu Europa”, a declarat Constantin Chiriac.
Evenimentul de la Chișinău s-a încheiat cu un recital al Corului „Cantabile” al ASEM.

Astrid Fodor: “Încă un mesaj puternic al înfrățirii prin cultură, între Sibiu și Chișinău”

PUBLICITATE

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis, astăzi, la rândul ei, un mesaj prin care îl felicită pe președintele FITS pentru acest titlu.

”Suntem onorați, ca sibieni, să avem în mijlocul nostru o personalitate deopotrivă admirată și recunoscută internațional, așa cum este cea a domnului Constantin Chiriac. Înalta distincție acordată de comunitatea academică din Moldova profesorului Constantin Chiriac este, iată, încă un mesaj puternic al înfrățirii prin cultură între Sibiu și Chișinău. Îl felicit cu toată căldura și am convingerea că va inspira și peste Prut generații de tineri, așa cum face acasă, la Sibiu”, a spus primarul municipiului Sibiu.
Acesta nu este primul titlu de Doctor Honoris Causa obținut de Constantin Chiriac, directorul TNRS primind: în anul 2008 titlul de Doctor Honoris Causa – Visiting professor în perioada 2008-2013, la Leeds Metropolitan University, UK; în 2018 – Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, Timișoara; în 2020, titlurile de Doctor Honoris Causa la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

 

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Cultura

„Bucătăria transilvăneană”: „Die Siebenbürgische Küche”, de Elise Fröhlich, a fost tradusă în limba română de editura Bibliotecii Județene Astra Sibiu

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Una dintre cele mai căutate și apreciate cărți de bucate, care cuprinde rețete tradiționale, originale din Transilvania, a fost tradusă și editată în limba română. „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich va fi lansată în Sibiu, pe 20 septembrie.

Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” din Sibiu va găzdui pe 20 septembrie o importantă lansare de carte din domeniul culinar. Este vorba despre „Bucătăria transilvăneană” de Elise Fröhlich, publicată de Editura Armanis a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în traducerea Ruxandrei Stănescu. Cartea este ediția în linba română a unei lucrări de o importanță semnificativă pentru gastronomia transilvăneană și, în mod particular, sibiană, ea fiind extrem de căutată de pasionații de bucătărie tradițională săsească și transilvană, cuprinzând rețete culinare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Cartea originală a apărut la 1897, cu numele „Die Siebenbürgische Küche: Ein Kochbuch für deutsche Frauen”, ea având un succes răsunător în rândul gospodinelor din Transilvania. Succesul a determinat o republicare, în 1910, într-o ediție revizuită, care se găsește în original și la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

PUBLICITATE
cuprins bucataria transilvana original

Evenimentul de lansare va fi moderat de dr. Dan Nanu, cercetător la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cadrul Centrului de Cercetări „Andrei Oțetea”, și se va desfășura în curtea interioară a Centrului de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Str. Mitropoliei, nr. 30.

Proiectul traducerii și publicării acestui volum a fost inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și coordonat de dr. Silviu Borș, directorul instituției. Evenimentul de prezentare a cărții va fi însoțit de o experiență culinară inedită susținută de Chef Marius Rafa, bucătarul de pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu. Vor fi gătite o serie de preparate inspirate de carte, înnobilate de Feteasca Regală din vechea metropolă de vin a Transilvaniei – Mediaș.

Apariția volumului „Bucătăria transilvăneană” este finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România și al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, parteneri fiind Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch”, Tipografia Honterus și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

PUBLICITATE
Afis eveniment Bucataria transilvaneana

CITEȘTE MAI MULT

Cultura

Teatrul la sat ajunge în Marpod și Tălmăcel

Avatar

Publicat

pe

Joi, 16 septembrie, de la ora 12 în comuna Marpod și de la ora 15 în satul Tălmăcel, se va desfăşura proiectul cultural Teatru la sat, ediția a VI-a, organizat de Asociaţia ACT Sibiu.

Proiectul continuă, în acest an, cu spectacolul de teatru ,,Cei trei purceluși”, o poveste clasică, transpusă în scenă sub forma unei reprezentații interactive, cu actorii Alin Turcu, Andrei Drăgan, Cristian Iorda și Cătălin Haiducescu.

PUBLICITATE

În cadrul proiectului, actorii vor susține de asemenea şi ateliere pentru elevii din aceste sate și comune incluse pe harta proiectului. Sesiuni de discuții în care copiii vor avea ocazia să înveţe, să discute, să interacţioneze atât cu actorii sibieni, cât şi între ei.

Ediţia din acest an, în contextul pandemiei Covid-19 va avea loc în aer liber, în curtea celor două școli gimnaziale din Marpod și Tălmăcel, unde vor participa elevii din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel. La spectacolul de teatru poate participa, de asemenea, întreaga comunitate locală. Se vor purta măşti de protecţie, păstrându-se, de asemenea, distanţa fizică şi toate regulile impuse de autorităţi.

Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin CNM Astra Sibiu, în parteneriat cu Primăria Marpod și Primăria Orașului Tălmaciu. Teatru la sat se adresează atât copiilor, cât și părinților din satele Marpod, Ilimbav și Tălmăcel.

PUBLICITATE

Teatru la sat este un eveniment anual despre arta spectacolului pentru copii, al cărui scop este susţinerea şi promovarea educaţiei culturale în mediul rural.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE