fbpx
Connect with us

Sport

Au început înscrierile la Maratonul Internațional Sibiu 2021

Avatar

Published

on

Au început înscrierile alergătorilor, fundraiserilor și susținătorilor pentru proiectele de la cea de-a zecea ediție a Maratonului Internațional Sibiu.

În acest an, evenimentul public se va desfășura pe parcursul a două zile: sâmbătă, 2 octombrie, vor avea loc Crosul Visma (5km), 10k, SemiMaraton (21 km), Maratonul Continental (42 km), Marquardt TeamRun (4×5,3km) și Squad Race (2,7km, 13-17 ani), iar duminică, 3 octombrie, vor fi organizate Cursele Copiilor, împărțite pe patru categorii de vârstă, între 4 și 12 ani.

Advertisement

Cei care nu pot ajunge la evenimentul public, indiferent de motiv, au posibilitatea să participe la Aleargă Oriunde, până în data de 1 noiembrie. Și tot până atunci susținătorii sunt încurajați să sprijine alergătorii preferați și cauzele.

În acest an, în cadrul maratonului se strâng fonduri pentru 34 de cauze, iar toți cei care doresc să le sprijine pot să alerge sau să doneze pentru un alergător care lasă urme pentru acestea. Printre echipe se regăsesc atât organizații și grupuri de inițiativă care sunt la prima participare, cât și ONG-uri care participă de mulți ani. Spectrul temelor abordate este destul de larg: educație, incluziune socială, ecoturism, sport, protecția animalelor, sănătate etc. Mai multe detalii despre fiecare cauză se găsesc pe siteul maratonsibiu.ro.

Cei mai buni alergători de la Maratonul Continental și SemiMaraton, care vor participa la evenimentul public din Piața Mare, vor primi premii în bani.

Advertisement

Maratonul Continental

Feminin Masculin

Locul 1 1500 lei 1500 lei

Advertisement

Locul 2 900 lei 900 lei

Locul 3 550 lei 550 lei

SemiMaraton

Advertisement

Feminin Masculin

Locul 1 750 lei 750 lei

Locul 2 450 lei 450 lei

Advertisement

Locul 3 250 lei 250 lei

“Cei care preferă să participe separat de competiția cu start de grup din Piața Mare sau nu pot ajunge la aceasta, se pot înscrie optând pentru Aleargă Oriunde, pe vechiul model al alergării în diaspora. Pentru aceasta, termenul limită de înscriere este 1 noiembrie, iar participarea poate avea loc oricând în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie. Alergătorii sunt încurajați să-și organizeze micro-evenimente în zone în care se simt în siguranță, iar la final să le trimită organizatorilor dovezile de alergare (foto, video, screenshot cu track-ul cursei). 

Pe lângă faptul că 50% din taxa de alergare merge direct către cauza aleasă, doritorii pot ajuta echipa să-și atingă obiectivul devenind fundraiseri activi și convingând prietenii să-i susțină cu donații. Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la evenimentului public cu startul din Piața Mare, din 2 octombrie, este 8 septembrie.

Advertisement

În cazul celor care optează pentru Aleargă Oriunde, termenul limită pentru înscrieri este 1 noiembrie. Tot până în data de 1 noiembrie se pot înscrie și susținerile. Mai multe informații despre cauze, curse, condițiile de participare și eveniment, pe site-ul maratonsibiu.ro și pagina de facebook Maratonul Internațional Sibiu.

Înscrierea și participarea la cursă este permisă doar persoanelor care prezintă Certificatul digital european COVID-19 (cu excepția copiilor). Acesta trebuie prezentat în ziua evenimentului, 2 octombrie.

Alergătorii trebuie să respecte regulile de protecție și igienă pentru limitarea răspândirii virusului: igenzarea mâinilor, distanțarea fizică între persoane, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, evitarea contactului fizic (strângeri de mână, îmbrățișări după finish), respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.

Advertisement

Participanții vor porni în cursă în grupuri, la intervale de 15 secunde, fiind respectate normele de distanțare fizică. Ora de start a fiecărui concurent va fi stabilită în funcție de timpul estimativ de parcurgere al cursei, pe care fiecare concurent trebuie să-l menționeze în formularul de înscriere.

Sosirea alergătorilor în zona competiției sportive trebuie să se facă individual și respectând ora la care sunt programați. Zona evenimentului va fi delimitată, iar accesul publicului va fi restricționat. Vor fi respectate toate condițiile impuse de legislație în momentul desfășurării evenimentului”, au transmis organizatorii.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judeţ

Ghinion teribil pentru Gaz Metan, egalată în prelungiri de FC Argeş

Avatar

Published

on

Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, scor 2-2 partida de pe tern propriu cu FC Argeş, disputată vineri seara. Medieşenii au fost conduşi în debutul partidei, au revenit şi au condus pe tabelă, dar au fost egalaţi în ultimul minut al prelungirilor.

FC Argeș a reușit să deschidă scorul în minutul 7, atunci când Cristi Tănase a primit o minge în careul de 16 metri, a șutat și a reușit să înscrie. În minutul 25, portarul Alexandru Greab a reușit să pareze șutul lui Nasser Chamed. Peste doar un minut, Răzvan Grădinaru a executat un corner de pe partea stângă, iar Ioan Filip a reușit să egaleze cu o lovitură de cap. În minutul 60, portarul oaspeţilor, Alexandru Greab, a fost din nou la post la șutul lui Nasser Chamed.

Advertisement

În minutul 72, Ronaldo Deaconu a executat un corner de pe partea stângă, unul dintre apărătorii Argeșului nu a reușit să degajeze iar mingea a ajuns la Patricio Matricardi care a trimis-o în poartă. În minutul 84, portarul Octavian Vîlceanu a parat șutul lui Ișfan, iar apoi în al doilea minut al prelungirilor, FC Argeș a reușit o egalare norocoasă. Ioan Filip a respins cu capul în lateral o centrare iar mingea a ajuns la Diogo Viana care a pus latul și a reușit să îl lobeze pe portarul Gazului.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 4 puncte după primele 3 etape de campionat, iar etapa viitoare medieşenii vor evolua în deplasare cu FCSB. Partida este programată duminică, 8 august, de la ora 21.30.

Advertisement
Continue Reading

Sport

Dani Coman, președinte FC Hermannstadt: “Plecăm cu entuziasm și plecăm cu încredere”

Avatar

Published

on

Dănuț Coman, președintele FC Hermannstadt, a dat primele declarații înaintea meciului de debut în Liga a 2-a a sibienilor. “Avem un grup de jucători noi, avem și un nucleu din jucătorii de anul trecut” este descrierea echipei cu care pornește la drum noua conducere.

Pentru FC Hermannstadt, sâmbătă începe sezonul din Liga a 2-a, după trei ani în care au jucat în Liga 1. Înainte de prima dispută cu FC Buzău, Dani Coman, președintele FC Hermannstadt, a făcut câteva declarații. Președintele clubului a început prin a asigura suporterii că anul acesta vor avea un obiectiv comun, aducerea echipei înapoi în prima ligă.

Advertisement

,,Plecăm cu entuziasm și plecăm cu încredere. Chiar dacă avem un grup de jucători noi, avem și un nucleu din jucătorii de anul trecut. Avem nevoie de timp, de omogenitate, dar eu am încredere în acești jucători, în staff-ul tehnic și sunt convins că la finalul acestui an ne vom bucura cu toții de performanțele obținute și accederea în primul eșalon fotbalistic al țării”, a spus Dani Coman.

Coman nu și-a dorit să numească echipele care ar putea să pună probleme sibienilor, dar confirmă că, după ce le-a analizat, a identificat 6-7 echipe care se pot lupta pentru a ajunge în Liga 1. El nu a vrut să comenteze despre problemele echipei de anul trecut, spunând că, pentru el, este mai important ceea ce se va întâmpla de acum în cadrul echipei. În acest moment, Coman crede că echipei îi lipsește cel mai mult omogenitatea. Dat fiind faptul că lotul FC Hermannstadt s-a schimbat foarte mult față de campionatul precedent, este nevoie de timp pentru ca fotbaliștii să lucreze bine împreună.

,,Când am venit la echipă am găsit un lot căzut psihic, din punct de vedere mental stăteau foarte rău. Am încercat să aducem jucători atât de prima ligă, cât și jucători de liga a 2-a, care cunosc campionatul și ceea ce înseamnă să joci pe terenuri mai grele. Încercăm să îi ajutăm cu toate posibilitățile pe care le avem”, a completat noul președinte al Hermannstadt.

Advertisement

Meciul de mâine contra celor de la FC Buzău îl consideră unul greu, deoarece în viziunea lui vor întâlni o echipă bună. Coman e conștient și de faptul că este abia la începutul drumului cu noua echipă și e de acord cu faptul că vor avea o perioadă mai grea până se vor pune pe picioare unele lucruri, unul dintre ele fiind chiar stadionul.

,,Pentru suporteri îmi doresc ca ei să creadă în noi, în munca pe care o facem, în acești jucători și în staff-ul tehnic. Indiferent de momentele unui joc, îi îndemn să încurajeze această echipă pentru că jucătorii joacă și pentru ei. Chiar dacă sunt condițiile grele, joacă și se antrenează la 35-40 grade, ei vor face tot ce depinde de ei pentru a câștiga. Să creadă în noi că ne vom bucura cu toții la finalul acestui an de parcurs și de rezultatele obținute”, transmite Coman suporterilor.

Meciul dintre FC Hermannstadt și FC Buzău va avea loc sâmbătă, 31 iulie, de la ora 13:30, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș.

Advertisement

Advertisement
Continue Reading

Judeţ

S-au stabilit preţurile biletelor la Gaz Metan – FC Argeş

Avatar

Published

on

Gaz Metan Mediaș joacă vineri de la ora 19:00 cu FC Argeș, în etapa cu numărul 3 a noului sezon competițional.

Biletele la acest meci se pun în vânzare vineri între orele 15:00-19:00, la casieria Stadionului Gaz Metan. Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna Oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare.

Advertisement

Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie. De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE