Connect with us

Economie

Au început lucrările la prima stație de gaz comprimat din Sibiu

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Firma care a câștigat licitația pentru concesiunea unui teren pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu, pentru construcția unei stații de alimentare cu gaz comprimat, a început lucrările și ar trebui să le finalizeze până la sfârșitul acestui an.

Sibiul va avea prima stație de alimentare cu gaze naturale comprimate, un combustibil care este tot mai la modă în ultimii ani în Europa, ca alternativă ecologică la benzină și motorină. Uniunea Europeană a plasat acest combustibil pe lista carburanților alternativi, alături de GPL, dar și de motorizările hibride și de cele electrice. Mașinile alimentate cu gaze comprimate sunt foarte puține în România, inclusiv din cauza lipsei de infrastructură de alimentare. Sibienii vor avea ocazia să utilizeze transportul cu CNG după ce se va finaliza achiziția autobuzelor pentru care Primăria Sibiu a organizat o licitație. Până atunci, cei care au câștigat o finanțare consistentă din partea Uniunii Europene vor finaliza lucrările la prima stație de gaze naturale din oraș. Aceasta este amplasată pe Șoseaua Alba Iulia, aproape de ieșirea din oraș, în direcția Sebeș – Alba Iulia. Beneficiarul este Denisson Energy SRL, o firmă din Râmnicu Vâlcea, care a câștigat licitația pentru 1.916 metri pătrați de teren ce aparține Primăriei Sibiu. Aceștia au primit autorizația de construire în luna februarie și ar trebui să finalizeze lucrările până în decembrie.

PUBLICITATE

Denisson Energy face parte din grupul Antares, controlat de omul de afaceri Dumitru Becșenescu, din Vâlcea.

Potrivit documentației depuse, lucrarea va costa 855.956 de lei, însă ea face parte dintr-o rețea mult mai amplă. Proiectul de construire a întregii rețele de gaze comprimate din România cu finanțate europeană se ridică la valoarea totală de 5,2 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă este de 4,4 milioane de euro.

Rețeaua CNG România va avea 9 stații de gaze comprimate, după cum reiese din documentele oficiale. „Desfășurarea iniţială pe piaţa a unei reţele de 9 staţii de realimentare cu CNG pe segmentele româneşti ale coridoarelor Rin-Dunăre şi Orient –Mediterana de Est, incluzând nodurile importante ale reţelei pentru a acoperi simultan cererea potenţială a transportului de tranzit şi a celui urban” este precizat în proiectul finanțat de UE. „Reţeaua de staţii de alimentare cu CNG pentru vehicule va fi dispusă în apropierea nodurilor urbane principale Bucureşti şi Timişoara şi a altor oraşe importante situate pe reţeaua centrală de transport rutier, respectiv: Arad, Constanta, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Piteşti şi Sibiu.”

Tot pe Șoseaua Alba Iulia, se află în construcție, cu un termen de finalizare rapid, o altă stație de carburanți, de această dată una tradițională, pentru benzină și diesel, aparținând rețelei Socar.

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Uber își începe activitatea pe piața din Sibiu

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

A doua companie de mobilitate care intră în Sibiu, cea mai cunoscută la nivel global, Uber a anunțat că își începe activitatea în Sibiu. Este al treisprezecelea oraș din România în care sunt disponibile mașinile companiei.

Una dintre companiile cele mai cotroversate, atât în România, cât și la nivel global, din cauza concurenței pe care o face sistemelor clasice de taximetrie, Uber și-a deschis începând de astăzi operațiunile pe piața din Sibiu, cu prețuri speciale de lansare.

„Începând din această după-amiază, Uber va fi disponibil în Sibiu, unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania, cunoscută destinație turistică și fostă capitală culturală europeană”, transmit reprezentanții companiei de transport.

De remarcat că în Sibiu, la momentul lansării, vor fi disponibile serviciile UberX, mai scumpe, dar care garantează un timp de așteptare mai scurt.

Având în vedere controversele de-a lungul anilor, privind necesitatea ca șoferii Uber să parcurgă aceleași proceduri de autorizare precum în cazul firmelor de transport persoane, Uber anunță că toți șoferii sunt licențiați pentru această activitate.

Uber lansează cursele din Sibiu în „ziua internațională fără mașini”, în timpul „Săptămânii Europene a Mobilității”, fără a avea neapărat vreo legătură cu scopul acestor evenimente, în care este promovată deplasarea fără autovehicule, cu biciclete sau cu transportul în comun.

Călătoriile cu Uber pot fi plătite în aplicație, cu cardul, sau cash, direct la șofer. Pentru comanda unei călătorii este obligatorie aplicația pe telefon și un cont deschis în această aplicație.

În Sibiu există deja mașinile Bolt, o companie care oferă același tip de serviciu, transport de persoane.

CITEȘTE MAI MULT

Economie

Noi investiții imobiliare în Sibiu: cartier nou în vestul orașului și mall în Cisnădie

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Unul dintre investitorii în parcuri industriale din România, care are sediul principal în Sibiu, a anunțat că a vândut o parte din portofoliul de parcuri și va investi în spații rezidențiale, inclusiv în Sibiu.

Dezvoltatorul imobiliar Zacaria, care are sediul în Sibiu, a anunțat că a vândut patru parcuri logistice către unul dintre competitori, CTP, urmând ca fondurile obținute să fie reinvestite în spații rezidențiale, dar și comerciale.

„În ceea ce privește planurile noastre imediate, vom continua dezvoltarea de noi parcuri industriale, în primă fază în Sibiu și Pitești și, mai mult, vom accelera construcția ansamblurilor rezidențiale, având deja câteva terenuri pregătite. În același timp, infuzia de capital va fi direcționată și către noi linii de business pe care dorim să le deschidem în România, îndeosebi în sectorul de retail”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

Compania a îânceput să deruleze mai multe investiții, între care una în Sibiu, într-un proiect rezidențial. „În ultimele luni am lucrat intens pentru a putea demara cât mai rapid trei proiecte rezidențiale, în Sibiu, Craiova și București. Eforturile au dat rezultate și suntem încântați că putem începe lucrările în perioada imediat următoare, astfel că vom scoate pe piață aproximativ 550 de apartamente la standardul de calitate demonstrat deja prin proiectele anterioare”, a mai spus șeful companiei.

Oficialul companiei mai spune că în ultimele luni s-a lucrat la trei proiecte rezidențiale care ar urma să fie demarate la Sibiu, Craiova și București. Dezvoltatorul va scoaste pe piață circa 500 de noi locuințe în perioada imediat următoare.

Proiectul din Sibiu va demara în luna octombrie și va cuprinde 3 blocuri și 121 de apartamente „în imediata vecinătate a viitorului spital județean”. Vânzările vor începe în aceeași lună.

Zacaria intenționează să se extindă și în segmentul de spații comerciale, după ce achiziția și transformarea spațiului din zona Metro – Șos. Alba Iulia a fost una reușită. De data aceasta, planurile prevăd un mall deschis, similar cu cel dezvoltat în zona Hornbach de cei de la Oasis Retail.

„Compania a hotărât să dezvolte un nou proiect de tip strip mall, în centrul orașului Cisnădie. Securizând deja Lidl ca ancoră de food, dezvoltatorul intenționează să construiască două clădiri cu o suprafață închiriabilă de aproape 9.000 mp. Cisnădie Retail Park va reprezenta primul proiect de acest tip din oraș”, mai spun cei de la Zacaria.

„Ne dorim ca acest proiect să devină principalul centru de shopping și de relaxare pentru populația din Cisnădie”, a declarat Marius Moga, director de vânzări și marketing.

CITEȘTE MAI MULT

Economie

Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea noilor miniștri interimari

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Monitorul Oficial a publicat decretele semnate de preşedintele Klaus Iohannis prin care se ia act de demisiile din Guvern ale reprezentanţilor USR PLUS, precum şi decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari.

Lista decretelor semnate de Klaus Iohannis:

  1. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ilie-Dan Barna, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  2. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  3. Decretul de desemnare a lui Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, interimar
  4. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  5. Decretul de desemnare a lui Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor, ca ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, interimar
  6. Decretul prin care se ia act de demisia lui Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  7. Decretul de desemnare a lui Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, ca ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, interimar
  8. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ciprian-Sergiu Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  9. Decretul de desemnare a lui Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, interimar
  10. Decretul prin care se ia act de demisia Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  11. Decretul de desemnare a lui Cseke Attila Zoltan, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, ca ministru al Sănătăţii, interimar.

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE