fbpx
Connect with us

Cultura

Brukenthal Unplugged, concerte-eveniment susţinute de Filarmonica Sibiu

Avatar

Published

on

Filarmonica de Stat Sibiu celebrează 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukethal printr-o serie de concerte simfonice sub denumirea de Brukenthal Unplugged. Acest festival este la prima ediție, iar primele două evenimente neamplificate vor avea loc joi, 8 iulie, și vineri, 9 iulie, sub forma unui concert dublu al orchestrei Filarmonicii, desfășurate în Sibiu și în Cisnădie. Naiul este numitorul comun al celor două evenimente, fiind prezenți doi dintre cei mai renumiți soliști: Flavius Tinică și Radu Nechifor.

Primul concert se va desfășura joi, 8 iulie, în curtea Muzeului Brukenthal, în casa baronului, solist fiind naistul Flavius Tinică, acompaniat de orchestra Filarmonicii Sibiu. Ucenic al maestrului Gheorghe Zamfir, solistul s-a născut și a crescut în Tulcea, după care a învățat meserie de la cei mai mari instrumentiști în capitală la Universitatea Națională de Muzică București. De-a lungul carierei sale solistice, a cântat cu cele mai mari orchestre de folclor românești (Orchestra Metropolitană București, Orchestra Națională de Folclor), sub bagheta maeștrilor Gheorghe Zamfir și Daniel Jinga. Folclorul românesc a fost promovat și în afara țării, prin turneele solistice pe care le-a avut în Asia și Europa.

Accesul la eveniment se face pe baza biletelor pe care le puteți achiziționa online de pe iabilet.ro sau de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, în valoare de 40 de lei (preț întreg) și 20 de lei (preț redus).Cel de-al doilea concert din cadrul festivalului Brukenthal Unplugged se va desfășura în Cisnădie, Parcul Măgura, în data de vineri, 9 iulie. Orchestra Filarmonicii va cânta înpreună cu Radu Nechifor, renumitul naist sibian Radu Nechifor. Încă de la vârsta de 12 ani, acesta nu a mai lăsat naiul din mână, intrând primul în clasa maestrului Gheorghe Zamfir de la Universitatea Națională de Muzică București. În prezent lucrează la promovarea instrumentului pe care îl și construiește, fiind profesor la Liceul de Artă din Sibiu și organizând masterclass-uri de nai.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

“Ambele concerte din cadrul Brukenthal Unplugged vor fi dirijate de Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București. Acesta s-a afirmat ca dirijor coral și Doctor în Muzică a Universității Naționale de Muzică București. A dirijat cele mai importante orchestre și ansambluri corale din România: Orchestra Filarmonicii “George Enescu” Bucuresti , Camerata Regala, Orchestra Operei Nationale Cluj Napoca, Orchestra Simfonica Bucuresti, Orchestra Operei Nationale Bucuresti, Orchestra Teatrului National de Opereta Bucuresti, Orchestra Metropolitana Bucuresti, Corul Madrigal. Este inițiatorul unor proiecte de pop-rock simfonic sau „mainstream”, pentru popularizarea muzicii simfonice, înpreună cu artiști ca Phoenix, Iris, Smiley, Marius Moga, Gheorghe Zamfir.

Ne așteptăm la două seri de vis în compania acestor mari instrumentiști, dar, totodată, păstrând și măsurile de prevenție împotriva coronavirusului. Astfel, în spațiul delimitat pentru zona de scaune vor avea acces numai persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”, au transmis reprezentaţii Filarmonicii Sibiu.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultura

Vouchere culturale de 250 de lei, pentru accesul elevilor la spectacole

Avatar

Published

on

Parlamentul are în dezbatere un proiect legislativ prin care le-ar putea fi asigurate elevilor vouchere culturale în valoare de 250 lei. Proiectul vrea să stimuleze participarea elevilor la acțiunile culturale.

Prezența extrem de scăzută a tinerilor în spațiile culturale este motivul pentru care inițiatorii unui proiect important de susținere funanciară a accesului la cultură al elevilor au demarat acest proiect.

Conform cercetărilor efectuate în rândul tinerilor, mai puţin de un sfert dintre elevi spun că au mers cel puţin o dată la teatru, la muzeu sau la bibliotecă. Proiectul depus în parlament prevede emiterea de vauchere care să poată fi folosite pentru achiziția de cărți sau intrarea la spectacole.

Suma prevăzută de acest proiect prevede minim 250 de lei acordați elevilor din învățământul preuniversitar, pentru o paletă destul de largă de activități sau achiziții. Valoarea nominală a unui bon cultural va fi de 5 lei sau un multiplu de 5, dar nu mai mare de 50 lei.

Voucherele vor putea fi utilizate pentru cărți pe suport de hârtie, în format digital sau cărți audio, bilete și abonamente pentru reprezentații la teatru, operă, operetă, balet, dans sau circ, bilete pentru accesul la expoziții/galerii de artă, în muzee, la târguri/festivaluri de artă, parcuri naturale sau monumente, cursuri de artă (balet, muzică, pictură, sculptură, dans, coregrafie, retorică, actorie, regie, scenografie, canto, grafică, artă fotografică, artă decorativă, meșteșuguri tradiționale, artele circului), ateliere/workshopuri de artă sau abonamente la biblioteci și publicaţii cu caracter literar.

Continue Reading

Cultura

Festivalul Enescu de la Sibiu a scos la vânzare biletele pentru cele cinci spectacole

Avatar

Published

on

Luna septembrie va fi marcată la Sibiu de concertele susținute în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Biletele pentru cele cinci spectacole de gală s-au pus deja în vânzare, publicul având acces în sală conform regulilor specifice stării de alertă.

Sibiul va găzdui în această toamnă, timp de mai multe zile, concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Evenimentul va aduce pe scenele din Sibiu 85 de artiști de talie mondială, în perioada 3-14 septembrie, la Sala Thalia.

Printre muzicienii care vor interpreta lucrări celebre la Sibiu se numără Yuja Wang, Gil Shaham, Shlomo Mintz, Yuja Wang, Mahler Chamber Orchestra, Gil Shaham și Camerata Regală.

Mahler Chamber Orchestra este un colectiv format din 54 de muzicieni, multi-premiat cu “Grammy”. PIanista Yuja Wang, pianista care va cânta alături de Mahler Chamber Orchestra, se numără printre cei mai apreciați de critici pianiști, pentru tehnica sa aproape supra-omenească și coloristica interpretării.

Printre invitații festivalului se numără și Robert Powell, o figură legendară a cinematografiei pentru rolul interpretat în celebrul film „Iisus din Nazaret”, dar și pentru rolul marelui compozitor Gustav Mahler, în filmul său biografic. Tot el va da viață, într-un nou film, celebrului muzician Claude Debussy.

Această ediție a festivalului celebrează 140 de ani de la nașterea marelui compozitor George Enescu. Tema din acest an este ,,O istorie din iubire” și pe lângă creațiile enesciene repertoriul va conține și creații ale lui Beethoven, Chopin, Mozart sau Bach.

Continue Reading

Cultura

Biletele la FITS 2021, la vânzare, de azi. În premieră, abonamentul pentru toate spectacolele

Avatar

Published

on

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu deschid casele de bilete virtuale, astăzi, 22 iulie, pe site-ul festivalului. Publicul se poate bucura de peste 600 de spectacole, ce vor avea loc în Sibiu, timp de 10 zile.

Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu are loc în acest an în perioada 20-29 august. După un an de pauză, festivalul continuă ca în fiecare an cu spectacole inedite răspândite în tot orașul, dar și în afara lui. Ediția cu numărul 23 din acest an are ca temă „Construim speranța împreună / Building hope together”.

Acest an vine și cu o premieră pentru cei care vor să achiziționeze bilete. Doritorii pot cumpăra pentru suma de 500 lei un abonament cu care au acces la toate spectacolele transmise în direct din sălile de spectacole și din restul spațiilor indoor unde au loc reprezentații cu public, precum și la spectacolele online înregistrate. Pentru a fi cât mai accesibile publicului, organizatorii au anunțat că, în baza acestui abonament, și persoanele din afara României pot vedea spectacolele online. Bineînțeles că vor exista și manifestări gratuite în spațiile publice din Sibiu, ca la fiecare ediție, unde vor avea acces toți cei care doresc să trăiască experiența FITS.

Actuala ediție a festivalului este pe departe cea mai complexă, conform declarației organizatorilor. Spectacolele se vor desfășura în trei dimensiuni, mai exact fizic, hibrid și online. Publicul se va putea bucura de peste 600 de producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică și spectacole de stradă.

Cei care nu optează pentru noile abonamente, pot alege să achiziționeze biletele simple, la spectacole, în măsura disponibilității locurilor. La spectacolele care au loc în spații închise, spectatorii vor plăti între 20 de lei și 150 de lei. Pentru manifestațiile online, în direct sau înregistrate, biletele de acces vor fi între 20 de lei și 75 de lei.

Vânzarea biletelor începe la ora 14.00, pe 22 iulie, pe site-ul http://www.sibfest.ro.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Slimnic, judetul Sibiu

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Slimnic, in data de 24 iulie incepand cu ora 2:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 24 iulie, incepand cu ora 12:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. .  

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE