Connect with us

Sănătate

CNCAV: 432.000 doze de vaccin AstraZeneca ajung vineri în ţară

Avatar

Publicat

pe

Un număr de 432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge vineri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Până în prezent, conform CNCAV, în România au fost recepţionate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

Cantitatea livrată României este cea mai mare de până acum, iar alocarea viitoarelor doze de vaccin se va realiza conform calendarului pus la dispoziţie de firma producătoare, menţionează CNCAV. (AGERPRES)

PUBLICITATE

Sănătate

Marţi începe imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID în România

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, luni, AGERPRES.

Conform sursei citate, vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel.

În paralel cu administrarea celei de-a treia doze continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

“Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi (…) la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă”, a informat autoritatea locală.

CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

O zi liniștită pe frontul COVID, în Sibiu: zero decese și sub 40 de cazuri în ultima zi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Raportările COVID din Sibiu, din ultimele 24 de ore, arată că s-a înregistrat o zi de respiro pentru angajații din sistemul medical implicați în tratarea bolnavilor COVID. Numărul cazurilor noi a fost de numai 39, mai puțin de jumătate în comparație cu vârfurile de săptămâna trecută, iar în secțiile ATI nu s-a înregistrat niciun deces.

Potrivit datelor oficiale, în județul Sibiu au fost confirmate în ultimele 24 de ore, în baza testelor SRS-COV-2, 39 persoane pozitive, dintre care 3 reinfectate. Numărul celor decedați din cauza acestei boli a rămas la 1124 deoarece în ultimele 24h nu s-a înregistrat niciun deces.

La ora 08.00 erau spitalizate un număr de 239 persoane, dintre care pe ATI 29 persoane, o creștere cu 4 internări în secții și o scădere cu doi pacienți, în ATI, față de ieri, fiind vorba, cel mai probabil de cele două decese anunțate ieri: o femeie, de 83 de ani, vaccinată, și un bărbat, de 92 ani, nevaccinat, ambii aflați în ATI la Spitalul Județean Sibiu, intubați.

La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 443 de teste, cu circa 200 mai puține decât ieri.

În acest moment, sunt monitorizate 1.123 persoane aflate în carantină și 736 persoane în izolare.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,25/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, iar cea din municipiul Sibiu este de 3,77 la mie, cu 641 de cazuri active (ultimele 14 zile).

CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

Doar 10 paturi libere în țară pentru bolnavii de COVID

Avatar

Publicat

pe

Duminică, în București, nu mai era niciun pat liber pentru bolnavii de COVID. De asemenea, la nivel național situația este extrem de gravă. În Sibiu mai erau, duminică, doar 3 paturi libere.

Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.273 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1.220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 266 de paturi de ATI pentru pacienții de Covid-19.

La nivel național sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment. Din cele 10 paturi de ATI neocupate, unul este în Ialomița, trei la Sibiu și șase în Vrancea.

Autoritățile precizează că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE