fbpx
Connect with us

Fapt Divers

Comandamentul MNC-SE NATO s-a mutat oficial în Sibiu. Rolul său este „să planifice, să coordoneze și să conducă în operații forțe naționale și forțe aliate”

Gabriel Dogaru

Published

on

Celebrul Comandament NATO din Sibiu a devenit realitate, odată cu momentul solemn de redislocare a acestei unitățid e luptă în garnizoana Sibiu. Ceremonia a avut loc la sediul UM 02310, din strada Avrig, dar sediul acestui comandament va fi pe Calea Dumbrăvii, odată ce vor fi finalizate lucrările de modernizare și amenajarea a spațiului.

Ceremonia de redislocare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), din cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO) s-a desfășurat la Sibiu în prezența șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, marcând astfel începerea activității acestei structuri în orașul Sibiu. Invitații din partea autorităților locale, Astrid Fodor, primar, Daniela Cîmpean, președinte CJ, Mircea Crețu, prefect, și alții, au confirmat importanța acestui moment pentru oraș și pentru județ. Implicațiile sunt, cu siguranță, mult mai profunde și de durată decât parela prima vedere, însă putem spune doar că economia locală va fi stimulată cu certitudine de mutarea unei activități importante de anvergura acestei unități militare, cu un personal numeros și cu influențe politico-militare de nivel internațional.

FOTOGRAFII: OVIDIU MATIU

Comandamentul –  care a început să se contureze ca idee cu mult timp în urmă, cu circa 3 ani – a fost înființat oficial în urmă cu un an și a fost dislocat temporar în București, până la finalizarea lucrărilor la sediul din Sibiu. Anul acesta, structura militară a fost activată la propriu în cadrul NATO. „Prin decizia Consiliului Nord Atlantic (NAC), începând cu data de 16.02.2021, HQ MNC-SE este activat ca Structură Militară a NATO (NATO Military Body) și a obținut statutul de Comandament Militar Internațional NATO, în conformitate cu prevederile Protocolului privind statutul comandamentelor militare internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului Atlanticului de Nord (Protocolul de la Paris din 28 august 1952) și ale Acordului dintre statele părți la Atlanticul de Nord cu privire la statutul forțelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 362/2004”, a transmis MApN la acel moment. Comandantul acestei unități a NATO a fost numit generalul-maior Tomiță-Cătălin Tomescu, căruia i-a fost încredințat Drapelul de Identificare al unității de către Președintele României.

În urmă cu numai două săptămâni, la finalul exercițiului de comandament DEFENDER Europe 21 CAX/CPX, comandantul HQ MNC-SE, generalul-locotenent Tomiță-Cătălin Tomescu a declarat realizarea Capacității Operaționale Inițiale de către HQ MNC-SE, ceea ce va permite funcționarea HQ MNC-SE în rolul de comandament de corp în Structura de Forțe NATO.

Pentru a funcționa la capacitate maximă, în sediul propriu, din Caea Dumbrăvii, este nevoie de investiții importante în unitatea militară și în clădirile din zona respectivă (fostul Tribunal Sibiu și unitatea militară din spate).

Pentru acest scop, Guvernul României a aprobat anul trecut o investiție de circa 100 de milioane de euro în unitatea militară din Calea Dumbrăvii din Sibiu, astfel încât ea să asigure „condiții optime a activităților de comandă și control NATO în regiunea Mării Negre”. Comandamentul NATO din Sibiu va avea cel mai mare grad în rândul unităților de pe teritoriul României. În țara noastră mai sunt două centre de comandă NATO, la nivel de divizie (la București) și de brigadă (la Craiova).

Potrivit descrierii oficiale a MApN, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-Est/HQ MNC-SE) „trebuie să fie în măsură să îndeplinească, pe timp de pace, criză și conflict, funcțiile unui Comandament de componentă terestră (LCC) și să planifice, să coordoneze și să conducă în operații forțe naționale, precum și alte forțe aliate și/sau partenere primite în subordine”.

Așa cum este precizat pe site-ul oficial al Comandamentului MNC-SE al NATO, din Sibiu, misiunea sa este destul de clară:

Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE) va face parte din structura de forțe a NATO (NATO Force Structure)HQ MNC-SE are misiunea de a contribui la descurajarea oricăror intenții ostile la adresa NATO și de a asigura comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO la nivel corp în orice situație, la criză sau război.
 Această structură va asigura coerența operațională între planurile naționale de apărare și cele aliate, precum și o mai buna integrare operațională cu forțele aliaților, în sprijinul consolidării arhitecturii de securitate pe flancul estic al Alianței Nord- Atlantice.

HQ MNC-SE este organizat în conformitate cu standardele NATO pentru nivelul corp de armată și are în compunere personal militar și civil din mai multe țări membre NATO. România și-a asumat rolul de națiune cadru.

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a explicat și el funcțiile acestei unități speciale: “Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu va asigura, alături de comandamentul de Divizie Multinațională de la București și Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, o arhitectură de securitate esențială pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice”.

Eveniment

Două mașini incendiate într-un accident pe autostradă, la ieșirea spre Veștem

Avatar

Published

on

Un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc în jurul orei 22 pe autostradă, la ieșirea dinspre Veștem. Două dintre vehicule au luat foc în urma impactului.

Pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în această seară la un accident produs pe autostradă la ieșirea dinspre Veștem. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. De asemenea, la fața locului a venit în ajutor și un echipaj SAJ.

ISU Sibiu a transmis că persoanele implicate în accident nu au suferit răni grave și s-au autoevacuat. În urma coliziunii, două dintre cele trei mașini sunt cuprinse de incendii.

Din cele patru persoane implicate, două au necesitat transportul la spital. Un bărbat în vârstă de 29 de ani cu dureri cervicale și la piciorul stâng a fost transportat de către echipajul SMURD, iar un alt bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

Continue Reading

Fapt Divers

FOTO 4 autoturisme distruse în urma unu incendiu violent, în Mediaş

Avatar

Published

on

Un incendiu violent s-a produs, vineri, la o societate comercială de dezmembrări auto din municipiul Mediaş, iar 4 autoturisme au fost distruse.

Vineri după amiaza, pompierii militari din cadrul Detașamentului Mediaș au fost solicitați să intervină în municipiul Mediaș, pe strada Gării pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe autoturisme aflate în parcarea unui operator economic cu domeniul de activitate dezmembrări auto.

Pompierii au iuntervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la patru autoturisme situate una lângă alta. Intervenția rapidă a salvatorilor a condus la localizarea și lichidarea incendiului fără ca acesta să cuprindă toate autoturismele aflate în imediata apropiere. Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, auza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic produs de scânteile rezultate din utilizarea unui flex.

FOTO: ISU Sibiu

Continue Reading

Fapt Divers

FOTO Un motociclist a murit după ce s-a izbit de un TIR şi un autoturism

Avatar

Published

on

Un nou accident rutier mortal s-a produs vineri după amiaza în judeţul Sibiu. Un motociclist şi-a pierdut viaţa la Tălmaciu după ce s-a izbit de un TIR şi un autoturism.

Pe Drumul Naţional 7, la intrarea în Tălmaciu dinspre Vâlcea, un motociclist a intrat în coliziune cu un TIR şi un autoturism, impactul fiind devastator. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei Sibiu, însă nu s-a mai putut face nimic pentru motociclist, care a decedat în urma producerii evenimentului rutier.

Poliţiştii rutieri sibieni se află la locul tragediei şi efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs acest accident mortal. Traficul în zona evenimentului se desfăşoară îngreunat.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Slimnic, judetul Sibiu

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Slimnic, in data de 24 iulie incepand cu ora 2:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 24 iulie, incepand cu ora 12:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. .  

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE