fbpx
Connect with us

Judeţ

Concert Quadrato Music Nights în curtea mănăstirii franciscane din Mediaş

Avatar

Published

on

Sâmbătă, 17 iulie, de la ora 19:30 va avea loc, în curtea interioară a mănăstirii franciscane din Mediaș, un nou concert din stagiunea Quadrato Music Nights.

Al doilea concert din stagiune le are ca invitate pe artistele mureșene KECSKÉS Aved Erika la viola și Aved Eva – pian. În program sunt incluse lucrări de Robert Schumann şi Johannes Brahms. Evenimentul include în pauza concertului o degustare de vinuri de la Villa Vinea, în prezența unui oenolog. Biletele se achizitionează online şi costă 45 lei pentru adulţi și 15 lei pentru elevi şi studenţi, iar în ziua concertului vor fi disponibile la intrare cu 55 lei pentru adulţi și 20 lei pentru elevi şi studenţi.

Advertisement

Ávéd Éva a terminat Conservatorul din Iași (clasa profesorului Mircea Dan Răducanu) și a fost interpretă în Filarmonica din Botoșani. A avut numeroase concerte ca interpretă de pian alături de Filarmonicile din Târgu Mureș, Iași, Botoșani, Satu Mare, Oradea și a lucrat cu dirijori precum Gh. Costin, Radu Popa, V. Dumănescu, Ion Baciu, R. Houlihan, B. Schembri, N. Debelic etc. De-a lungul timpului a susținut și concerte de muzică de cameră împreună cu Ştefan Ruha, Máthé Győző (violă), Kozma Peter (violoncel), Helga Hencz și Kadar Istvan (vioară).

A cântat alături de mama sa, pianista Ávéd Silló Éva, dar și alături de surorile sale, Csilla – violoncel și Erika – vioară. În afară de România, a concertat în Ungaria, Austria, Suedia, Italia, Republica Moldova. În 2021 a obținut doctoratul în interpretare muzicală iar în prezent este profesoară de pian la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș.

Kecskés Ávéd Erika a început studiul viorii la 6 ani în clasa profesoarei Oláh Mária și a absolvit liceul sub îndrumarea profesorului Fülöp Alajos. Şi-a perfecţionat cunoştinţele muzicale în cadrul cursurilor de măiestrie “Icon Arts Academy”, “Pro musica”, “Academia Sighișoara”.

Advertisement

A interpretat ca solistă a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş în cadrul concertelor lucrări de Massenet și Wieniawski. Împreună cu mama sa (Ávéd Éva) și sora sa (Kecskés Ávéd Csilla) a susținut recitaluri de muzică de cameră la Palatul Culturii, respectiv la Radio Târgu Mureș, precum și la Roma. A susținut concerte ca elevă la Baja (Ungaria) și Göteborg (Suedia).

În anul 2018 și-a terminat studiile de licență la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, în clasa profesoarei Béres Melinda. În același an a fost admisă la studiile de masterat – secția violă. Și-a perfecționat cunoștințele violistice cu violistul Máthé Győző (Ungaria) și la ”Academia Sighișoara”, la cursurile violistului Gurán Endre (Viena). În 2019 a susținut primul ei concert cameral ca violistă, în cadrul concertelor organizate la ”Academia Sighișoara”. A absolvit, de curand, masterul de violă în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, clasa profesorului Marius Suărășan.

În prezent este profesoară de vioară la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș.

Advertisement

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judeţ

Ghinion teribil pentru Gaz Metan, egalată în prelungiri de FC Argeş

Avatar

Published

on

Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, scor 2-2 partida de pe tern propriu cu FC Argeş, disputată vineri seara. Medieşenii au fost conduşi în debutul partidei, au revenit şi au condus pe tabelă, dar au fost egalaţi în ultimul minut al prelungirilor.

FC Argeș a reușit să deschidă scorul în minutul 7, atunci când Cristi Tănase a primit o minge în careul de 16 metri, a șutat și a reușit să înscrie. În minutul 25, portarul Alexandru Greab a reușit să pareze șutul lui Nasser Chamed. Peste doar un minut, Răzvan Grădinaru a executat un corner de pe partea stângă, iar Ioan Filip a reușit să egaleze cu o lovitură de cap. În minutul 60, portarul oaspeţilor, Alexandru Greab, a fost din nou la post la șutul lui Nasser Chamed.

Advertisement

În minutul 72, Ronaldo Deaconu a executat un corner de pe partea stângă, unul dintre apărătorii Argeșului nu a reușit să degajeze iar mingea a ajuns la Patricio Matricardi care a trimis-o în poartă. În minutul 84, portarul Octavian Vîlceanu a parat șutul lui Ișfan, iar apoi în al doilea minut al prelungirilor, FC Argeș a reușit o egalare norocoasă. Ioan Filip a respins cu capul în lateral o centrare iar mingea a ajuns la Diogo Viana care a pus latul și a reușit să îl lobeze pe portarul Gazului.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 4 puncte după primele 3 etape de campionat, iar etapa viitoare medieşenii vor evolua în deplasare cu FCSB. Partida este programată duminică, 8 august, de la ora 21.30.

Advertisement
Continue Reading

Info utile

Se opreşte energia electrică în Mediaş

Avatar

Published

on

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

MARTI 3 AUGUST

Advertisement

· între orele 8-16 în MEDIAS, strazile: SOSEAUA SIBIULUI, NR.63, BL.5.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Advertisement
Continue Reading

Fapt Divers

FOTO Bucătărie şi şură, distruse în urma a două incendii în Şelimbăr şi Slimnic

Avatar

Published

on

Pompierii sibieni au intervenit, joi după amiaza, pentru stingerea a două incendii, în Slimnic şi Şelimbăr. O şură a fost distrusă complet în urma unui incendiu, iar o bucătărie a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui aparat de gătit.

În Slimnic, două autospeciale ale pompieri sibieni, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slimnic şi un echipaj SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o şură. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul înainte să se extindă şi la casă.

Advertisement

O femeie în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui atac de panică. Incendiul a distrus întreaga şură pe o suprafaţă de aproximatriv 70 de metri pătraţi. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.

În Şelimbăr, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie. Incendiul, care a afectat toată bucătăria casei pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătraţi, a avut drept cauză, potrivit ISU Sibiu, efectul termic al unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Nu au fost semnalate victime ci doar pagube materiale.

FOTO: ISU Sibiu

Advertisement

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE