Connect with us

Administrație

Consiliul Județean Sibiu va înființa Unitatea de Achiziții Publice Centralizate la nivel local

Avatar

Publicat

pe

Consiliul Județean Sibiu și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au semnat, la începutul acestei săptămâni, un protocol de colaborare în vederea înființării Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel local fiind una dintre cele trei autorități locale din țară care implementează acest program pilot, alături de Primăria Municipiului Timișoara și de Consiliul Județean Harghita.

Prin acest protocol, Consiliul Județean Sibiu va reprezenta și va realiza achiziții publice pentru cele 21 de instituții din subordine, precum și pentru patru instituții publice, precum Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu (CJRAE), Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Croitoru„ Sibiu și Centrul Militar Județean Sibiu.

PUBLICITATE

Unitatea de Achiziții Publice este un organism responsabil de achiziții și protejarea finanțelor, prin care Consiliul Județean Sibiu va reprezenta nevoile colective ale instituțiilor publice și va realiza achiziții de bunuri, servicii și lucrări în numele acestora. Astfel, procedurile de achiziții publice vor fi simplificate, centralizate și concentrate, iar timpul va fi optimizat, ceea ce va conduce la gestionarea eficientă a banului public, la realizarea de economii, precum și la îmbunătățirea transparenței cheltuirii fondurilor publice.

Înființarea unităților de achiziții publice se realizează în cadrul proiectului derulat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice : SIPOCA 625 ”Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante”, implementat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), care pe lângă înființarea acestor unități, are ca scop pregătirea unor planuri pentru înființarea ulterioară a încă opt UCA, precum și creșterea gradului de conștientizare la nivel național cu privire la beneficiile achizițiilor publice centralizate la nivel local.

De asemenea, înființarea acestor unități este una dintre măsurile incluse în Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice. Aceste organisme funcționează în majoritatea statelor europene, atât la nivel național, cât și local.

PUBLICITATE

”Mă bucur că am reușit ca județul Sibiu să se numere printre cele trei administrații locale care fac parte din acest program. Este un pas important pentru eficientizarea și creșterea gradului de transparență a cheltuirii banului public”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

PUBLICITATE

Administrație

Primăria Sibiu: „Depuneți declarații pentru imobilele nelocuite, pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare!”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Administrația sibiană atrage atenția celor care dețin imobile nelocuite că este nevoie de o declarație anuală în care să precizeze că imobilele respective nu sunt locuite, astfel încât să fie scutiți de plata taxei speciale.

Sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului în Sibiu a fost modificat la începutul acestui an, astfel că noul Regulament privind taxa de salubrizare, care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, prevede scutirea de taxă a proprietarilor de imobile nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere cei care dețin imobile nelocuite/nefuncționale au obligația să depună anual o declarație de impunere. Obligația este în vigoare chiar dacă au fost depuse astfel de declarații în perioada 2016 – 2020. Potrivit primăriei, măsura a fost luată pentru ca situația acestor imobile să fie actualizată în baza de date a Direcției Fiscale.

Termenul limită de depunere a declarației pentru anul în curs a fost prelungit până în 30 septembrie 2021. Sibienii care dețin imobile nelocuite sunt rugați să depună declarația până la data menționată, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional, în cazul celorlalte imobile.

Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf

Pentru declarației există și opțiunea trimiterii online, pe email, la adresa declaratie.salubrizare@sibiu.ro sau pe portalul de e-administrație, accesibil de pe site-ul sibiu.ro, pentru cei care au cont, la secțiunea Taxe și Impozite, prin mesaj.

În situația în proprietarii acestor imobile nu depun declarația până în data de 30 septembrie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare pentru perioada 1 februarie 2021 – 31 decembrie 2021  în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună.

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

HARTA Noi detalii despre închiderile de străzi din Sibiu, în „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a revenit cu noi informații detaliate despre străzile din centrul Sibiului care vor fi închise în perioada 17 – 19 septembrie, adică în weekendul care urmează. Restricțiile vor fi valabile între 8.00 și 20.00.

Evenimentul care a condus la decizia închiderii unor artere de circulație din Sibiu este Săptămâna Europeană a Mobilității, o manifestare la nivel european în care s-a înscris și orașul nostru. Ea va fi marcată în Sibiu printr-o serie de evenimente stradale, la care sunt invitați toți sibienii.

Scopul principal al Săptămânii Europene a Mobilității este cel de descurajare a utilizării mașinii personale pentru transportul urban. Din acest motiv, accesul mașinilor pe unele străzi și în anumite parcări din centrul istoric va fi oprit, în zilele de 17,18 și 19 septembrie.

Spațiile închise, de vineri, 17 septembrie, ora 08.00 până duminică, 19 septembrie, ora 20.00, vor fi:

  • Piața Schiller,
  • strada Arhivelor,
  • Piața Mică,
  • str. Mitropoliei, de la str. Tribunei până la str. Al. Odobescu
  • str. Al. Odobescu, de la str. Mitropoliei până la intersecția cu str. Konrad Haas
  • str. Cetății.
  • strada Centumvirilor.

Primăria spune că locuitorilor de pe străzile Mitropoliei și Cetății li se va permite accesul cu mașina către proprietăți. De asemenea, excepție vor face microbuzele electrice care circulă pe Linia Verde din centrul istoric, acestea fiind non-poluante și constituind o alternativă de deplasare.

De asemenea, strada Avram Iancu va fi închisă traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, dar doar sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar  08.00 – 18.00.

închideri trafic Mobility Week

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Mai multe străzi din Sibiu se închid, în „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a decis să închidă pentru traficul auto mai multe străzi din oraș, în perioada 17 – 19 septembrie, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. Față de anii trecuți, lungimea arterelor închise a crescut.

Sibienii nu vor putea circula cu autovehiculele pe o serie de străzi din oraș, în zilele de 17, 18 și 19 septembrie, deoarece Primăria Sibiu a decis să participe activ la Săptămâna Europeană a Mobilității și să încurajeze sibienii să meargă pe jos sau cu bicicleta.

“Schimbările climatice și calitatea aerului pe care îl respirăm în oraș necesită acțiune imediată. Pe lângă măsurile administrative pe care le ia Primăria Sibiu pentru mobilitatea alternativă, este necesară și urgentă o schimbare a mentalității fiecăruia dintre noi. Lăsați mașina acasă! Folosiți bicicleta, trotineta sau transportul public! Dacă distanța e mai scurtă, mergeți pe jos pentru că Sibiul este și frumos! Protejăm mediul în care trăim și prin colectarea selectivă a deșeurilor, dar și alegând modalități alternative de producere a energiei electrice în propriile gospodării. Toate acestea trebuie să intre în noua noastră normalitate. Prin evenimente precum Săptămâna Europeană a Mobilității încurajăm sibienii să facă pasul spre această schimbare”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Pentru a arăta că se poate și fără mașină, zilele de 17, 18 și 19 septembrie au fost declarate de După cum a anunțat primăria, zonele închise pentru traficul auto vor fi Piața Schiller, strada Arhivelor, strada Centumvirilor, Piața Mică, str. Mitropoliei, str. Al. Odobescu (până la intersecția cu Konrad Haas) și str. Cetății.

Se fac și excepții: pe str. Mitropoliei și pe str. Cetății însă va fi permis accesul riveranilor la și de la proprietăți. De asemenea, strada Avram Iancu va fi închisă traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, doar în data de 18 septembrie, între 08.00 – 18.00.

Sibienii vor putea participa la o serie de activități derulate în cadrul programului:

– Călătorii gratuite cu mijloacele de transport public Tursib în zilele de 18 și 19 septembrie, inclusiv pe noua Linie Verde de transport în centrul istoric al Sibiului;

– Stand Trocathlon. Dacă aveți o bicicletă sau trotinetă defectă pe care nu mai intenționați să o folosiți, aduceți-le la standul Decathlon din Piața Mică, în perioada 16-22 septembrie. Echipa Decathlon o va repara, o va pune la vânzare, iar dumneavoastră veți primi un voucher pentru valoarea respectivă pe care puteți să îl utilizați în magazinele Decathlon pentru a cumpăra un produs similar nou;

– Activități sportive organizate de Decathlon în Piața Mică, în perioada 18-19 septembrie: zone de tir cu arcul, mese de ping pong, badminton, fotbal, baschet și o școală de biciclete pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani – participare gratuită (18-19 septembrie);

– Acces gratuit la Baia Populară pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. În baza unei programări prealabile telefonice la 0269/214.445 și a certificatului de handicap, doritorii vor putea să lucreze cu aparatele de fitness puse la dispoziția lor în sala recent renovată.

– Intrare gratuită la Grădina Zoologică și în Muzeul în aer liber ASTRA în zilele de 18 și 19 septembrie pentru cei care sosesc cu bicicleta sau cu trotineta ;

– Momente de dans susținute de balerinii Teatrului de Balet în diverse zone din centru, eliberate de mașini, în zilele de 18 și 19 septembrie;

– Expoziție cu lucrări de arhitectură urbană în Piața Schiller, organizată de Asociația Develop;

– Momente muzicale la chitară și la pianină, în zonele eliberate de mașini și în autobuzele Liniei Verzi, oferite de Asociația Culturală Play;

– Expoziție dedicată mobilității, organizată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu într-un mijloc de transport ieșit din uz care va fi amplasat în Piața Mică;

Primăria Sibiu va face publice mai multe detalii despre programul acestor zile în data de 16 septembrie, pe sibiu.ro și pagina de Facebook – Primăria Municipiului Sibiu.

Două concursuri vor fi organizate de Primăria Sibiu pentru a încuraja utilizarea mijloacelor de transport alternative:

  1. CONCURS adresat celor peste 15 ani care va presupune o plimbare cu bicicleta/trotineta/pe jos, pe un anumit traseu stabilit de fiecare participant în parte, dar care trebuie să atingă cel puțin 5 obiective din următoarele 7 locații stabilite de Organizator: bustul lui Friedrich Schiller (Piața Schiller), atlanții de la intrarea în Biblioteca Astra, Casa cu Cariatide (str. Mitropoliei, nr. 13), panorama orașului Sibiu din Turnul Sfatului, Turnul Dulgherilor sau Turnul Olarilor de pe str Cetății (exterior), pictura murală “Equilibrium” de pe str. Metalurgiștilor, nr. 1-3, intrarea la Grădina Zoologică Sibiu și cea a Muzeului ASTRA în aer liber.

Trei participanți selectați prin tragere la sorți vor primi ca premiu trotinete electrice.

  1. CONCURS dedicat copiilor cu vârsta de până la 14 ani (inclusiv) în 18 și 19 septembrie. Acesta se va desfășura în incinta Grădinii Zoologice Sibiu și va consta într-o plimbare pe jos pe două trasee, create în scopul de a determina copiii să facă cât mai multă mișcare și totodată de a descoperi rute noi în incinta acestui spațiu. Trei dintre participanți vor primi ca premiu câte o bicicletă.

Regulamentele concursurilor sunt disponibile aici:

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE