Connect with us

Sport

CS Măgura Cisnădie întâlnește CSM Galați

Georgian Fulea

Publicat

pe

CS Măgura Cisnădie întâlnește pentru al doilea meci consecutiv o echipă fără puncte obținute în Liga Florilor. După ce s-au impus fără emoții în fața ”lanternei roșii” a competiției, CS Activ Prahova Ploiești, scor 27-19, handbalistele noastre vor întâlni formația CSM Galați, antepenultima clasată în concurs. Meciul se va disputa în 1 noiembrie de la ora 11,00. Partida va avea loc în Sala Kati Szabo din Sfântu Gheorghe și va conta pentru runda a patra a întrecerii.

Dacă contra adversarelor de la CS Activ Prahova Ploiești, Măgura era favorită clară și victoria nu se punea în discuție, moldovencele pot fi o oponentă periculoasă, mai ales că înfrângerile suferite în acest sezon au venit contra a trei echipe foarte valoroase din țară, CSM București, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud și HC Dunărea Brăila. CSM Galați a mai învins Măgura în trecut, iar jocul de mâine va fi un test bun pentru jucătoarele lui Weber și fanii lor în a vedea dacă reprezentanta județului Sibiu se bate iar pentru cupele europene sau este echipă de mijlocul clasamentului.

PUBLICITATE

În afară de Măgura Cisnădie–CSM Galați, SCM Râmnicu Vâlcea-CS Minaur Baia Mare, CSU Cluj Napoca- CS Activ Prahova Ploiești, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud-CSM Slatina, ACS Crișul Chișineu Criș-CS Dacia Mioveni 2012, CSM București-HC Zalău, SCM Craiova-Gloria Buzău și HC Dunărea Brăila-Rapid București sunt celelalte partide ale etapei.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judeţ

Luni se vând bilete la Gaz Metan – Sepsi Sfântu Gheorghe

Avatar

Publicat

pe

Gaz Metan joacă luni, de la ora 18, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a zecea din Liga I. Biletele la acest meci se pun în vânzare luni începând cu ora 15, la casieria Stadionului Gaz Metan.

Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. De asemenea, biletele pot fi deja achiziționate online, de pe BILETE.RO.

PUBLICITATE

Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie.

De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Federația Română de Fotbal a aprobat noul protocol medical prin decizie de Comitet de Urgență. Concret, a fost modificat Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor. Cea mai importantă modificare este cea referitoare la faptul că minorii nu mai sunt obligați să se testeze, fiind astfel exceptați de la regula testării, atât ca sportivi, cât și ca suporteri.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Sport

FC Hermannstadt joacă astăzi în șaisprezecimile Cupei României

Avatar

Publicat

pe

FC Hermannstadt joacă, în această după amiază, în deplasare, împotriva celor de la Club Atletic Oradea în șaisprezecimile Cupei României.

Club Atletic Oradea evoluează în prezent în Liga 3, seria 10, unde ocupă locul 2 cu 10 puncte după primele 4 etape. De asemenea, în etapa precedentă de Cupa României, bihorenii au reușit o performanță notabilă, eliminând pe cei de la ,,U” Cluj, cu scorul de 2-1.

PUBLICITATE

De cealaltă parte, FC Hermannstadt a trecut în turul 4 de cei de la A.F.C.Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 3-1 la penalti-uri, după ce în timpul regulamentar de joc scorul a fost 0-0. Pentru această confruntare din lotul sibienilor vor lipsi fundașul central Paul Antoche, mijlocașul defensiv Mino Sota și playmakerul Ionuț Năstăsie, accidentați.

Partida dintre Club Atletic Oradea și FC Hermannstadt se dispută astăzi, de la ora 16:30, pe Stadionul “Iuliu Bodola” din Oradea. Partida va fi transmisă live pe pagina de facebook oficială a clubului FC Hermannstadt.

 ,,Așa cum am declarat și în trecut, Cupa României este o competiție care ne interesează. S-a văzut acest lucru și în meciul precedent cu Odorheiu, chiar dacă ne-am calificat mai greu. Să nu uităm de faptul că atunci veneam după o pauză competițională care ne-a scos oarecum puțin din ritm.

PUBLICITATE

Pe de altă parte, este o ocazie în plus pentru fotbaliștii care au primit mai puține minute până acum să demonstreze că au valoare. Sunt convins că vor face asta în meciul cu cei de la Oradea. Vor fi mai multe schimbări în primul XI, însă sper ca ele să fie decisive, în favoarea noastră”, a declarat tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Judeţ

Gaz Metan începe lupta în Cupa României, în deplasare, cu Concordia Chiajna

Avatar

Publicat

pe

Gaz Metan Mediaș joacă, miercuri după amiaza, în 16-imile Cupei României cu Concordia Chiajna, în deplasare.

Medieșenii abordează partida cu un moral excelent după victoria din deplasare, 2-1, cu Rapid, de vinerea trecută. Succesul a coincis cu prima partidă a lui Ilie Poenaru în rolul de tehnician al “lupilor negri”.

PUBLICITATE

Medieșenii se așteaptă la o partidă dificilă la Chiajna din două motive: Concordia joacă foarte bine în acest început se sezon al ligii secunde, anunțându-se o candidate certă pentru promovarea în Liga I, iar pe de altă parte fotbaliștii lui Ilie Poenaru trebuie să se adapteze rapid la gazonul de la Chiajna, unul artificial.

Chiar și în aceste condiții, Ilie Poenaru nu concepe alt rezultat decât victoria și a spus că Gaz Metan trebuie să-și respecte blazonul de formație din prima ligă. Partida dintre Concordia Chiajna și Gaz Metan se dispută miercuri după amiaza de la ora 16.30.

“Eu îmi doresc să câștig fiecare partidă. Întâlnim o echipă foarte bună, care după toate rezultatele de până acum și după felul în care joacă, are șanse mari să promoveze anul viitor în Liga I, deci mă aștept la un meci foarte greu. În plus, jucăm și pe un teren sintetic și va trebui să ne adaptăm foarte repede.

PUBLICITATE

Trebuie să câștigăm această partidă pentru că suntem echipă de Liga I și trebuie să ne respectăm blazonul”, a spus noul tehnician al medieșenilor, Ilie Poenaru.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE