Connect with us

Judeţ

Cultivarea plantelor şi plantarea pomilor fructiferi, şansă pentru comunitatea romă din Valea Viilor

Avatar

Publicat

pe

Căminul Cultural din Valea Viilor va găzdui, vineri, conferința de lansare a proiectului „Împreună plantăm dezvoltare şi armonie în Valea Viilor”. Proiectul este derulat de Fundația Open Fields în parteneriat cu Primăria Comunei Valea Viilor prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este să inducă schimbări sistemice aducând progres economic și integrare socială în beneficiul comunității de romi, tineri și persoane vulnerabile prin mobilizarea localnicilor folosind un model agricol inovator: plantarea pomilor fructiferi și cultivarea plantelor de grădină.

PUBLICITATE

Printre prioritățile proiectului se numără, potrivit iniţiatorilor, întreruperea cercului vicios al inechității și segregării sociale și facilitarea conlucrării comunității pentru progres și pace socială. Copiii si tinerii vor fi atrași în toate activitățile proiectului, beneficiind de un modul de mobilizare în acțiuni de advocacy și alte activități dedicate special acestor categorii de vârstă. Vor fi organizate sesiuni de dezbateri, instruiri, mentorat, activități de grădinărit, culturale și schimburi de experiență. Copiii vor fi motivați să își continue studiile, iar tinerii vor beneficia de consiliere pentru formare, ocupare și antreprenoriat.

La evenimentul de vineri sunt invitați lideri formali și informali, actori relevanți implicați în procesul de educare a comunității – reprezentanți ai Școlii Gimnaziale “Marțian Negrea”, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai ONG-urilor și societății civile (inclusiv o parte dintre beneficiarii proiectului), dar și mediatori implicați în procesul de integrare a romilor în comunitate.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.

Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

PUBLICITATE

FOTO: impreunaplantam.ro

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Judeţ

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor după despărţirea de Mihai Teja

Avatar

Publicat

pe

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor la doar câteva zile distanţă după ce oficialii grupării medieşene au încheiat conturile cu fostul tehnician Mihai Teja.

Ilie Poenaru, fost antrenor al formaţiei Academica Clinceni, va conduce formaţia medieşeană până în vara anului viitor. Ilie Poenaru a reuşit sezonul trecut să ajungă cu Academica Clinceni în play-off-ul Ligii I, fiind una dintre surprizele campionatului.

Conducerea clubului Gaz Metan și tehnicianul Mihai Teja au ajuns la o înțelegere privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului acestuia. Alături de acesta au plecat de la echipă și antrenorul secund Eusebiu Tudor, dar și analistul video Mircea Diaconescu.

Gaz Metan ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul Ligii I cu doar 4 puncte. În ultimele două etape medieşenii au pierdut pe teren propriu cu UTA Arad, scor 0-1 şi cu FC Voluntari, scor 1-2.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

Dosar penal pentru o femeie prinsă fără permis la volan. Cercetat penal este şi soţul femeii

Avatar

Publicat

pe

Doi soţi au dosare penale după ce au făcut schimb de locuri la volan. Femeia nu avea permis de conducere, a fost lăsată de soţ la volan, iar când au văzut poliţiştii au încercat să schimbe locurile.

Joi seara, pe strada Târgului din localitatea Apoldu de Sus, conducătoarea unui autoturism a oprit brusc la vederea echipajului de polițiști din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, a coborât de la volan și a făcut schimb de locuri cu un bărbat aflat pe locul din dreapta.

Polițiștii au constatat că este vorba despre o tânără în vârstă de 27 de ani, localnică, ce nu are permis de conducere. Aceasta era însoțită de soț, în vârstă tot de 27 de ani, care i-a încredințat autoturismul soției deși ştia că aceasta nu are permis de conducere.

În acest caz, poliţiştii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințarea unui autoturism unei persoane despre care cunoaşte faptul că nu are permis de conducere.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

O mamă şi cei doi copii ai săi, dispăruţi de joi de acasă

Avatar

Publicat

pe

Poliţiştii sibieni caută o tânără de 22 de ani, care a plecat de acasă într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Joi seara, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la aceeași zi, în jurul orei 9, concubina sa, Sicra Loredana, în vârstă de 22 ani, a plecat de la domiciliu, din localitatea Șeica Mare, fără a mai reveni, împreună cu cei doi fii, în vârstă de 3, respectiv 6 ani.

Femeia are 1,60 metri înălţime 60 de kilograme, ochi verzi, păr drept, blond, lungime medie, ten măsliniu. Nu se cunosc obiectele vestimentare ale femeii în momentul plecării, nici eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE