5.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Peste 250 de contestații depuse la Evaluarea Națională. Cele mai contestate au fost notele la limba și literatura română.

Cele mai citite

261 de contestații ale elevilor care au susținut Examenul de Evaluare Națională au fost depuse vineri, 27 iunie la Sibiu. 180 dintre ele au fost depuse la limba și literatura română, 62 la matematică (una dintre contestații fiind scrisă în limba maghiară) și 19 la limba germană. Vineri, până la ora 16:00 au fost afișate  primele rezultate ale Evaluării Naționale. Sibiul are o promovabilitate de 74,57%, o prezență la examene de 96,11% și trei elevi care au obținut note de 10. Ei sunt Nicolate Trușcă de la Liceul Tehnologic Mârșa, Tudor Colceriu de la Colegiul Național Lazăr și Paula Angela Mondrîngă, de la Școala Gimnazială nr.25. 

La nivel național, cele mai bune rezultate s-au înregistrat în Cluj, Bucureşti, Brăila, Prahova şi Gorj, iar cele mai slabe în Caraş-Severin, Călăraşi, Vaslui, Giurgiu şi Timiş. Sibiul se situează pe locul 8 din punctul de vedere al elevilor care au obținut medii mai mari de 5.00.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 1 iulie, la centrele de examen unde elevii au sustinut examenul. Examenul de Evaluare Națională s-a desfășurat în perioada 23 – 27 iunie, iar media obținută în urma rezultatelor finale va conta în proporție de 75%, pentru admiterea la liceu.

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Fetiță de 7 ani, lovită pe o trecere de pietoni din Cisnădie

O fetiță de 7 ani a fost rănită, miercuri seara, într-un accident rutier produs în Cisnădie, pe strada Grigore...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect