Acum citesti:
“Să prețuim folclorul”, proiect al grădinițelor și școlilor din Sibiu
Intreg articolul 2 minute de lectura

“Să prețuim folclorul”, proiect al grădinițelor și școlilor din Sibiu

SĂ PREȚUIM FOLCLORUL! Aceasta este îndemnul pe care îl lansează elevi și cadre didactice în cadrul unui proiect educațional, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale și Interjudețene 2018, poziţia 1237. Un simpozion dedicat cadrelor didactice, o expoziție cu peste o sută de lucrări realizate de copii din județul Sibiu și din țară, precum și un moment folcloric vor fi găzduite joi, 15 martie 2018, la Cercul Militar din Sibiu. Sute de copii de la școli și grădinițe din județele Sibiu, Cluj, Bistrița, Satu-Mare, Argeș și Vâlcea își arată dragostea pentru tradiții în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Să prețuim folclorul!”, organizat de Grădiniţele nr. 18 și „Căsuţa Poveştilor” din municipiul Sibiu.

Încă din luna februarie, de la demararea proiectului, preșcolari, elevi și cadre didactice se pregătesc pentru a dovedi, prin cântec, joc și meșteșug, că știu să ducă mai departe tradițiile populare. Rezultatele muncii lor se vor vedea în cadrul evenimentelor, organizate mâine, la Cercul Militar din Sibiu:

– Simpozionul ,,Valorizarea elementelor de cultură tradiţională în contextul didacticii actuale” (ora 13.00), deschis cadrelor didactice,

– Moment folclori, în încheierea simpozionului,

– Expoziția – Concurs „Preţuim folclorul de mici!” (orele 10-19) – ce reunește peste 100 de lucrări de artă tradițională realizate de copii,

Proiectul, inițiat de către prof. Claudia Banea de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 18 Sibiu și prof. Anca Trifu de la Grădinița ,,Căsuța Poveștilor” Sibiu, este implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Asociaţia Culturală „Ceata” Sibiu.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.