Acum citesti:
Teatrul de Balet Sibiu pregăteşte două premiere pentru finalul anului
Intreg articolul 2 minute de lectura

Teatrul de Balet Sibiu pregăteşte două premiere pentru finalul anului

Iubitorii dansului au cel puţin două motive de bucurie în acest sezon, pentru că Teatrul de Balet Sibiu pregăteşte două premiere pentru perioada imediat următoare. Este vorba despre spectacolul „Rapsody in Blue” şi „Fragile Love”, în coregrafia neo zeelandezei Aleisha Gardner, care va avea premiera miercuri, 21 noiembrie la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu.

Cel de-al doilea spectacol prezentat în premieră publicului sibian este „Parlez-moi d’amour”, realizat de coregraful francez Martin Chaix, programat să se desfăşoare pe 9 decembrie la Sala Thalia. Cei care din varii motive nu vor reuşi să ajungă la premieră vor putea vedea o reluare a acestui spectacol în 16 decembrie tot la Sala Thalia.

Cele două premiere nu sunt singurele evenimente cu care iubitorii baletului se vor putea întâlni în ultima parte a lui 2018, pentru că îndrăgita poveste a „Spărgătorului de nuci” revine pe scena sibiană în luna decembrie. Aşadar, cei care nu au aflat până acum povestea specială de Crăciun sau care vor să retrăiască magia spectacolului mult îndrăgit în întreaga lume, vor avea ocazia să vadă „Spărgătorul de nuci” pe scena sibiană în serile de 22 şi 23 decembrie, la Sala Thalia. Mai mult, Teatrul de Balet Sibiu va duce povestea spărgătorului de nuci şi pe scena Casei de Cultură din Cisnădie în ziua de 21 decembrie, într-un spectacol matineu, dar şi în Capitală, pentru că pe 14 decembrie balerinii sibieni vor susţine o reprezentaţie la Centrul Cultural „Ion Manu”, din Otopeni.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.