5.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Două volume vor fi lansate joi la Librăria „Humanitas” Sibiu

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Două volume vor fi lansate la Librăria Humanitas „Constantin Noica” de pe strada Nicolae Bălcescu mâine, 14 februarie, de la ora 18.
Este vorba despre „O dronă care mă vrea în sfârșit doar pe mine”, de Robert Gabriel Elekes și „Krav maga” de Ioan Șerbu, apărute la Casa de Editură Max Blecher, în 2018.
Evenimentul va fi prezentat de Radu Vancu și Ștefan Baghiu.
Robert Gabriel Elekes a publicat volumul „Aici îmi iau dinții-n spinare și adio” (2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. În același an, a pornit în localul brașovean „Tipografia” seria de lecturi „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția cu numărul 32. Poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce trata opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80, el este și câștigător al premiului „Tânărul scriitor al anului 2018”.
Ioan Șerbu, originar din Agnita, a frecventat, cât era student la Litere în Sibiu, cenaclul „Zona nouă” și a debutat cu volumul „Lego” (2014), ca urmare a câștigării premiului „Budila Express”. El este doctorand al Universității „Transilvania” din Brașov.
Intrarea la evenimentul de mâine este liberă, în limita locurilor disponibile.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect