fbpx
Acum citesti:
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Cetatea Făgărașului, un impunător ansamblu medieval.
Intreg articolul 4 minute de lectura

Călător prin România cu Alexandra Cristian. Cetatea Făgărașului, un impunător ansamblu medieval.

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania, dar și una dintre cele mai frumoase cetăți, se găseste în centrul orașului Făgăraș. Încântătorul complex feudal este un simbol al ținutului, al întregii țări. Încă de la primul contact, înainte de a pătrunde dincolo de zidurile fortificației, imaginea ce se deschide în fața ochilor, te cucerește.  Privirea  de ansamblu asupra cetății este fascinantă, cu lacul în apele căruia se reflectă impozanta construcție medievală, cu elegantele lebede albe ce se desfată în mijlocul naturii, cu măreția zidurilor ridicate din piatră și cărămida.

20181027_150830
20181027_145638
20181027_164308
20181027_163804
20181027_161442
20181027_161914
20181027_160859
20181027_163459

 

Istoria cetății Făgărașului a început la sfârșitul secolului al XIV-lea, când pe locul unei vechi fortificații din secolul al XII-lea, construită din pământ și lemn, s-a ridicat actuala cetate. Rolul acesteia era de apărare a sud-estului Transilvaniei în fața tătarilor și a otomanilor. Ulterior, în perioada voievodului Ștefan Mailat, cetatea militară a trecut printr-o serie de schimbări care aveau s-o întăreasca și mai tare.

În anul 1599, Mihai Viteazul intră în posesia Cetății Făgărașului și i-o dăruiește sotiei sale, Doamna Stanca. După ce a devenit Principe al Transilvaniei, locul a servit drept adăpost pentru familia și tezaurul acestuia.

În secolul al XVII-lea, cetatea a devenit centru administrativ al domeniului Făgărașului și reședință a principilor Transilvaniei.

Ulterior, ansamblul fortificat trece din nou prin modificări, în vremea principilor Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rackoczi I (1631-1648) când au fost dublate ziduri, s-au construit cele patru bastioane și cazemata în stil italian, șanțul ce înconjoară cetatea, cu rol de apărare, a fost lărgit și conectat la râul Olt și s-a instalat un pod rabatabil.

Mai târziu, în anul 1696, dupa ce Transilvania a intrat sub ocupație habsburgică, cetatea a devenit cazarmă și închisoare militară, iar între anii 1948-1960, închisoare comunistă.

Odata cu începerea lucrărilor de recondiționare din 2006, Cetatea Făgărașului a început să stârnească interesul turiștilor, numărul acestora fiind într-o continuă creștere în ultimii ani. Astăzi, cetatea cuprinde 66 de camere dintre care cele mai atractive sunt Sala Tronurilor, camerele de tortură, Turnul Roșu, Turnul Temniță, crama dar mai ales Muzeul Țării Făgarașului “Valer Literat”.

Muzeul a fost înființat în anul 1923 și cuprindea colecția profesorului Valer Literat, sub egida Astra. În 1978, Muzeul orașului Făgaraș a fuzionat cu muzeul din interiorul cetății, la vremea aceea, afiliat la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Începând cu 2004, muzeul poarta numele actual. Astăzi, vizitatorii acestuia vor gasi aici colecții de arheologie, arme, cărți, numismatică, ceramică populară, țesături, meștesuguri, artă și altele.

Expoziția reprezintă evoluția Țării Fagărașului și este structurată în 3 părți: istoria Țării Făgărașului de la epoca bronzului până la 1 decembrie 1918, etnografia zonei și artă plastică și decorativă.

Fecioara de Fier este cel mai înfricoșător instrument de tortură apărut în Evul Media, iar în scrierile vechi se mentionează existența acestui dispozitiv în cetate. Legenda Fecioarei de Fier spune că cei condamnați erau trimiși să sărute icoana Maicii Domnului prinsă pe pieptul „fecioarei”. Cușca de fier se deschidea și cel prins acolo era străpuns de sistemul de cuțite din interiorul acesteia.

Astăzi, o replică a sinistrului mecanism se găseste în cetatea Făgărașului, fiind expusă în Sala Dietei.

Programul de vizitare al cetății:

1 iunie – 30 septembrie

Marți – Vineri 08:00 – 19:00

Sâmbătă – Duminică 10:00 – 18:00

1 octombrie – 31 mai

Marți – Vineri 08:00 – 17:00

Sâmbătă – Duminică 09:00 – 17:00

Ultima intrare se face cu o ora înainte de inchidere.

Taxă bilet: 15 lei

Taxă bilet elevi, studenți, pensionari: 7 lei

Cetatea Făgărașului se află la o distanță de 73 km de Sibiu, pe ruta Sibiu – Avrig – Făgăraș (DN1).

www.AlexandraCristian.ro

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.