fbpx
Acum citesti:
Colegiul Naţional „Octavian Goga” organizează Gala Elevilor
Intreg articolul 1 minute de lectura

Colegiul Naţional „Octavian Goga” organizează Gala Elevilor

Marți, 4 iunie 2013, începând cu ora 18.00, la Hotel Continental Forum are loc Gala Elevilor, eveniment organizat de elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu. În prezența inspectorului școlar general, prof. Ștefan Firu, și a altor reprezentanți din Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cei mai buni sunt premiați pentru rezultatele excepționale din decursul anului școlar 2012-2013. Acest eveniment este menit să schimbe percepția generală pe care societatea o are despre tânăra generație.

Consiliul Școlar al Elevilor vrea să dovedească că tinerii pot fi modele autentice, exemple de bună practică, că tinerii sunt o soluţie și nu o problemă în societate, prin promovarea și valorificarea rezultatelor deosebite în mediul educațional, sportiv, al artei sau al voluntariatului. La Gala Elevilor participă tineri și din alte orașe, printre care Bogdan Baciu, reprezentantul tineretului din România la Națiunile Unite în 2011, Andrei Bogdan Petre, președintele Consiliului Național al Elevilor în 2012-2013 și Doru Ștefănescu, coordonatorul platformei educaționale Wedu.ro și al concursului IT, GREPIT.

 

 

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.