Un ciclu de 6 recitaluri şi concerte simfonice se vor succeda în perioada 18 – 28 iunie 2009 cu participarea deosebită a dirijorului Christopher Confessore, a soliştilor John McElroy, Daniel Szasz, James Sullivan, toţi din Statele Unite ale Americii. Programul include un concert simfonic extraordinar în Piaţa Mare în 21 iunie de la ora 19. “Concertul am putea spune că este punctul culminant al acestui festival. Programul stabilit conţine muzică americană, de film, ca: Hoe-Down şi Schindler`s List, dar şi aranjamente pentru orchestră a unor melodii cunoscute precum: That`s Entertaiment, Embraceable you, Tribute to John Williams, cea din urmă aducând teme din mai multe filme deja celebre cum ar fi: Star Wars, Harry Potter, Superman sau E. T.”, a declarat Teodora Cîrciumaru, secretar muzical la Filarmonica de Stat Sibiu. În Piaţa Mare, vor fi amplasate 1.000 de scaune, accesul făcându-se pe baza unui bilet cu preţul de 6 lei. Informaţiile despre concerte sunt disponibile la Sala Thalia. (C.B.)
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Biserica fortificată din Daia
Am plecat în jurul Sibiului,...