15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Astra Film prezintă selecția oficială a Festivalului Internațional de Film Documentar de la Sibiu

Cele mai citite

Peste 100 de filme dintr-un număr total de 1.350 înscrise din peste 70 de ţări au intrat în selecţia oficială a ediţiei aniversare de 20 de ani a unuia dintre cele mai importante evenimente din peisajul cinematografiei de non-ficţiune din Europa – Astra Film Festival. Filmele vor rula timp de 7 zile la Sibiu, între 14 şi 20 octombrie.
Prezenţe noi, dar şi nume sonore îşi dau întâlnire în acest an pe marele ecran pentru a oferi publicului un regal vizual al realităţii contemporane. 50 de filme au intrat în cele 5 secţiuni competiţionale: International, Central and Eastern Europe, Romania, Student şi EcocinematogrAFF.

Alte producţii de renume vor fi prezentate în afara competiţiei, în cele două secţiuni speciale: Incredibil şi Made in Romania, la care se adaugă programul dedicat copiilor, Astra Film Junior şi o retrospectivă a celor mai importante documentare proiectate la festival în ultimii 20 de ani. AFF aduce în premieră mondială cele mai aşteptate documentare româneşti ale momentului.
Nume sonore recunoscute pe plan internaţional intră în competiţia AFF 2013 în secţiunea International: Wang Bing este prezent cu filmul Three Sisters, proiectat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, iar Nicolas Philibert, laureat al Premiului Cesar în 2003, cu filmul La Maison de la Radio. Alte documentare din aceeaşi secţiune au făcut turul celor mai importante festivaluri de profil şi au obţinut premii prestigioase, precum Matthew’s Law (regia: Marc Schmidt), premiat la festivaluri precum Vision du Reel Nyon sau NFF Dutch Film Festival sau Forget Me Not (regia: David Sieveking), care a participat în festivaluri internaţionale de film precum cel de la Locarno, DOK Leipzig, Rotterdam, Salonic sau Reykjavik.
În secţiunea Student, competiţia are loc între cele mai prestigioase şcoli de artă şi film din Europa, fiind însă notabilă prezenţa mai multor producţii româneşti: Facultatea de Teatru şi Televiziune – UBB Cluj (România), Polish National Film School in Lodz (Polonia), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (România), Filmakademie Baden – Wurttemberg (Germania), Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (România), Academy of Dramatic Art in Zagreb (Croaţia) sau producţii realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect