Episcopia evanghelică cere ajutorul societății civile pentru salvarea bisericilor fortificate. O șansă în acest sens ar fi includerea lor în circuitul turistic. Potrivit statisticilor, 75 % dintre bisericile fortificate sunt în pericol de distrugere. Reinhart Guib, Episcopul Bisericii Evanghelice C.A, atrage atenția că în România, la ora actuală, sunt aproape 100 de comunități locale evanghelice care au dispărut de tot sau sunt pe cale de dispariție, astfel încât monumentele fortificate au fost lăsate în paragină. Din cei 250.000 de sași evanghelici care au trăit pe teritoriul României, în 1989, mai erau doar 100.000 în locurile de baștină, iar în prezent doar 15.000 au rămas în România, ceilalti fiind primiți în Germania.
Pentru susținerea patrimoniului cultural, episcopia evanghelică a lansat în această primăvară proiectul Descoperă Sufletul Transilvaniei. Prin acesta, se propune promovarea patrimoniului bisericilor fortificate și dezvoltarea turismului cultural.
„Turismul pe care îl promovează Biserica Evanghelică este un turism cultural, tocmai „de suflet”. La fel, fiind vorba de biserici, ne adresăm celor cu sensibilitate spirituală. Este un brand integrativ, care nu se rezumă exclusiv la patrimoniul săsesc, dar acesta este pentru noi punctul de plecare. Pot fi incluse și obiective ale naturii sau obiective culturale care depășesc spațiul săsesc. Încercăm să indicăm cu „Descopera Sufletul Transilvaniei” spre acea zonă interculturală și autentică pe care Lucian Blaga o definea din perspectiva sa ca spațiu mioritic”, a declarat Ștefan Cosoroabă, inițiatorul
programului ”Descoperă sufletul Transilvaniei”.
Printre cele mai importante obiective ale proiectului se numără: introducerea cât mai multor biserici fortificate în circuitul turistic, profesionalizarea serviciilor turistice (bilete de intrare, program de vizitare, calificare personal, cazare), promovarea pe plan internațional și național a bisericilor fortificate și implicit a zonelor unde se află (presă, târguri, internet), diversificarea ofertei turistice și culturale în bisericile fortificate (expoziții, concerte, serbări).
Până în prezent, jurnalistul sportiv Cristian Țopescu, a fost ales ambasador cultural al bisericilor fortificate, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la biserica fortificată din Hărman (jud. Brașov). Reprezentanții evanghelici intenționează să mai desemneze și alte personalități care să le ajute să intensifice semnalele de alarmă transmise pentru salvarea patrimoniului evanghelic. În plus, de anul viitor, circuitul bisericilor fortificate din România va fi prezentat și la târgurile de turism de la Viena, Berlin și Stuttgart.
În România există circa 170 de biserici fortificate în România. 75% din bisericile fortificate sunt parțial deteriorate sau în pericol de distrugere. Deja biserica gotică din localitatea Velț (jud.Brașov) s-a prăbușit, altele, precum Dobârca (jud. Alba), au fost vandalizate sau se află într-o stare avansată de degradare, precum biserica gotică din localitatea Răvășel (jud. Sibiu). 18 biserici fortificate au fost renovate în ultimii ani prin intermediul unui proiect prin care s-au atras 5 milioane de euro de la Uniunea Europeană.