fbpx
Acum citesti:
PS Siluan: Creștinismul, încă de la Hristos, a fost și este în continuare în pericol (II)
Intreg articolul 9 minute de lectura

PS Siluan: Creștinismul, încă de la Hristos, a fost și este în continuare în pericol (II)

S-a născut la Gura Rîului, fiind al patrulea copil din cei şase ai preotului Gheorghe Şpan şi ai preotesei Emilia. Ciprian Şpan a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu în anul 1993, fiind hirotonit în 1994 preot celib, iar în 2001 este tuns în monahism, primind numele de Siluan. Din anul 1994 a părăsit România, slujind mai întâi românilor pribegi din Franţa, apoi ca episcop vicar responsabil de parohiile din Spania, Portugalia şi sudul Franţei. În anul 2008, PS Siluan devine primul Episcop Ortodox Român al Italiei, coordonând direct activitatea a aproape 250 de preoţi români ce au grijă de sufletele celor peste un milion de români înregistraţi oficial în această ţară. Astfel, PS Siluan veghează ca românii nevoiți să „cânte cântare Domnului în pământ străin” (Psalmul 136, 4) să poată avea o viaţă spirituală, în credinţa strămoşească, şi dincolo de hotarele ţării noastre. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, PS Siluan vorbeşte despre modul în care preoţii români colaborează cu semenii noştri plecaţi în străinătate, despre păstrarea valorilor creştine într-o societate tot mai digitalizată, dar şi despre tainele redescoperirii credinţei de către cei care L-au uitat sau nu-L cunosc pe Hristos.

Şi-au păstrat românii din străinătate identitatea naţională şi religioasă sau, dimpotrivă, au fost asimilaţi de Occident inclusiv pe linie de credinţă, renunţând la viaţa spirituală?

Depinde de ce categorie de români este vorba. Eu îndrăznesc să cred, și sper să nu mă înșel, că majoritatea românilor își păstrează identitatea, atât pe plan religios, cât și pe plan etnic. Am pus anume religiosul înaintea etnicului, pentru că am observat legătura ce există între păstrarea identității de creștin și cea de român. Cu cât se păstrează și se aprofundează identitatea de creștin, cu atât se trăiește și se apreciază, mai în autenticul ei, identitatea de român. Odată cu pierderea credinței, se constată și pierderea identității de român sau reducerea ei doar la sarmale și cozonaci, de sărbători. Omul credincios are capacitatea, pe lângă aceea de a-și păstra propria identitate etnică, de a asimila ceea ce este prețios și vrednic de însușit din valorile poporului și a zonei unde își petrece viața. Cel care nu își trăiește credința, nu numai că nu-și trăiește nici identitatea de neam, dar riscă uneori să mimetizeze, cu mai mult sau mai puțin talent, ceea ce trăiește și primește în societatea în care își petrece viața, devenind una cu ea.

Se deosebesc credincioşii din străinătate faţă de cei din ţară?

Nu sunt în măsură să fac comparații și nu cred că e cazul să o fac, nemaitrăind efectiv în România din 1994… Dar ce pot spune este că mă bucură râvna celor care vin la biserică, deși sunt în străinătate, și atașamentul lor față de valorile noastre tradiționale creștine și românești, și dorința de a cunoaște mai mult și de a crește în credință. Cei care sunt credincioși mi se par tot mai conștienți de valoarea credinței pe care o au, devenind și mai deplin „oameni de omenie”.

Credeţi că ortodoxia mai poate răspunde nevoilor şi aşteptărilor omului modern?

Cred tot mai mult că Ortodoxia, fiind trăirea „firească” a omului, așa cum l-a creat Dumnezeu și cum ni l-a revelat Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este răspunsul ce corespunde la strigătul de disperare tot mai adâncă al omului modern, care SE caută și caută sens vieții sale, sens ce nu se poate reduce la a mânca, a dormi și a merge la serviciu. Dovada cea mai grăitoare a validității a ceea ce afirm este că toți cei care au încercat și reușit să trăiască conform credinței revelate de Dumnezeu Care S-a făcut Om, Iisus Hristos, nu numai că au aflat rostul propriei vieți, dar au aflat sens și suferinței, și morții, făcând din plecarea din lumea aceasta PAȘTI! Problema este că ortodocșii nu-și apreciază suficient credința la adevărata ei valoare și nu și-o cunosc în toată bogăția și frumusețea ei. De aceea, mulți o trăiesc superficial și o reduc la mici gesturi și îndatoriri interesate, folosind-o, din păcate, mai mult ca pretext pentru a banchetui, de ziua onomastică, la botez sau la cununie.

Cum pot fi atraşi astăzi oamenii spre redescoperirea valorilor ortodoxiei?

Valoarea Ortodoxiei se descoperă pe măsură ce se cunoaște și se trăiește potrivit principiilor ei. Din păcate, lipsesc „chipurile” sfințeniei la care îi duce Ortodoxia pe cei care o trăiesc. Deci noi, cei care ne numim „credincioși”, suntem chemați, mai mult ca oricând, să fim sfinți, să trăim frumos, pentru a arăta, prin viața noastră, că avem marele privilegiu de a cunoaște Ortodoxia și pentru a le fi modele celor mici și tuturor celor din jurul nostru. Aceasta „atrage” spre Ortodoxie. Și nu puțini sunt cei dintre localnicii din Occident, care, pierzând credința, au ajuns la insatisfacție, în ciuda dobândirii celor materiale, și au aflat în Ortodoxie răspunsul la setea după acel „altceva” de care are nevoie sufletul pentru a se împlini și a fi fericit.

Care este situaţia în Europa după valul de refugiaţi islamişti care au sosit în ultimul an pe continentul nostru, credeţi că este creştinismul în pericol?

Creștinismul, încă de la întruparea lui Hristos, a fost și este în continuare „în pericol”. Aceasta este condiția adevărului în fața culturii minciunii și a „puterii omului”, care nu au nevoie de Dumnezeu și de adevăr, pentru că fac contrast cu ele și le demască vanitatea și inconsistența. Dar condițiile vitrege credinței au constituit totdeauna o provocare benefică pentru creștini, determinându-i să-și trăiască propria credință la un nivel mai responsabil și mai înalt. Doar perioadele de prosperitate și de confort sunt dăunătoare sufletului. Ca dovadă, Occidentul a devenit mai repede ateu și descreștinat, prin „materialismul practic”, decât Răsăritul supus dictaturii „materialismului dialectic”. Dar ultimii 25 de ani arată că materialismul practic face daune serioase și la cei care au scăpat de materialismul dialectic, nefiind pregătiți să gestioneze în mod benefic și eficient libertatea fără limite și fără repere ce li s-a propus. Eu am nădejde în lucrarea lui Dumnezeu în istorie, în inimile celor care caută și doresc binele și adevărul, ce nu se limitează doar la „a mânca, a bea și a se îmbrăca”.

Creştinismul este lovit nu doar de valul de islamizare şi radicalizare, ci şi prin noile revendicări globaliste precum demonstraţii pentru legiferarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Cum vedeţi evoluţia acestor tendinţe?

Lumea și tendințele ei sunt într-o fază de galopantă degradare, vizibilă și perceptibilă mai ales în ultimii 25 de ani. Pentru cei credincioși, e vorba de un fenomen „firesc”, ținând cont de „autonomia” de a fi și de a gândi a omului modern. Omul vrea să trăiască așa cum i se pare lui că e bine, fără a mai vrea să „depindă” de „cineva”. Boala aceasta a început încă din Rai, din momentul în care omul a vrut să gândească și să fie „independent” de Creatorul său. Și, de atunci, omul „căzut” din relația de ascultare și de supunere față de Dumnezeu continuă să cadă și să se degradeze. Și a ajuns să confunde întunericul cu lumina și minciuna cu adevărul. Din dorință de libertate fără Dumnezeu, s-a ajuns la un alt fel de dictatură: dictatura „propriei voi”. Ce vreau eu și ce cred eu că e bine, aceea trebuie să vrea și să creadă toți cei din jurul meu. Ceilalți nu au voie la „opinie separată”, că sunt considerați „intoleranți”. Evanghelia are principiul libertății enunțat de însuși Domnul: DACĂ voiește cineva să vină după Mine. Acum am ajuns la vremea alegerii între Calea cea care duce la Viața cea adevărată și veșnic fericită și calea morții. Ce alegi aceea culegi. Datoria noastră, a creștinilor, e să ne rugăm pentru toți oamenii ca să nu regrete, nici în viața aceasta și nici în veșnicie, alegerea de viață pe care o fac. Că libertatea de a fi, fără Dumnezeu, duce la autodistrugere.

Odată pierdute reperele spirituale de către bunici, părinţi, mai pot fi acestea imprimate în conştiinţa noilor generaţii?

Din fericire, fiecare generație are oportunitatea de a se „regenera”. Prin Botez, „renaștem”, ne naștem din nou, din apă și din Duh (cf. Evanghelia după Ioan, 3, 5), ambele fiind generatoare de viață. Dumnezeu îl întâmpină „pe tot omul care vine în lume” cu aceeași iubire și cu aceeași disponibilitate de a-i împărtăși ceea ce El ESTE: Viața, Iubirea, Adevărul, Pacea, Lumina cea neapusă, Fericirea, etc. De aceea e atât de mare responsabilitatea noastră a celor care știm despre aceste Valori, chiar dacă noi nu am gustat sau nu gustăm din ele decât foarte puțin. Deja dacă le „predăm” copiilor noștri și contemporanilor noștri, le dăm posibilitatea de a face o alegere, sperând că ceea ce ne văd pe noi făcând și trăind, să-i determine să facă alegerea cea aducătoare de pace și de fericire. Dar conștient fiind de „slăbiciunea” exemplului pe care noi îl dăm, i-aș îndemna pe tineri (și nu numai) să-L caute pe Dumnezeu, să-L cheme în ajutor, să citească cuvântul Scripturii, mai ales al Noului Testament, începând cu Evangheliile, și să citească cum au trăit și cum și-au sfârșit viața Sfinții. Și dacă o vor face cu inimă deschisă și sinceră, vor avea numai de câștigat. Trăsătura principală a tinereții este dorința de cunoaștere. De aceea,îi îndemn pe tineri să-L cunoască pe Dumnezeu. Noi facem cateheză și cu cei mici, și cu cei mari, tocmai pentru că suntem conștienți că nu dispun de cunoștințele necesare pentru a se folosi în mod eficient de propria lor credință pentru a face alegerile cele mai bune în viață.

(va urma)

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.