• depinde de fiecare dintre noi ca povestea ei să continue
Mihai Blotor este președintele asociației „Prietenii Mocăniței” și unul dintre cei mai înverșunați voluntari care luptă pentru repunerea Mocăniței pe șine. Sunt cel puțin șapte locuri în România unde oameni ca el au reușit să păstreze, să conserve și ofere iubitorilor de aventură bucuria unei călătorii cu acest frumos trenuleț de munte. Cu sprijin și înțelegere, visul lor a devenit realitate. La Sibiu, Mihai încă luptă. Prins între instituții care nu se înțeleg, birocrație și indiferență, închiriază din alte părți locomotivă și vagoane, pentru ca sibienii, măcar o dată pe an, să se poată bucura de Valea Hârtibaciului din vagoanele unei Mocănițe. Însă nu se lasă! „Într-o zi va apărea cineva Mare care ne va ajuta să o reparăm și să o repunem pe șine”, spune el. Și noi am fost de acord să-l ajutăm să-l găsească pe acest „Mare”, pentru că menirea Mocănițelor este aceea de a se transforma și nu de a dispărea. Ele trebuie să încânte și să fie admirate de generații de acum încolo.
România anilor 1800. Totul era într-o continuă mișcare și dezvoltare. Oamenii din teritoriile României de astăzi luptau pentru independență și emancipare și puneau bazele unei economii puternice, printr-un comerț bine stabilit, cu exporturi și importuri. În anul 1846 se construiește prima cale ferată din România și cea care pune bazele transportului feroviar din țara noastră. Încetul cu încetul, se creionează pe teritoriile noastre căi ferate mari, pentru transportul de persoane, dar și linii ferate înguste, care străbăteau muntele, pentru trenurile de marfă, cele care transportau lemn sau cărbune. Acestea din urmă deveniseră trenulețe forestiere cu scop practic. Se numeau Mocănițe, în mare parte și din pricina celor care se ocupau de ele. Se numeau mocani. Sute de ani și-au făcut treaba și aveau un farmec aparte. Oamenii erau fascinați de locomotivele lor cu aburi, dar mai aveau ceva. Te purtau în lumea magnifică a drumurilor de munte. Din vagoanele mocăniței puteai vedea cum aleargă pe lângă tine râul rece și limpede, puteai saluta falnicii brazi, privirea ta putea fura silueta unui animal sălbatic, pe care rar îl vezi în mediul lui natural, și puteai respira aerul proaspăt de munte. Toate acestea, au făcut ca Mocănițele să devină treptat, obiective turistice și comori locale. De multe ori, evoluția naște lucruri noi, însă le ucide pe cele vechi. Mocănițele nu au făcut rabat. După anul 1950, liniile de cale ferată pe care mergeau aceste trenulețe au început să fie închise, demontate, iar Mocănițele vândute la fier vechi. Este și momentul în care, cei care le iubeau au început să lupte pentru ele cu îndârjire. În unele locuri din țară au fost transformate în monumente istorice pentru a nu putea fi distruse.
Sibiul a avut Mocănița lui
Mocănița noastră circula pe Valea Hîrtibaciului, între Sibiu și Agnita. În județul nostru, linia ferată a fost construită în 1895, de la Sighișoara, până la Agnita. 15 ani mai târziu, calea ferată ajunge la Sibiu, fiind folosintă ramura Cornățel – Vurpăr. În aceast mod, linia măsura 123 de km, fiind considerată, după război, cea mai lungă cale ferată îngustă din România. Este o rută pe care nu o poți uita. Mocănița te ducea practic prin cel mai frumos ținut din Transilvania, iar cine a văzut-o știe despre ce vorbesc. Povestea acestui trenuleț se termină, însă, în 2001. Era, la acea vreme, singura pereche de trenuri mixte și a fost retrasă din cauza lipsei de fonduri. Fără bani, locomotivele nu puteau fi întreținute și Mocănița s-a oprit. Din fericire însă, avem și noi „războinicii” noștri. Acei oameni care, voluntar, nu vor și nu știu să renunțe și care cred că dragostea pentru frumos ne poate uni și împreună ne putem salva comorile. Mocănița este una dintre ele și trebuie readusă la viață, în adevăratul sens al cuvântului. Ei s-au adunat și au format Asociația „Prietenii Mocăniței”. Mihai Blotor este președintele acestei asociații și unul dintre cei mai vechi cavaleri ai Mocăniței. Linia ferată a Mocăniței a descoperit-o în facultate, când era pasionat de fotografie. Din acel moment a știut că sibienii trenuie să-și aibă Mocănița înapoi.
„Din 2008 luptăm să readucem Mocănița pe Valea Hârtibaciului. Din 2001, când s-a închis, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. S-a furat aproape tot ce se putea fura. Apoi am apărut noi și încă o asociație a primăriilor de pe Vale. Ne-am propus să readucem Mocănița pentru sibieni și pentru turiști. La început, pentru un week-end pe lună și mai apoi să circule cât de des ne permitem”, spune Mihai.
Cum se pierde Mocănița…
Inițial, până în 1998, Mocănița a aparținut CFR, ca mai apoi să fie administrată de Societatea de Administrare a Căilor Feroviare (SAAF), colaborarea dintre cele două instituții nefiind una tocmai rezonabilă, după cum povestește Mihai Blotor. Primarii din comunele de pe Valea Hîrtibaciului au fost după sufletul și inima fiecăruia. Unii au susținut proiectul și l-au încurajat, alții nu au vrut să audă de el. Astfel, în 2007, Mocănița este la un pas de a deveni istorie, însă „Prietenii Mocăniței” au reușit să o salveze declarând atât trenul, cât și linia ferată, monument istoric. Cu toate acestea, vagoanele și locomotivele Mocăniței au fost furate sau duse la fier vechi.
„Multe dintre dintre ele au fost topite la fier vechi, iar cele câteva care au supraviețuit au fost furate. Ce mai avem noi din fosta Mocăniță sunt 4 vagoane care sunt la Agnita, dar care sunt într-o stare foarte proastă. Am reușit să refacem unul dintre ele în proporție de 90 la sută, trebuie să-i mai punem doar un geam, dar celelalte trei sunt vai de ele. Și pe acestea le-am salvat în ultima clipă de la Remat”, povestește Mihai.
Mocănița care a mai circulat în 2010, moment în care a fost organizat „Centenarul Mocăniței la Agnita: 100 de ani aniversări ai căii ferate”, dar și în vara lui 2016, a fost închiriată.
„Ceea ce am pus noi pe șine este un tren închiriat. Jumătate vine de la Covasna, jumătate din Brad, județul Hunedoara”, spune Mihai.
În salvarea acestui minunat tren s-au implicat până și membrii Fundației „Mihai Eminescu Trust”, fundația patronată de Prințul Charles.
„Au trimis specialiști care ne-au asigurat că este un traseu turistic incredibil și cu potențial imens și că putem repune Mocănița pe șine. Dar avem nevoie de ajutor. Acum suntem 15 oameni care luptăm voluntar pentru refacerea șinelor și pentru Mocăniță, deși, în timp, am fost în jur de 2.000 de voluntari. În momentul de față avem promisiuni de la doamna Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. A părut foarte încântată de proiectul nostru și a spus că ne sprijină”, mai spune Mihai.
Conctet, Mihai Blotor și toți prietenii Mocăniței își doresc ca acest tren să aparțină din nou Sibiului. Au nevoie de insfrastructură și de un drept legal, pentru că, în momentul de față, nu au autorizații. Se pare că terenul pe care trec șinele nu aparține nimănui și aparține tuturor, fiind „o problemă delicată”, după cum o numește Mihai. Apoi să se rezolve problema actelor.
„Avem nevoie de voință politică ca să readunăm toate arhivele Mocăniței sub același proprietar. Ideal ar fi ca acest proprietar să fie local, fie Primările, fie Consiliul Local”, afirmă prietenul Mocăniței.
Apoi, au nevoie ca linia să fie refăcută și mai au nevoie de o locomotivă a lor, pentru ca trenul să poate merge, fără să mai fie nevoiți să plătească chirie.
Totul este realizabil, însă este nevoie de oameni cu voință, cărora să le pese, și, atunci, Sibiul va avea Mocăniță. Va circula, pentru început, în primul week-end din lună.
