4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Căluţul lui Harap Alb”, creat de copii, la Teatrul „Gong”

Cele mai citite

Copiii vor confecţiona la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu „Căluţul lui Harap Alb”. Atelierul de creaţie, coordonat de Claudia Benchea, va avea loc pe 23 şi 30 ianuarie, începând cu ora 18.
Atelierul are o durată de aproximativ o oră şi jumătate şi este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între şase şi zece ani.
„Pe vremea când căluții din povești puteau zbura ca vântul și ca gândul dintr-o împărăție în alta, a luat naștere și povestea lui Harap Alb. Inspirați de spectacolul „Harap Alb” care se joacă la Teatrul Gong, în weekend-ul 26-27 ianuarie, vom crea din diverse materiale din atelierul de croitorie al teatrului, cei mai nărăvași căluți”, spun organizatorii.
În cadrul atelierelor de creație, prichindeii află misterele din lumea teatrală. Când vine vorba de elemente de croitorie și articole vestimentare, Claudia e meșteră, căci e croitor la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” de aproape cinci ani. Cunoaște fiecare material din atelier și toate costumele de pe scenă, drept urmare știe că orice ”cârpă” are o întrebuințare.
„Activitățile practice din cadrul acestui atelier contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de construcție păpuși/marionete și decor din lumea teatrală, stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori și materiale, respectiv de a interacționa și lucra împreună într-un colectiv prietenos”, mai transmite Teatrul „Gong”.
Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul Teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Locurile sunt limitate la 10 participanţi/atelier.
La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 73 de ani, rănită în timp ce traversa pe roșu

O sibiancă a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seara pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect