A 5-a ediție a festivalului ”Classics for Pleasure”, festival desfășurat anual în Piața Mare din Sibiu, va avea loc anul acesta în perioada 14-16 august 2015. Timp de 3 zile, numeroși artiști recunoscuți internațional vor urca pe scena din Sibiu unde vor încânta publicul cu o serie de concerte de excepție, festivalul fiind organizat de Asociația ELITE ART Club UNESCO împreună cu Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Asociaţia ELITE ART Club UNESCO este reprezentanta exclusivă în România a Jeunesses Musicales Internaţional – cea mai amplă organizaţie non-guvernamentală pentru muzicieni din întreaga lume – şi se ocupă de promovarea tinerilor artiși, organizând totodată proiecte culturale ce aduc în fața publicului noi forme de exprimare artistică.
Festivalul ”Classics for Pleasure” se remarcă printr-un concept unic – Everybody’s Music, iar anul acesta spectacolul se va transforma într-un eveniment grandios ce va cuprinde 3 mari concerte în Piața Mare și un concert de muzică medievală și elisabetană în Biserica Ursulinelor. Pe scenă vor evolua peste 200 de artiști, 10 invitați de talie internațională din țară și străinătate, 3 orchestre și un ansamblu.
În seara de 14 august 2015 va avea loc Operetta Gala ce va cuprinde un concert de arii şi duete celebre din operete și musicaluri, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore și soliștii Tina Munteanu, Irina Baiant, Amelia Antoniu, Alfredo Pascu, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Florin Budnaru, alături de ansamblul de balet și orchestra Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
În cadrul evenimentului ”Divine Old Music”, în după-amiaza zilei de 15 august, La Biserica Ursulinelor din Sibiu se desfășura un spectacol unic, semnat de Studioul de Muzică Veche, unde vor performa soliștii Georgeta Stoleriu (soprană), Anca Iarosevici (viola da gamba), Verona Maier (percuţie), Claudia Codreanu (mezzosoprană), Costin Soare (lăută). Spre seară, spectacolul se mută în Piața Mare unde va avea loc cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului, ”Mozart Spectacular”, cu participarea Orchestrei Camerata Regală, sub bagheta dirijorului din Coreea de Sud, Hyun-Jin Yun și avându-l ca solist pe pianistul Andrei Licareț. Concertul va cuprinde lucrări de muzică clasică aparținând exclusiv compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart,
Renumitul spectacol ”Proms of Delight” se va ține în seara de 16 august și se va remarca printr-un concert-eveniment, organizat în conformitate cu tedințele europene de spectacol, după standardele originale ale celui mai mare concert din lume, BBC PROMS. În cadrul ”Proms of Delight” vor concerta Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, sub bagheta dirijorului american Mark Stringer, alături de soliști de renume ai scenei naționale și internaționale, soprana Kataryzna Dondalska, tenorul român Ștefan Pop și mezzo-soprana Ema Pascu.
Accesul la Festival este liber.




