14.1 C
Sibiu
luni, iunie 16, 2025

Expoziția „Epoca de aur: Ieri, (azi) și mâine” de Andrei Pandele ajunge și la Sibiu

Cele mai citite

După București și Timișoara, expoziția de fotografie a lui Andrei Pandele, organizată de Universitatea Brighton (UK), Asociaţia Culturală Neo Art România și Galeria Galateca își continuă periplul la Sibiu.

Având o nouă perspectivă, Epoca de aur: Ieri, (azi) și mâine de Andrei Pandele este o expoziție de fotografie cu intervenția studenților UNA București coordonați de Anca Boeriu, curatoare Uschi Klein și Andreea Sandu.

banner
banner
banner

Proiectul inițiat în 2023, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluție, va fi găzduit în perioada 5-17 aprilie 2024, în spațiul Primăriei Municipiului Sibiu, partener al manifestării și susținut de Muzeul Național Brukenthal.

Deși expoziția se concentrează pe fotografiile puternice ale lui Andrei Pandele din Bucureștiul anilor 1970 și 1980, completate de imagini din perioada de final al erei comuniste de la Timișoara și Sibiu, această expoziție multimedia ia forma unui „dialog” pentru a oferi o perspectivă a tinerei generații, în imagini și diferite forme de expresie artistică, asupra unui subiect esențial din istoria recentă a țării noastre. Unele fotografii ale lui Andrei Pandele au fost realizate în secret în perioada comunistă și pun o anumită lumină asupra vieții cotidiene din ultimele două decenii ale regimului Ceaușescu. Multe dintre aceste imagini înfățișează locuri și clădiri din București care nu mai există, altele redau zone foarte cunoscute și frecvent tranzitate și astăzi, din Timișoara și Sibiu, iconice chiar.

Andrei Pandele, arhitect de profesie, este și fotograf, iar lucrările sale despre perioada comunistă sunt expuse în mai multe țări. A absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București și, din 1968, a lucrat în institute de proiectare, agenții și firme de arhitectură. Între 1998-2001, a fost arhitect-șef adjunct al Capitalei. Deși în perioada comunistă a făcut poze pentru publicații sportive, Pandele a devenit celebru după Revoluție, cunoscut drept singurul fotograf român care a surprins sistematic imagini ale epocii Ceaușescu. Expoziția care i-a adus recunoașterea a avut loc în 2008 la Muzeul Național de Artă Contemporană și s-a numit „Fotografii și imagini personale interzise”.

Galateca este una dintre cele mai cunoscute galerii multidisciplinare de artă și design din România, spațiu de referință, o platformă de promovare a proiectelor multimedia. De-a lungul timpului, galeria a organizat sau găzduit numeroase expoziții de artă contemporană, dar și interdisciplinare ale artiștilor contemporani locali și internaționali. În egală măsură, galeria și-a asumat programe de promovare a tinerilor artiști, programe de artă și știință, sustenabilitate și colaborative și încurajarea producției de artă contemporană prin dezvoltarea de proiecte culturale în spațiile proprii și care exced granițele sale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Profesorul Aurelia Stoia a încetat din viață

Municipiul Mediaș a pierdut, duminică după amiaza, un profesor care a format multe generații de tineri sportivi.Profesorul Aurelia Stoia,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect