În premieră pe scena Filarmonicii de Stat din Sibiu, în seara zilei de 23 aprilie va concerta prim-flautistul Filarmonicii din Viena, Dieter Flury. Director al orchestrei din Viena, solist, muzician de cameră și profesor, Dieter Flury este elogiat de critica muzicală pentru „sunetul moale, sensibil, tehnica perfectă şi inteligenţa muzicală”, fiind supranumit „Paganini al flautului”, grație agilităţii fenomenale și tehnicii respirației.
Pe lângă abilitățile de muzician, sau mai debragă complementare acestora, Dieter Flury a studiat matematica la nivel universitar și a efectuat cercetări combinând cele două discipline, culminate cu un eseu asupra fundamentelor matematice în teoria muzicii intitulat „Teoria axiomatică a sunetelor”.
La Sibiu, Dieter Flury va cânta în orchestra condusă de Cristian Oroșanu, prim dirijor al Filarmonicii de Stat Brașov, pe un flaut de aur de 14 karate. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu, iar din program fac parte Pavana de Gabriel Fauré, Simfonia I de Paul Dukas și Concertul pentru flaut şi orchestră de Carl Nielsen, fiind o seară dedicată creațiilor moderne.




