1.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Turnirul Cavalerilor, manifestare inedită la Festivalul „Mediaș-Cetate Medievală”

Cele mai citite

Medieșenii vor sărbători sfârșitul acestei săptămâni un deceniu de la prima ediție a Festivalului „Mediaș-Cetate Medievală”. Burgul Mediaşului îşi va deschide porţile sâmbătă, începând cu ora 11:00, când va avea loc parada cavalerilor, a domniţelor, menestreilor şi a meşteşugarilor. 

Tradiţia şi istoria breslelor va fi pusă în valoare de către meşteşugari veniţi de pretutindeni. În cadrul acestor zile de sărbătoare, publicul va avea ocazia să vadă ceremonii de ridicare la rang de cavaler, dansuri medievale, spectacole pirotehnice, personaje legendare, obiceiuri şi tradiţii de la curtea domnească. În premieră, cavalerii se vor întrece în manuirea spadei şi vor participa la un turnir pe cai, unde lăncile se vor rupe în cadrul unei lupte între bine şi rău.

Publicitate

Cetatea Mediaş a fost atestată documentar în 1267 şi consolidată între secolele XV-XVII. De-a lungul secolelor în jurul burgului s-au ţesut multe legende, pornind de la vrăjitoare şi blesteme până la Cavalerii Mediaşului care, alături de oamenii din timpurile medievale, preţuind vinul alb, au cerut breslei aurarilor să şlefuiască 3 generoşi struguri de aur, care puteau fi zăriţi doar la zile de sărbătoare. Strugurii de aur s-au pierdut în negura timpului dar vor ramane veşnic pe emblema oraşului.

Iată programul Festivalului „Mediaș-Cetate Medievală”

SÂMBĂTĂ, 12 IULIE
 
11.00 – 11.30
PARADA DE DESCHIDERE
CIMPOIERII
NOSA
STATUI VII
ARTGOTICA
ORDINUL CAVALERILOR DE MEDIAS
DRAGONII DE TRANSILVANIA
HUNIADI CANTORES
MESTESUGARII
11.30
DESCHIDEREA OFICIALĂ
12.00
PREZENTAREA  ORDINELOR CAVALEREȘTI
12.00-12.30
RIDICARE LA RANG DE CAVALER O.C.M
12.30 – 13.00
NOSA   DANSURI
13.00-13.20
PREZENTAREA MESTESUGARILOR
13.30-14.00
ARTGOTICA   – ANIMATIE CU PICIOROANGE
14.00-14.40
HUNIADI CANTORES
14.50-15.30
TEATRU PENTRU COPII – ALADDIN
15.30 – 16.00
DRAGONII-SCOALA DE TIR CU ARCUL – INTERACTIV
16.00 – 16.40
GEORGIA GULEA (nai)
17.00 – 17.30
NOSA   DANSURI
18.00-18.30
DRAGONII – OSTIREA CRAIULUI LUDOVIC
19.00 – 19.40
ORDINUL CAVALERILOR DE MEDIAS –   VLAD DRACUL- ÎNCORONAREA
20.00 – 20.45
CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA
21.00-21.45
HARA
22.00 – 22.40
VLAD DRACUL -IADUL
 
DUMINICĂ, 13 IULIE
 
9.00 – 11:00
CONCURS DE SAH
 
12.00 -12:15
GARDA CETATII – CAVALERI
 
12.30 – 13.30
CAMPIONAT  SPADASIN- lupte libere între ordinele cavalerești
 
13.30 – 14.00
CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA
 
14.30-15:00
NOSA – DANS
 
15.00-15.30
TEATRU PENTRU COPII – MUZICANTII DIN BREMEN
 
16.00 – 16:30
ARTGOTICA – MONSTRII
 
16.30- 17.00
HUNIADI CANTORES
 
17.00 – 18.00
DRAGONII DE TRANSILVANIA –  INTERACTIV CU COPII
 
18.00 – 18.30
NOSA – DANS
 
19.00 – 19.45
TURNIR CAVALERESC
 
20.30 – 21.30
CONCERT – LES ELEPHANTS BIZZARRES
 
21.30 – 22.30
CONCERT – AD HOC
 
22.30 – 23.00
RETRAGEREA CAVALERILOR
 

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Crenvuștii, la analiză! Un studiu al InfoCons arată că gustarea preferată a multora este plină de aditivi

Articol de Daniela ArnăutuRomânii sunt gurmanzi și preferă mâncărurile gustoase, iar dacă se poate, și rapide. Așa au ajuns...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect